Corina Ionita este una dintre tinerele care a reusit sa scape cu viata din tragedia de la Colectiv. A fost ranita, tratata intr-un spital din Anglia, dar acum a revenit acasa.
Tragedia de la Colectiv a fost momentul crucial prin care a trecut Corina, o atee convinsa, ca sa il descopere pe Dumnezeu, cerandu-i sa o salveze.
Una dintre victimele de la Colectiv face declaratii cutremuratoare: „Mi-a luat intai parul foc, apoi spatele si mana. Am simtit cum efectiv telefonul mi se topeste in mana. In momentul in care focul m-a cuprins, am fost sigura ca voi muri. Eram prinsa la mijloc, nu aveam scapare. Eram sigura ca voi muri.. Mi-am tras tricoul peste gura, apoi am cazut jos. Eu nu sunt credincioasa. Sunt atee. Si a fost pentru prima data in viata mea cand am rostit numele lui Dumnezeu si i-am cerut ceva: i-am cerut sa ma salveze. Si m-a salvat!”, spune tanara care, odata cu infernul prin care a trecut in ziua de 30 octombrie, a ajuns sa-L cunoasca pe Dumnezeu.
„De atunci, ii vorbesc lui Dumnezeu. Nu stiu daca ma aude, dar mie imi face bine.Cu siguranta m-a trimis acolo ca sa invat o lectie si cu siguranta m-a salvat pentru ca mai am ceva de facut aici!”, a marturisit Corina, citata de cancan.ro.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
Guvernul Ciolacu a dat publicitatii, vineri seara, dcumentul primit din partea Kievului in legatura cu…
Aproape 90 de congresmeni democrati l-au indemnat pe presedintele american Joe Biden sa sanctioneze guvernul…
Iranul sprijina orice decizie luata de Liban in cadrul discutiilor pentru a asigura incetarea focului…
Tribunalul Bucuresti a decis, vineri, condamnarea fostului manager al Spitalului Clinic "Nicolae Malaxa" la 11…
Cancelarul german Olaf Scholz l-a indemnat vineri, in cadrul unei conversatii directe, pe presedintele rus…
Sapte membri ai unei retele de traficanti de persoane din localitatile Ozun si Chilieni din…