”Sunt viu. M-au scos din sicriu”. Povestea unui supravietuitor al COVID-19, un veterinar in varsta de 67 de ani
”Sunt viu. M-au scos din sicriu. Merg din nou” – marturiseste un veterinar din Corsica, Claude Gatti, contaminat cu noul coronavirus, dupa ce a iesit de la reanimare, la Ajaccio, relateaza AFP, citata de news.ro.
La 14 martie, el a fost spitalizat, iar viata i-a fost data cu sus-n jos. ”Am intrat spunandu-mi ca am sa mor in curand si am recunoscut-o cu amaraciune. Ma gandeam la copiii mei, la toti cei pe care-i lasam”.
Cu doar cateva zile mai inainte, acest barbat in varsta de 67 de ani inca repeta intr-un cor, cu ocazia unei sarbatori religioase. Doi dintre membrii corului au fost la o adunare la Mulhouse, fara sa stie ca acest oras din Haut-Rhin devenise unul dintre principalele focare ale epidemiei de covid-19 si ca aveau sa-i transmita virusul lui Claude Gatti.
La 17 martie, el si-a sunat familia chiar inainte sa fie intubat, pentru a-si lua adio. Sansele sale de supravietuire erau mici. ”Imi spuneam «bun, voi muri. Totul se reduce acum la a afla cum, cand si cu ce suferinte». Deci, imi spuneam «numai sa mor repede, acum, sa se termine si sa nu se mai vorbeasca despre asta niciodata»”.
In jurul sau, el a vazut toata violenta acestei lupte disperate intre viata si moarte care se da la reanimare.
”Este ingrozitor! Sa vezi oameni… iar apoi sa vezi altii noi”, pentru ca altii au murit, pentru ca valul de bolnavi nu slabeste.
”Am vazut un cuplu de batrani la sosire, cu o mica jucarie de plus, niste caini mici… Au murit. Este sfasietor. Ii vezi (…) si vezi toata incapatanarea personalului. Domnul batran era intr-o coma si am vazut zilnic cum il masau, il intorceau, ii lubrificau pielea sa nu se usuce, il hraneau, ii goleau urina, ii puneau perfuzii… Zilnic, zi de zi! Ii priveam cu admiratie”.
Si el s-a aflat in coma timp de sase zile.
Claude Gatti se gandeste la un citat din poetul Charles Baudelaire. ”Imi spuneam «voi muri nemiscat in eforturi imense». Eram incapabul sa-mi misc capul. Ma uitam cu coltul ochiului. Am vazut oameni cazand, nici macar nu mai stiam daca era real sau nu (…). Am vazut un tip foarte puternic cazand ca un umeras care se desprinde, un bum, si apoi l-am vazut intr-un pat, inert. Si mi-e teama ca a murit”.
Insa Claude Gatti lupta, spunandu-si ca daca-i ramane o ”sansa mica” sa scape, nu trebuie sa-i dea drumul.
”Chiar si inert, am inceput sa-mi misc mainile, fie si numai ridicand o mana si apoi pe cealalta, am incercat sa-mi ating genunchiul, iar asta in permamenta. Imi spuneam ca, daca poate exista o sansa sa traiesc, trebuie sa pot merge, sa-mi regasesc un pic senzatiile si ca nu trebuie sa pierd timp. Pentru ca nu fac nimic, ei, bine, am sa-mipun la treaba muschii mici, iar asta m-a tinut de la inceput la sfarsit”.
In prezent, Claude Gatti este al doilea pacient care a iesit din centrul de reanimare din Ajaccio. El ramane inca doua saptamani la spital, in vederea reeducarii.
”Nu ma plang, reusesc sa merg din nou”, spune el, chiar daca se simte ca un mergator pe sfoara, fara sa fie sigur ca-l tin picioarele.
”A trebuit sa reinvat tot, sa reinvat sa scriu, sa merg, sa stau in picioare. Nu credeam ca poate fi atat de dur”, marturiseste el AFP.
Boala si reanimarea au ”lovit totdata creierul si inca puternic”. ”Bun, nu mai am paranoia si nici delirul, dar am dificultati in a-mi aduce aminte. Mi se spune ceva (…). Intra pe o ureche si iese pe cealalta”.
Cu toate acestea, in pofida acestei incercari, el se bucura in fiecare dimineata privind soarele.
”Spun «Sol invictus, Soarele neinvins se ridica». Este o dimineata pe care nu ar fi trebuit s-o vad. Totul este frumos, totul este bun, totul este minunat”.
”Viata este tragica, dar este frumoasa. Trebuie sa gusti fiecare zi”, insita el.
