Mai multi jurnalisti aflati la Kabul si voci ale rezistentei anunta ca gruparea talibanilor s-a rupt in doua pe fondul discutiilor privind formarea noului guvern. Ruptura este atat de puternica incat cele doua tanbere ar fi ajuns sa se impuste reciproc.
Cele doua tabere sunt grupate in jurul Mullahului Baradar, desemnat sa formeze guvernul, si a lui Khalil al-Rahman Haqqani, apropiat de Al Qaida.
„Informatii venite de la Kabul indica faptul ca o ruptura profunda intre talibani a impiedicat gruparea sa isi formeze guvernul. Se pare ca tensiunile se manifesta mai mult intre grupul Mullahului Baradar si reteaua Haqqani”, anunta un jurnalist aflat la Kabul.
Conflictul este atat de fur, incat cele doua tabere s-au incaierat, joi seara fiind auzite focuri de arma in Kabul.
Mai multi jurnalisti anunta prezenta sefului serviciului secret al Pakistanului (ISI), Faiz Hamid. Acesta ar fi venit pentru tocmai pentru a incerca sa impace cele doua tabere.
Departamentul de Trezorerie al SUA l-a desemnat pe Khalil al-Rahman Haqqani drept terorist in februarie 2011, oferind o recompensa de 5 milioane de dolari pentru informatii care sa conduca la capturarea acestuia. De asemenea, el este inclus pe lista de teroristi a Organizatiei Natiunilor Unite.
Khalil al-Rahman Haqqani a fost insarcinat recent cu securitatea Kabulului.
„Faptul ca il avem pe Khalil al-Rahman Haqqani la conducerea securitatii din Kabul este consternant”, a declarat un oficial britanic din cadrul serviciilor secrete pentru Voice Of America, sub rezerva anonimatului. „Haqqani si al-Qaida au o lunga istorie impreuna, se poate spune ca sunt intrepatrunse si este foarte putin probabil ca vor taia legaturile”.
Ivor Roberts, un diplomat britanic in varsta, aflat la pensie, a declarat pentru VOA ca desemnarea membrilor retelei Haqqani pentru a supraveghea securitatea Kabulului se aseamana cu „vulpea care este pusa in fruntea unui cotet de gaini”.
Roberts, consilier senior la Counter Extremism Project, o retea non-profit care cerceteaza grupurile extremiste, a declarat ca a fost surprins de aceasta miscare. „Am crezut ca, din punct de vedere al relatiilor publice, talibanii sunt putin mai inteligenti decat atat”, a spus el. „In schimb, ei pun in fata cele mai rele elemente ale coalitiei lor libere, ceea ce trimite un semnal teribil femeilor, fetelor si societatii civile. Si cred ca sporeste posibilitatea ca Afganistanul sa devina din nou un teren propice pentru terorismul international.” El a adaugat: „Nu cred ca vor taia vreodata legaturile cu al-Qaida. Ei sunt adanc infipti in al-Qaida si au fost intotdeauna”.
Intr-un acord pe care presedintele american Donald Trump l-a incheiat cu talibanii, in februarie 2020, liderii grupului au fost de acord sa „nu permita niciunuia dintre membrii sai, altor persoane sau grupuri, inclusiv al-Qaida, sa foloseasca teritoriul Afganistanului pentru a ameninta securitatea Statelor Unite si a aliatilor sai”.
Osama bin Laden, fondatorul al-Qaida, a dirijat de la baza sa din Afganistan atacurile teroriste din septembrie 2001 asupra New York-ului si Washington-ului, care au determinat invazia condusa de SUA.
Reteaua Haqqani este considerata o ramura a talibanilor si are mai multa autonomie decat alte factiuni din cadrul miscarii. Liderul retelei, Sirajuddin Haqqani, este, de asemenea, unul dintre liderii adjuncti ai talibanilor si este nepotul lui Khalil al-Rahman Haqqani, cel care este acum insarcinat cu supravegherea securitatii in capitala afgana.
Familia Haqqani provine din sud-estul Afganistanului, in apropiere de granita cu Pakistanul. Reteaua a fost acuzata – sau a revendicat responsabilitatea – pentru unele dintre cele mai mortale atacuri din Afganistan, inclusiv atacul din 2008 asupra hotelului de cinci stele Serena din Kabul, atacul din 2012, in care au fost implicati o duzina de luptatori Haqqani, purtand veste sinucigase, asupra unei baze americane din Khost si atentatul cu camionul-capcana din 2017 din apropierea ambasadei germane din Kabul, soldat cu 96 de morti. Reteaua este, de asemenea, considerata de catre oficialii serviciilor de informatii occidentale ca fiind in spatele rapirii, in 2008, a americanului David Rohde, un reporter al New York Times care a reusit sa evadeze dupa opt luni de captivitate.
In timpul revoltei impotriva fortelor rusesti de ocupatie din anii 1980, grupul Haqqani a fost primul dintre grupurile insurgente antisovietice care a primit luptatori musulmani straini. Printre acestia s-a numarat si Osama bin Laden, care s-a antrenat intr-o tabara condusa de Haqqani. Cand bin Laden a format al-Qaida in anii 1990, cele doua grupuri s-au unit intr-o asociatie si, potrivit lui Don Rassler si Vahid Brown, autorii cartii Fountainhead of Jihad din 2013, au evoluat impreuna.
Reteaua Haqqani si al-Qaida au organizat tabere de antrenament comune in regiunea Waziristanul de Nord din Pakistan dupa invazia americana si, potrivit autorului Peter Bergen in cartea „The Battle for Tora Bora”, reteaua Haqqani l-a ajutat pe bin Laden sa scape din Afganistan cand fortele americane se apropiau de el in 2001.
In acest an, reteaua a luat in considerare sa se uneasca cu al-Qaida, potrivit unui raport al Departamentului american al Trezoreriei din ianuarie, care a evidentiat legaturile continue dintre cele doua grupari, in ciuda asigurarilor date de talibani diplomatilor americani din Qatar.
Oficialii talibani neaga existenta unor legaturi cu al-Qaida, dar recunosc ca ar putea exista simpatii reziduale.
Ken McCallum, directorul agentiei britanice de informatii MI5, a avertizat luna trecuta ca, desi infrastructura al-Qaida din Afganistan a fost dezmembrata, grupul ar putea incerca sa „restabileasca unele facilitati de antrenament acolo”.
La patru luni dupa ce Trump a semnat anul trecut acordul cu talibanii, un raport al Consiliului de Securitate al ONU arata ca talibanii s-au consultat cu al-Qaida in timpul negocierilor si au „oferit garantii ca vor onora legaturile lor istorice”.
„Relatiile dintre talibani, in special Reteaua Haqqani si al-Qaida raman stranse, bazate pe prietenie, pe o istorie de lupta comuna, pe simpatie ideologica si pe casatorii mixte”, se arata in raport.
Franta si Marea Britanie au decis sa permita Ucrainei sa loveasca in adancimea teritoriului rus…
Turcia a refuzat sa permita avionului presedintelui israelian Isaac Herzog sa zboare prin spatiul sau…
Administratia SUA, a presedintelui Joe Biden, va permite Ucrainei sa foloseasca armele furnizate de SUA…
Ministrul de Externe al Republicii Moldova, Mihai Popsoi, a postat pe X, duminica, imagini video…
Oficialii echipei nationale din Kosovo au anuntat ca au luat o decizie radicala si nu…
”Ciuca, presedinte” si ”Stop binomului PSD-AUR” au fost mesajele definitorii ale reuniunii filialelor PNL din…