Surse: Puci organizat de Firea si Stanescu. Cei doi au convocat o sedinta a PSD Bucuresti pentru a anula sustinerea acordata lui Cirstoiu. Organizatia va anunta ca o sustine pe Firea pentru Primaria Capitalei
Surse politice au declarat pentru aktual24.ro ca Gabriela Firea si Paul Stanescu au convocat o sedinta a PSD Bucuresti pentru joi seara urmand sa se decida ca Gabriela Firea este candidatul partidului pentru Primaria Capitalei. Miscarea are loc in contextul in care Marcel Ciolacu este plecat din tara iar PSD a decis deja ca il sustine pe Catalin Cirstoiu.
Miscarea pusa la cale de Firea si Paul Stanescu are deja antecedente la Satu Mare si Mures, unde au fost anuntati candidati PSD fara a se tine cont de decizia de a fi un candidat comun al coalitiei, au precizat sursele.
In sedinta de astazi de la PSD Bucuresti ar urma sa fie prezentate liste cu semnaturi pentru sustinerea Gabrielei Firea, dupa care ar urma sa se decida ca Firea este candidatul sustinut de organizatie pentru Primaria Capitalei, au adaugat sursele.
„Gabriela Firea este singurul candidat care poate sa il invinga pe Nicusor Dan”, va fi mesajul transmis de PSD Bucuresti.
PSD Bucuresti se va prezenta cu aceasta pozitie in sedinta coalitiei din weekend.
Pe de alta parte, Robert Negoita a anuntat joi, la Realitatea TV, ca sunt „discutii in coalitie” privind sustinerea sa la Primaria Capitalei. El a declarat ca este dispus sa candideze in locul lui Cirstoiu daca PSD ii va solicita acest lucru: „Noi trebuie sa dam dovada de mare responsabilitate. In consecinta da, chiar daca pana acum am refuzat categoric, daca partidul o cere, da”.
Sursele au mentionat pentru aktual24.ro ca includerea lui Negoita in discutii este „o diversiune”, urmand ca Firea sa ramana propunerea PSD.
Oficial, Firea a avut joi la pranz o alta pozitie. Intrebata despre o posibila o retragere a candidaturii lui Catalin Cirstoiu sau despre organizarea unei conferinte de presa in care Cirstoiu sa raspunda acuzatiilor care i se aduc, Gabriela Firea a precizat ca subiectul ar urma sa fie discutat la sedinta coalitiei.
„Este comunicat faptul ca domnul prim-ministru se intoarce in tara maine. Cu siguranta in weekend sau luni dimineata vom avea o intalnire la nivelul coalitiei de guvernare, unde se va discuta si acest subiect, pe langa celelalte teme politice. Si cu siguranta se va lua o decizie care va fi ulterior anuntata in cadru adecvat, intr-un cadru politic. (…) Nu pot eu sa speculez (in legatura cu o posibila retragere – n.r.), inainte ca liderii coalitiei, presedintii celor doua mari partide, sa discute la intoarcerea premierului in tara”, a precizat Firea, intr-o conferinta de presa.
In ce priveste organizarea unei conferinte de presa in care medicul Catalin Cirstoiu sa raspunda la toate acuzatiile care i se aduc, Firea a spus ca acest lucru va fi anuntat de echipa de campanie.
„Acest lucru il va anunta domnul doctor Cirstoiu, pentru ca domnia sa s-a angajat in fata liderilor coalitiei ca va organiza in aceste zile o conferinta de presa, in care va aduce lamuririle necesare. Staff-ul domniei sale de campanie probabil ca va anunta jurnalistii din domeniul politic si veti fi cu totii invitati”, a afirmat ea.
Gabriela Firea a negat informatiile conform carora echipele de campanie nu ar mai dori sa stranga semnaturi pentru Catalin Cirstoiu.
„Colegii nostri de la toate sectoarele, cele sase sectoare, atat PSD, cat si PNL, chiar si in acest moment sunt in cartiere, pe strazi si aduna semnaturi atat pentru primarul general candidat, cat si pentru primarii de sector. De asemenea, pentru Consiliul General si consiliile locale. Noi ne facem treaba cat putem de bine pana in ultima secunda, indiferent ce se va intampla, ce decizie vor lua liderii coalitiei”, a declarat senatoarea PSD.
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat miercuri ca primul pas pe care trebuie sa il faca medicul Catalin Cirstoiu, candidatul comun PSD – PNL pentru Primaria Generala a Capitalei, este sa sustina o conferinta de presa in care sa raspunda la toate acuzatiile care i se aduc.
„In momentul de fata eu cred ca abordarea cea mai corecta, dupa ce decizia coalitiei a fost ca domnul doctor Cirstoiu sa fie candidatul comun pentru Primaria Generala a Capitalei, este ca domnul doctor sa faca o conferinta de presa si sa raspunda la toate acuzatiile. Nu am avut o discutie nici cu domnul Ciuca, nici cu domnul Cirstoiu despre retragere. Am avut discutii in coalitie privind anumite lucruri sesizate. E normal ca am avut aceste discutii cu staff-urile tehnice si cu oamenii politici din coalitie, dar nu e un lucru anormal. Nu am avut o discutie punctuala de a retrage pe cineva sau de a veni cu alt candidat. (…) Primul pas este ca domnul Cirstoiu sa tina aceasta conferinta si cred ca nu putem merge mai departe daca nu lamurim toate aceste acuzatii”, a spus premierul.