externe

Taiwan: Londra avertizeaza asupra consecintelor devastatoare ale unui razboi: „Nu ar fi doar o tragedie umana, acesta ar distruge 2.600 de miliarde de dolari din comertul global”

Ministrul britanic de externe, James Cleverly, a aparat marti statu-quoul Taiwanului, avertizand impotriva consecintelor economice devastatoare ale unui razboi, intr-un discurs in care, de asemenea, a adoptat un ton mai conciliant fata de Beijing, relateaza AFP, citat de Agerpres.

„Un razboi in stramtoare nu ar fi doar o tragedie umana, acesta ar distruge 2.600 de miliarde de dolari din comertul global, potrivit Nikkei Asia”, a declarat seful diplomatiei de la Londra intr-un discurs marti seara.

„Nicio tara nu va fi scutita de repercusiuni”, a adaugat el. „Este esential ca nicio parte sa nu ia nicio masura pentru a modifica statu-quoul”, a avertizat ministrul de externe.

China considera Taiwanul ca pe o provincie pe care inca nu a reusit sa o reunifice cu restul teritoriului sau de la sfarsitul razboiului civil chinez in 1949.

De asemenea, seful diplomatiei britanice a cerut Beijingului sa dea dovada de „transparenta” cu privire la expansiunea sa militara in regiunea Asia-Pacific, in contextul in care China intreprinde in prezent „cea mai mare consolidare militara din istorie pe timp de pace”.

Regiunea este scena unor rivalitati intre China si mai multe puteri regionale. Beijingul si-a facut cunoscuta dezaprobarea fata de intarirea cooperarii militare intre Washington, Londra si Canberra prin alianta AUKUS.

In pofida tensiunilor dintre Londra si Beijing, James Cleverly a subliniat ca „izolarea Chinei” si tratarea acesteia doar ca pe o amenintare ar fi o „greseala”. „Ar putea fi limpede si clar – si poate chiar satisfacator – pentru mine sa afirm existenta unui nou Razboi Rece si sa spun ca scopul nostru este de a izola China”, insa aceasta ar fi „o eroare”, a declarat James Cleverly.

Relatiile dintre Londra si Beijing sunt de mai multi ani unele tensionate, in special in legatura cu Hong Kong, teritoriu britanic retrocedat in 1997, dar si cu temerile recurente privind spionajul militar si economic din partea Chinei.

In recenta actualizare a strategiei sale de aparare si de diplomatie, guvernul britanic considera China „o provocare sistemica”, subliniind „comportamentul economic si militar din ce in ce mai agresiv al Partidului Comunist Chinez”.

De asemenea, o buna parte din Partidul Conservator la putere in Marea Britanie pledeaza pentru o diplomatie mai dura fata de Beijing.

Urmareste-ne si pe:
Victor Mihalache

Share
Published by
Victor Mihalache

Recent Posts

Guvernul Ciolacu a facut public documentul trimis de Ucraina in legatura cu Simion: „Actiuni contra intereselor nationale ale Ucrainei”

Guvernul Ciolacu a dat publicitatii, vineri seara, dcumentul primit din partea Kievului in legatura cu…

5 ore ago

Polonia, a doua tara occidentala dupa Suedia care urmareste sa restabileasca prezenta diplomatica permanenta in Coreea de Nord

Oficiali polonezi se afla in vizita la Phenian pentru a restabili prezenta diplomatica permanenta a…

5 ore ago

Noul director al British Museum este in favoarea unui „parteneriat mai degraba decat o discutie privind proprietatea” in legatura cu sculpturile Partenonului

Intr-un interviu pentru Financial Times, noul director al British Museum, Nicholas Cullinan, a vorbit despre…

5 ore ago

Rares Bogdan acuza: „Ciolacu minte in legatura cu documentul ‘declasificat’ din Ucraina”. Miscarea ar fi fost premedita din luna februarie si este in favoarea lui Simion

Rares Bogdan, prim-vicepresedinte PNL, sustine ca premierul Ciolacu minte in legatura documentul primit de la…

2 ore ago

Guvernul grec ia in considerare stimulente pentru proprietarii care ofera spre inchiriere locuinte pe termen lung

Pentru a atenua criza locuintelor, guvernul grec ia in considerare acordarea de stimulente suplimentare proprietarilor…

5 ore ago

Scholz l-a informat pe Iohannis despre discutia cu Putin. Iohannis: „Germania este un aliat de incredere al tarii noastre”

Presedintele Klaus Iohannis a avut, vineri, consultari bilaterale cu cancelarul Republicii Federale Germania, Olaf Scholz,…

3 ore ago