Surse: Conducerea PSD asteapta demisia Gabrielei Firea. Daca nu pleaca de bunavoie, ar putea fi data afara saptamana viitoare
Conducerea PSD asteapta retragerea Gabrielei Firea, au anuntat surse de la varful partidului pentru hotnews.ro.
Liderii PSD urmeaza sa se reuneasca la inceputul saptamanii viitoare intr-o sedinta a Consiliul National Politic, unde vor discuta despre situatia Gabrielei Firea.
„Prin demisia lui Budai se pune presiune pe Gabi Firea sa faca un pas in spate si sa-si depuna mandatul de ministru. I s-a sugerat din zona partidului ca este mai intelept sa se retraga inainte de a forta conducerea sa-i ceara demisia”, au explicat sursele PSD.
”Din punctul meu de vedere, doamna Firea este cea care trebuie sa explice. Nu a existat nicio sedinta a unui for, probabil va exista, decizii se vor lua, nu stiu daca o vor privi pe doamna Firea. Nu s-a redefinit notiunea de onoare. Domnul Budai a decis. Din perspectiva personala si coleg de partid cu doamna Firea, din punct de vedere al atributiunilor ministerului Familiei nu avea niciun fel de legatura cu azilele. Din punct de vedere politic, demisia este un act unilateral, nu pot eu sa o indemn”, a declarat, joi, la Digi24, senatorul PSD Lucian Romascanu, un apropiat al lui Ciolacu.
Acesta a spus ca Gabriela Firea trebuie sa explice relatia cu Stefan Godei. ”Doamna Firea va trebui sa explice aceasta apropiere daca ea a existat si sa decida in consecinta. Va fi o intalnire la varful partidului zilele urmatoare si aceasta speta probabil nu va putea fi evitata. Poate fi considerata o problema de imagine din momentul in care aceasta stire se rostogoleste peste tot. Din perspectiva PSD, domna Firea este prima care trebuie sa explice”, a spus Romascanu.
Sociologul Marius Pieleanu, apropiat de conducerea PSD, solicita si el ca Gabriela Firea sa demisioneze din functiile obtinute pe cale politica. Firea a anuntat din nou, joi, ca nu intentioneaza sa plece.
„E un sacrificiu politic care trebuie facut pentru a bloca caderea electorala a PSD. Ce este asa de greu? Este de abecedar sociologic”, a declarat Pieleanu.
Pieleanu a explicat ca abuzurile din Voluntari contra batranilor reprezinta „un cutit infipt in inima PSD”, avand in vedere ca partidul este votat de un electorat preponderent in varsta.
Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a sustinut joi ca Stefan Godei, inculpatul din dosarul azilelor din judetul Ilfov, nu a fost vreodata soferul sau. „Eu am acelasi sofer de 16 – 17 ani, pe care il cunosc toate institutiile, toti jurnalistii, toata primaria, tot Parlamentul, etc.”, a explicat Firea.
„Sunt nevoita, din pacate, sa repet ce am afirmat zilele trecute, in urma unor informatii aparute in presa. Inculpatul din dosarul azilelor din judetul Ilfov nu a fost vreodata soferul meu. Eu am acelasi sofer de 16 – 17 ani, pe care il cunosc toate institutiile, toti jurnalistii, toata primaria, tot Parlamentul, etc.”, a transmis Gabriela Firea, intr-un comunicat de presa.
Ea a adaugat ca nici cat a fost primar al Capitalei, „Godei, barbatul din acest dosar nu a fost soferul meu, ci a lucrat ca sofer la Administrativ si pentru alte persoane”.
De asemenea, acesta nu a fost soferul ei nici in perioada mandatului de senatoare.
„Nici la Senat nu a fost soferul meu, ci a deservit o perioada colegii de la cabinetul senatorial, asa cum a facut-o in toate institutiile unde a activat”, a mai spus Firea.
Gabriela Firea (PSD) a sustinut, si duminica seara, intr-o lunga postare pe Facebook ca Stefan Godei, principalul acuzat in cazul ororilor din Voluntari, nu a fost membru PSD si ca acesta „a bagat capul in pozele” in care aparea si ea. Insa Godei a fost participat chiar si la botezul unuia dintre copiii cuplului Pandele-Firea.
„Inculpatul din acest dosar NU A FOST VREODATA membru al Partidului Social Democrat in vreo localitate din judetul Ilfov sau Bucuresti. Deci, NU AVEA CUM SA CONDUCA filiala TSD Ilfov nefiind membru de partid. Simpatizanti, voluntari sau oameni care baga capul in poza cu liderii sunt multi”, a sustinut Firea in postarea in care declara ca „toata viata mi-am dedicat-o oamenilor!”.
In investigatia publicata de inca in ianuarie despre ororile din Voluntari, Centrul de Investigatii Media a prezentat dovezi clare ale relatiei apropiate dintre Stefan Godei si gruparea Pandele-Firea.
In 2014, intr-o postare a TSD Voluntari, Godei apare in spatele Gabrielei Firea, protejand-o de jurnalisti. El era la acea vreme vicepresedinte al TSD Voluntari.
Dupa inca un an, Godei participa la botezul fiului lui Firea si a lui Pandele, petrecere tinuta la hotelul finului lor, Robert Negoita: „Impreuna cu prietenii si colegii, cantec, joc si voie buna!”.
O alta dovada a relatiilor stranse dintre Godei si gruparea Pandele-Firea este mesajul pe care Ligia Enache l-a lasat in 2021 pe pagina de Facebook a lui Godei, cand acesta si-a aniversat ziua de nastere. Ea spunea ca Godei are o „inima buna” si ii ura sa isi indeplineasca visele.
Centrul de Investigatii Media i-a contactat atunci pe Gabriela Firea, Florentin Pandele si Robert Negoita, relatandu-le in mesaje ce a descoperit in caminele de batrani din Voluntari. Niciunul nu a raspuns.
Acum, atat Firea, cat si Pandele, sustin acum ca nu au avut cunostinta de ce se intampla in caminele de batrani.
Duminica seara, Firea a amenintat apoi ca ii va da in judecata pe toti cei care ii denigreaza numele.
”Am pregatit toate probele si vom actiona in instanta, atat eu cat si familia mea, toate acele televiziuni si publicatii care au diseminat fake news, ca sora mea a lucrat in acele azile, la fel si prietena mea, sau ca eu ar trebui sa imi dau demisia. Trebuie sa mergem in justitie, pentru ca stiti ca acum cateva luni se spunea ca deschid drumul traficului de copii din Romania, acum spun ca fac rau batranilor, apoi cine stie ce alte astfel de campanii vor mai inventa”, a amenintat Firea.