externe

Succes de proportii al Ucrainei. Oficial Pentagon: „Rusia nu mai detine controlul deplin al Hersonului”

Rusia nu mai detine controlul deplin asupra orasului Herson, primul oras important pe care l-a cucerit in razboi, anunta New York Times citand un oficial de rang inalt al Pentagonului.

Fortele ucrainene lupta pentru a-l recuceri, afirma oficialul. Rusia insista insa ca are controlul in totalitate asupra Hersonului.

Pierderea Hersonului ar da o lovitura uriasa eforturilor militare ale lui Putin, complicand planurile Rusiei de a cuceri coasta ucraineana a Marii Negre si portul sudic Odesa. Pierderea Hersonului va ameninta, de asemenea, trupele rusesti care lupta in orasul vecin Mikolaiv, a declarat un purtator de cuvant al Pentagonului.

Un alt semn al impasului in care se afla trupele Moscovei este faptul ca acestea au ocupat „pozitii defensive” in apropierea capitalei, Kiev, si nu dau semne ca ar putea sa se miste.

Ministerul rus al Apararii a transmis vineri ca prima faza a operatiunii sale militare in Ucraina este aproape incheiata, iar de acum inainte trupele ruse se vor axa pe ”eliberarea” completa a regiunii estice Donbas ce cuprinde provinciile separatiste proruse Donetk si Lugansk, relateaza Reuters.

”Principalele obiective ale primei faze a operatiunii au fost in general indeplinite. Potentialul de lupta al Fortelor Armate ale Ucrainei a fost diminuat considerabil, ceea ce, subliniez inca o data, face posibil sa ne concentram pe principalele eforturi de indeplinire a obiectivului de baza, eliberarea Donbasului”, a declarat in fata presei generalul Serghei Rutkoi, adjunctul sefului Statului Major rus.

Anuntul acestuia pare sa indice ca Rusia si-ar putea diminua obiectivele invaziei asupra Ucrainei dupa ce in prima luna de razboi s-a lovit de rezistenta acerba a trupelor ucrainene.

Generalul rus a mai spus ca operatiunea militara in Ucraina va continua pana cand fortele ruse isi vor indeplini misiunile incredintate, fara a alte precizari.

El a sustinut ca separatistii prorusi controleaza in prezent 93% din provincia Lugansk si 54% din Donetk. Pe de alta parte, generalul rus a transmis ca Rusia nu exclude posibilitatea luarii cu asalt a oraselor ucrainene blocate de trupele ruse si ca va reactiona imediat oricarei incercari de impunere a unei zone de interdictie aeriana deasupra Ucrainei, solicitata de Kiev, dar refuzata de NATO.

Potrivit generalului citat, armata rusa a avut initial in vedere doua scenarii operationale, primul fiind o operatiune limitata la Donnas si al doilea una care sa cuprinda toata Ucraina, optand in final pentru cea din urma si astfel a declansat ofensiva pe 24 februarie.

De atunci, trupele ruse inca incearca sa realizeze o incercuire a Kievului, dar fara succes in fata rezistentei inversunate a armatei ucrainene. Mai mult, potrivit oficialilor ucraineni si occidentali, in urma contraatacurilor ucrainene in ultimele zile trupele ruse au fost nevoite sa se replieze din unele sectoare din jurul capitalei si sa ia pozitii defensive.

„In timpul operatiunii militare speciale, 1.351 de militari au fost ucisi si 3.825 raniti”, a declarat de asemenea generalul Serghei Rudskoi.

Potrivit ONU, circa 13 milioane de persoane sunt blocate in zonele din Ucraina unde se desfasoara lupte, iar caile rutiere distruse sunt un alt obstacol in evacuarea lor. De asemenea, numarul ridicat al victimelor civile si amploarea distrugerilor infrastructurii indica incalcari ale dreptului umanitar international si comiterea unor crime de razboi, a declarat, potrivit agentiei EFE, reprezentanta ONU pentru drepturile omului in Ucraina, Matilda Bogner.

Peste 3,5 milioane de persoane s-au refugiat in afara Ucrainei de cand Rusia a atacat aceasta tara pe 24 februarie, alte peste 6,5 milioane de persoane fiind stramutate pe plan intern, conform organizatiilor internationale.

Urmareste-ne si pe:
Victor Gheja

Share
Published by
Victor Gheja

Recent Posts

Efectul Trump? Prima conversatie directa intre Scholz si Putin din ultimii doi ani. Discutia a durat o ora

Cancelarul german Olaf Scholz l-a indemnat vineri, in cadrul unei conversatii directe, pe presedintele rus…

O oră ago

Gazprom a taiat total livrarile de gaze catre Austria. Preturile de referinta la gaze au crescut imediat in Europa

Preturile de referinta la gaze naturale pe piata din Europa au crescut vineri, dupa ce…

12 minute ago

Hrebenciuc anunta ca Simion va intra „cu siguranta” in turul 2. Gigi Becali dezvaluie o noua discutie recenta cu „strategul PSD”

Presedintele AUR, George Simion, candidat la alegerile prezidentiale, a afirmat vineri ca omul de afaceri…

2 ore ago

Nicusor Dan este extrem de optimist: „Daca referendumul va trece, parlamentarii nu il vor ignora”

Primarul Capitalei, Nicusor Dan, a declarat vineri ca, in situatia in care referendumul pe Bucuresti…

57 de minute ago

Americanii migrazeaza masiv de pe X-ul lui Musk dupa victoria lui Trump. Rivalul Bluesky anunta 1 milion de noi utilizatori doar intr-o singura zi

Reteaua sociala americana Bluesky, care se doreste a fi o alternativa la X, a anuntat…

O oră ago

Financial Times: Xi Jinping se pregateste pentru un razboi comercial cu Trump. Beijingul: „Vom apara cu hotarare drepturile si interesele Chinei”

China a pregatit contramasuri impotriva companiilor americane daca presedintele ales Donald Trump reaprinde razboiul comercial…

2 ore ago