news

„Suntem in valul doi”. Alexandru Rafila anunta ca in aceasta saptamana am putea ajunge la 2.000 de cazuri pe zi

Reprezentantul Romaniei la OMS, Alexandru Rafila, a afirmat ca in acest moment ne aflam intr-o transmitere comunitara intensa si nu este exclus ca in aceasta saptamana sa ajungem la 2.000 de cazuri de COVID-19 pe zi.

Alexandru Rafila a declarat, miercuri, la Digi 24, ca a fost ingrijorat de cifrele vazute la raportarea testelor facute duminica.

„Sunt ingrijorat de cifrele pe care le-am vazut la raportarea testelor efectuate duminica, cand pe de o parte am avut un record pentru o zi de duminica, peste 1.200 de cazuri pozitive si am avut 20% dintre probele testate pozitive ceea ce ma face sa cred ca suntem intr-un moment de transmitere comunitara intensa si nu este exclus ca in aceasta saptamana sa inregistam acea cifra la care toata lumea face referire, 2.000 de cazuri, pentru ca in mod evident am avut o crestere in cele doua saptamani care au trecut cu peste 1.700 de cazuri in cateva zile si este de asteptat ca pe masura ce nivelul probelor, procentul probelor pozitive creste sa avem si in aceasta saptamana o evolutie in acelasi sens”, a afirmat Rafila, citat de news.ro.

El a fost intrebat ce se poate face daca nu mai sunt locuri in spitalele COVID din Bucuresti.

“Departamentul pentru Situatii de Urgenta, care coordoneaza la nivel national repartitia persoanelor bolnave care au nevoie de Terapie Intensiva, va gasi o solutie pentru un timp, daca numarul acestor cazuri totusi ramane limitat. Se pot si se fac lucrurile astea, au fost transferati cu ambulante, chiar cu avionul persoane care au nevoie de asistenta de Terapie Intensiva in alte orase care aveau locuri disponibile, dar lucrul acesta o sa devina tot mai dificil pe masura ce capacitatea se apropie de un nivel maxim.

Avem ocupat cam 55% din capacitate, e in jur de 1.000 de paturi de Terapie Intensiva pentru pacientii COVID, daca acest procent va continua sa creasca intr-un ritm accelerat atunci pot aparea probleme foarte serioase si trebuie o realocare a paturilor existente petnru alte tipuri de patologii, lucrurile se complica si din cauza asta sper sa fim suficient de intelepti si de precauti sa nu repetam o experienta prin care au trecut tari ca Italia sau Franta sau Spania”, a explicat reprezentantul Romaniei la OMS.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

O noua numire trasnita facuta de Trump. Ministru al Sanatatii va fi un promotor al teoriilor conspiratiei

Presedintele ales al SUA Donald Trump a anuntat joi ca l-a numit in functia de…

4 ore ago

Lasconi dezvaluie numele celui care ar fi „amenintat-o”: „S-a laudat cu asta, ca el o sa fie cel care ma va scoate pe mine din aceasta cursa”

Elena Lasconi, candidat USR la alegerile prezidentiale, sugereaza ca fostul ambasador SUA in Romania in…

4 ore ago

MAE: Noua cetateni romani decedati in urma inundatiilor din Spania

 Autoritatile spaniole au confirmat faptul ca alti doi cetateni romani au fost identificati ca fiind…

8 ore ago

Oseminte descoperite pe un santier din Timisoara. Politistii criminalisti au inceput o ancheta

Muncitorii de pe un santier de langa Directia pentru Protectia Copilului Timis, au alertat, joi…

8 ore ago

Un barbat s-a urcat pe cladirea garii din Braila si ameninta ca se va sinucide

Un barbat s-a urcat, joi seara, pe cladirea garii din municipiul Braila, de unde ameninta…

8 ore ago