externe

Sunt sanse ca Putin sa fie inlaturat din interior? Jurnalist rus, laureat Nobel: „Un film despre cum se lansau rachete asupra Statelor Unite a fost vizionat recent in Duma”

Ziaristul rus Dmitri Muratov, opozant al Kremlinului si laureat anul trecut al Premiului Nobel pentru Pace, a cerut joi ”o incetare a focului neconditionata” in Ucraina si a estimat ca in urma invaziei ruse impotriva acestei tari ”exista o amenintare reala a unui razboi nuclear”, el sustinand ca in parlamentul rus a fost prezentat si un film cu un atac asupra SUA.

Adresandu-se prin videoconferinta subcomisiei pentru drepturile omului din Parlamentul European, redactorul-sef al publicatiei Novaia Gazeta a amintit ca ministrul de externe rus Serghei Lavrov a spus miercuri ca al treilea razboi mondial nu va putea fi decat unul nuclear, relateaza agentia EFE.

Muratov crede ca in acest moment ”cel mai mare pericol” este ”posibilitatea, amenintarea unui raspuns nuclear pe care deja l-a indicat (presedintele rus Vladimir) Putin cand a spus ca daca SUA vor interveni (in razboiul din Ucraina), raspunsul pe care-l va da (Rusia) va fi unul pe care nu l-a mai vazut in istorie”.

”Toate astea par un cosmar, dar nu exclud posibilitatea ca la un moment dat sa se vada tentati sa apese butonul rosu”, este de parere jurnalistul rus.

Muratov a mai spus ca miercuri l-a vizitat la spital pe fostul presedinte Mihail Gorbaciov, in varsta de 91 de ani. Acesta ”a respins categoric posibilitatea unui razboi nuclear. Totusi, nu stiu de cine vor asculta autoritatile noastre. Vor asculta numai de o singura persoana”, crede jurnalistul, facand aluzie la Putin.

El a sustinut ca in Adunarea Federala rusa, ce reuneste ambele camere ale parlamentului de la Moscova, a fost prezentat recent ”un film despre cum se lansau rachete asupra Statelor Unite”.

”Acum, luarea in discutie a unui razboi nuclear devine ceva obisnuit. Se vorbeste despre asta la emisiuni, la posturile de televiziune. Iar acest lucru mi se pare extrem de ingrijorator”, a mai spus Muratov.

El sustine ca poporul rus este majoritar impotriva razboiului din Ucraina. ”Va rog, nu amestecati rusii cu liderii lor, cu cei care au inceput aceasta atrocitate. Au distrus viitorul copiilor nostri cu acest razboi”, deplange ziaristul rus.

Intrebat daca Putin s-ar putea lovi de o opozitie in cercul sau apropiat, el s-a aratat sceptic. ”Sunt in contact cu diverse persoane, inclusiv din cercurile elitelor, iar elitele sunt monolitice, sunt foarte consolidate (…) Cimentul care-i uneste este ca nu pot pleca, nu pot parasi tara. Vor trebui sa traiasca in Rusia, si in Rusia vor avea un presedinte pentru restul istoriei, pentru eternitate. Asadar, nu-si pot exprima opiniile, dar le e frica. Este greu”, a opinat Muratov despre asteptarea ca Putin sa fie inlaturat din interior.

Dupa ce a spus intr-un interviu acordat miercuri postului al-Jazeera si, din nou, joi la o conferinta de presa ca ”al treilea razboi mondial nu poate fi decat unul nuclear”, ministrul de externe rus Seghei Lavrov a sustinut ca o asemenea escaladare este luata in considerare doar de politicienii occidentali.

”Va asigur ca nu vom permite ca provocarile sa ne faca sa ne pierdem echilibrul”, a spus Lavrov la conferinta de presa, potrivit agentiei DPA.

”Dar daca (Occidentul) incepe sa dezlantuie un razboi adevarat impotriva noastra, cei care-si imagineaza astfel de planuri ar trebui sa reflecteze, si in opinia mea ei reflecteaza”, a adaugat seful diplomatiei ruse, care considera ca Occidentul este responsabil pentru escaladarea crizei actuale.

Statele occidentale au raspuns agresiunii militare ruse asupra Ucrainei prin sporirea ajutorului militar destinat acestei tari si prin sanctiuni de natura sa afecteze puternic economia Rusiei.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Sondaj catastrofal pentru Ciolacu, 89% dintre romani isi doresc un presedinte „educat”. Educatia, prima calitate la care se uita alegatorii romani

Un sondaj realizat de CURS in perioada 30 octombrie-5 noiembrie arata ca romanii pun educatia…

8 ore ago

Trei persoane acuzate in legatura cu moartea lui Liam Payne, fostul membru al trupei One Direction in Argentina

Trei persoane au fost acuzate in legatura cu moartea cantaretului Liam Payne in Argentina pentru…

9 ore ago

Hezbollah cere SUA sa „actioneze”: „Vrem sa vedem actiune, vrem sa vedem decizii luate”

Hezbollah saluta orice efort de a opri razboiul din Liban, dar nu isi pune prea…

9 ore ago

Franta si Israelul sunt in conflict dupa ce oficiali francezi au fost arestati pentru scurt timp la Ierusalim

Franta a acuzat, joi, Israelul, ca a afectat relatiile bilaterale, dupa ce fortele de securitate…

9 ore ago

Primul mesaj al lui Putin dupa victoria lui Trump: „As dori sa profit de aceasta ocazie pentru a-l felicita pentru alegerea sa ca presedinte”

Presedintele rus Vladimir Putin a declarat joi ca este "gata sa reia contactul" cu Donald…

7 ore ago