Suspiciuni de spionaj din partea Chinei impotriva candidatilor la presedintia SUA. Atacul informatic a folosit operatorul american de telefonie Verizon

externe

Autoritatile americane au facut cunoscut ca investigheaza un atac cibernetic pe care il atribuie unor actori legati de China, presa americana afirmand ca au fost vizate telefoanele lui Donald Trump si ale candidatului republican la vicepresedintia SUA, J.D. Vance, transmit Reuters si AFP. Au fost, de asemenea, vizate de aceasta tentativa de intruziune persoane legate de echipa de campanie a democratei Kamala Harris, a aflat AFP de la o sursa apropiata dosarului.

„Guvernul american investigheaza asupra accesului neautorizat la infrastructura comerciala de telecomunicatii de catre actori legati de Republica Populara Chineza”, au declarat intr-un comunicat comun Politia Federala (FBI) si Agentia pentru Securitatea Cibernetica si Securitatea Infrastructurii (CISA).

Potrivit New York Times, au fost vizate telefoanele fostului presedinte si candidat republican Donald Trump, precum si ale candidatului la vicepresedintie J.D. Vance. Ei au fost avertizati in aceasta saptamana despre aceasta tentativa, potrivit cotidianului care a citat vineri surse anonime.

Anchetatorii cauta in continuare sa stie daca hackerii au reusit sa acceseze datele si comunicatiile celor doi, potrivit New York Times si Washington Post. FBI a refuzat sa comenteze asupra tintelor specifice.

Aceste dezvaluiri intervin cu mai putin de doua saptamani inainte de alegerile prezidentiale care se anunta extrem de stranse. Donald Trump si J.D. Vance vorbesc ambii foarte dur despre China. Potrivit cotidianului, atacul informatic a folosit operatorul de telefonie Verizon.

„Suntem la curent cu informatiile conform carora un actor de stat cu inalta capacitate a vizat mai multi operatori americani de telecomunicatii cu scopul de a aduna informatii”, a declarat compania intr-un comunicat. Verizon a adaugat ca „lucreaza pentru a confirma, evalua si remedia orice posibil impact”.

Justitia americana a pus sub acuzare la sfarsitul lunii septembrie trei presupusi hackeri iranieni care ar fi actionat in numele Teheranului si au incercat sa efectueze un atac informatic asupra echipei de campanie a lui Donald Trump.

In 2016, un atac cibernetic asupra e-mailurilor Partidului Democrat – atribuit Rusiei – a facut publice discutii interne, inclusiv unele despre candidata Hillary Clinton.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: