Postări etichetate: Asia

Pe fondul patrunderii pe piata a concurentilor din Asia, situatia companiei auto Volkswagen este „alarmanta”, recunoaste directorul sau executiv

tianjin

Aproape jumatate din marile orase ale Chinei se scufunda

Aproape jumatate dintre orasele mari ale Chinei sufera niveluri „moderate pana la severe” de subsidenta (coborarea succesiva a scoartei terestre), punand milioane de oameni in pericol de inundatii, mai ales pe masura ce nivelul marii creste, potrivit unui studiu al datelor obtinute prin sateliti, publicat vineri, transmite Reuters. Autorii lucrarii care a aparut in revista

trump-51

Donald Trump promite sa anuleze „inca din prima zi de mandat” acordul comercial incheiat de administratia Biden cu 13 tari asiatice pentru a contracara influenta Chinei

Donald Trump, favorit pentru nominalizarea republicana la presedintia SUA, a declarat sambata ca va distruge un pact comercial in Pacific promovat de presedintele american Joe Biden daca va castiga alegerile din 2024 si se va intoarce la Casa Alba. In fata sustinatorilor sai din Iowa, Trump a spus ca este impotriva acordului comercial regional negociat

cercurile-zanelor

Oamenii de stiinta, bulversati de misterioase „cercuri ale zanelor”, care au impanzit Pamantul. Ar putea fi ele o metoda prin care planeta se apara de efectele incalzirii globale?

Discurile rotunde de pamant, cunoscute sub numele de „cercuri ale zanelor”, arata ca niste randuri de buline ce se pot intinde pe kilometri intregi pe teren. Originile misterioase ale fenomenului ii intriga pe oamenii de stiinta si este posibil ca aceste cercuri bizare sa fie mult mai raspandite decat se credea. Anterior, cercurile de zane