SUA: Un copil de 6 ani retinut de politie pentru ca si-a impuscat invatatoarea. Politisti: „Nu a tras la intamplare”

externe

Un copil in varsta de 6 ani din Virginia, SUA, a fost retinut dupa ce si-a impuscat invatatoarea, vineri, in urma unei altercatii in clasa, au anuntat politia si conducerea scolii din orasul Newport News, potrivit AP si BBC.

Un atac armat intr-o scoala, in care sa fie implicat un copil de 6 ani este extrem de rara, desi nu nemaiauzita. Legea din Virginia limiteaza modurile in care un copil de acesta varsta poate fi pedepsit pentru o astfel de infractiune.

Niciun elev nu a fost ranit in urma atacului, a declarat politia. Invatatoarea in varsta de 30 de ani a suferit rani care i-au pus viata in pericol. A fost transportata la spital unde se afla sub supravegherea medicilor. Starea ei s-a mai imbunatatit spre dupa-amiaza, a declarat seful politiei Newport News, Steve Drew.

„Nu am avut o situatie in care cineva a tras prin scoala la intamplare”, a spus Drew reporterilor, adaugand ca atacul nu a fost un accident.

El a spus ca baiatul avea un pistol, iar anchetatorii incearca sa descopere cum a obtinut-o. Seful politiei nu a oferit mai multe detalii despre impuscatura, altercatie sau ce s-a intamplat in interiorul scolii.

Scoala in care invata in jur de 550 de copii, are detectoare de metale, insa elevii sunt verificati aleatoriu.

Atacul de vineri va alimenta discutia privind restrictionarea accesului public la arme in SUA, chiar si dupa ce Congresul a adoptat anul trecut un proiect de lege care inasprea restrictiile privind accesul la arme de foc pentru unele persoane care sunt considerate a fi expuse riscului de a comite violenta.

Anul trecut, cazurile importante de violenta cu arme de foc din SUA au inclus uciderea a 10 persoane intr-un magazin din Buffalo, New York, si a 21 de persoane la o scoala din Uvalde, Texas.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: