Presedintele Klaus Iohannis a promulgat miercuri legea care modifica ordonanta Split TVA.
„Presedintele Romaniei, domnul Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 27 decembrie a.c., decretul privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 23/2017 privind plata defalcata a TVA”, informeaza Administratia Prezidentiala.
Camera Deputatilor (for decizional) a adoptat, pe 13 decembrie, legea de aprobare a ordonantei care prevede introducerea sistemului Split TVA.
Comisia de Buget-Finante din Camera a facut niste modificari la OUG. Astfel sistemul Split TVA va fi obligatoriu doar pentru companiile care au datorii la plata acestei taxe sau se afla in insolventa, iar plafoanele datoriilor de la care companiile intra in acest sistem au fost majorate de 10 ori.
Astfel, potrivit noilor reglementari, „au obligatia sa deschida si sa utilizeze cel putin un cont de TVA persoanele impozabile inregistrate in scopuri de TVA potrivit art. 316 din Codul fiscal, pentru incasarea si plata TVA, si institutiile publice inregistrate in scopuri de TVA potrivit art. 316 din Codul fiscal, pentru incasarea TVA, care se afla in cel putin una din urmatoarele situatii:
a) La 31 decembrie 2017 inregistreaza obligatii fiscale reprezentand TVA, restante conform art. 157 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, cu modificarile si completarile ulterioare, denumita in continuare Codul de procedura fiscala, cu exceptia celor a caror executare silita este suspendata in conditiile art. 235 din Codul de procedura fiscala, in cuantum mai mare de 15.000 de lei in cazul contribuabililor mari, 10.000 de lei in cazul contribuabililor mijlocii, 5.000 de lei pentru restul contribuabililor, daca aceste obligatii nu sunt achitate pana la data de 31 ianuarie 2018;
b) incepand cu data de 1 ianuarie 2018 inregistreaza obligatii fiscale reprezentand TVA, restante conform art. 157 din Codul de procedura fiscala, neachitate in termen de 60 de zile lucratoare de la scadenta, cu exceptia celor a caror executare silita este suspendata in conditiile art. 235 din Codul de procedura fiscala, in cuantum mai mare de 15.000 de lei in cazul contribuabililor mari, 10.000 de lei in cazul contribuabililor mijlocii, 5.000 de lei pentru restul contribuabililor;
c) se afla sub incidenta legislatiei nationale privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa”.
Un alt amendament la OUG prevede sa fie scoase institutiile publice si persoanele impozabile care nu sunt inregistrate in scopuri de TVA din randul celor care au obligatia sa plateasca contravaloarea TVA aferente achizitiilor de bunuri si servicii in cont separat al furnizorului aflat in sistem Split TVA, transmite Agerpres.
Astfel, „persoanele impozabile, cu exceptia institutiilor publice, inregistrate in scopuri TVA, au obligatia sa plateasca contravaloarea TVA aferente achizitiilor de bunuri si servicii intr-un cont de TVA al furnizorului/ prestatorului care aplica mecanismul platii defalcate a TVA”, prevede textul adoptat.
Sunt exceptate situatiile in care plata nu se efectueaza direct de beneficiar catre furnizor/ prestator, in care plata se efectueaza in natura sau prin compensare, precum si la finantarea acordata de institutiile de credit si institutiile financiare nebancare prin preluarea creantelor, au mai stabilit deputatii.
Contul TVA se debiteaza cu TVA achitata la bugetul de stat, precum si cu plata altor obligatii bugetare.
Firmele care achita eronat in cont TVA vor fi penalizate cu 0,06% pe zi din suma incepand cu ziua efectuarii platii eronate pana la data corectarii acesteia.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.
Un sondaj realizat de CURS in perioada 30 octombrie-5 noiembrie arata ca romanii pun educatia…
Trei persoane au fost acuzate in legatura cu moartea cantaretului Liam Payne in Argentina pentru…
Hezbollah saluta orice efort de a opri razboiul din Liban, dar nu isi pune prea…
Franta a acuzat, joi, Israelul, ca a afectat relatiile bilaterale, dupa ce fortele de securitate…
Un copil in varsta de 11 ani a ajuns la spital, joi, dupa ce s-a…
Presedintele rus Vladimir Putin a declarat joi ca este "gata sa reia contactul" cu Donald…