Sute de refugiati dintre cei circa o mie blocati de cateva zile in zona localitatii turce Edirne, aflata in apropierea granitei cu Grecia si Bulgaria, au intrat joi in greva foamei pentru a li se permite sa plece mai departe intr-una din aceste tari, astfel incat sa-si poata continua calatoria catre vestul Europei, relateaza agentia EFE citand postul turc de televiziune NTV.
Nu ne trebuie mancare si apa, avem nevoie sa fim lasati sa trecem’ granita, scria pe o pancarta afisata de refugiati, care afirma ca vor sa treaca aceasta frontiera terestra pentru a nu se expune riscurilor intrarii in Grecia prin Marea Egee folosind ambarcatiuni improvizate.
Autoritatile turce impiedica refugiatii sa se apropie de punctele de frontiera cu Grecia si Bulgaria, iar un important dispozitiv politienesc a fost mobilizat pentru a-i obliga sa ramana pe loc, ei neavand voie nici macar sa intre in orasul Edirne.
Circa o mie de refugiati sunt blocati acolo intr-o tabara improvizata langa o autostrada. Autoritatile turce le-au adus paturi si toalete mobile, dar i-au avertizat ca pot ramane doar cateva zile si ca trebuie sa accepte mutarea in taberele de refugiati din sudul tarii, unde se afla circa 200.000 dintre cei aproximativ doua milioane de refugiati aflati in prezent in Turcia, scrie Agerpres.
Si la Istanbul refugiatii si-au improvizat tabere prin statiile de autobuz si se plang ca nu sunt lasati sa urce in autobuzele cu destinatia Edirne.
Turcia ofera sirienilor asistenta sanitara de baza si posibilitatea sa ramana o perioada nedefinita pe teritoriului ei, fara sa le acorde insa statutul legal de refugiat si nici permisiunea de a lucra legal, iar copiii lor nu pot fi scolarizati in mod normal in sistemul turc de invatamant, guvernul de la Ankara oferindu-le in schimb posibilitatea de a urma cursuri temporare sau scoli specifice. Lipsa unei perspective pentru copiii lor este unul dintre motivele invocate de refugiatii sirieni atunci cand sunt intrebati de ce obiectivul lor final este sa ajunga in statele Uniunii Europene.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
Presedintele rus Vladimir Putin se confrunta cu un cosmar economic in timp ce natiunea se…
Dupa trei ani si jumatate de anchete, Politia a strans probe impotriva Laurei Crisan, fiica…
Fiul presedintelui ales Donald Trump, Donald Trump Jr. a ridiculizat decizia presedintelui american Joe Biden…
Tanarul de 18 ani care si-a injunghiat mortal un prieten alaturi de care se afla…
Generalul Catalin Ranco Pitu, fost procuror-sef al Sectiei Parchetelor Militare si unul dintre cei mai…
Mii de cetateni slovaci au iesit aseara pe strazile tarii pentru a protesta impotriva guvernului…