Tariceanu, acuzatii delirante la adresa partenerilor occidentali ai Romaniei: „Au nevoie disperata de tapi ispasitori”

politica

Presedintele ALDE, Calin Popescu Tariceanu, sustine ca oficialii europeni si ambasadorii statelor occidentale care au solicitat guvernului sa nu adopte OUG-urile pe justitie sunt „orbi” la abuzurile din Romania pentru ca „au nevoie disperata ca cineva dintr-o tara precum Romania, spre exemplu, sa clameze incontinuu si dincolo de orice limita a exagerarii ca la noi coruptia a devenit flagel national, international, galactic si ca ea risca sa se extinda in Europa precum ciuma in Evul Mediu”.

Intrebat, intr-un interviu pentru Mediafax, cum comenteaza avertismentele partenerilor europeni si occidentali ai Romaniei, Tariceanu a raspuns prin atacuri violente la adresa acestora.

„Vedeti dvs., am sa recurg la o comparatie interesanta, pentru ca mereu mi-a placut istoria. Imperiul Roman a inceput sa se confrunte prin secolul al treilea cu probleme majore si atunci s-a nascut ideea ca vestul si estul nu prea sunt compatibile, ca estul trage vestul in jos etc, ca e nevoie sa se ia masuri, ceea ce a condus, finalmente, la separarea in imperiul roman de apus si cel de rasarit. Au crezut ca astfel se rezolva problemele imperiului, dar asta nu s-a intamplat, iar sfarsitul a venit inevitabil nu mult dupa asta. Problemele reale erau in alta parte, dar nimeni nu dorea sa le vada.

E greu sa nu remarcam o similitudine, anume ca exact cand Uniunea a inceput sa se confrunte cu probleme tot mai mari, de la imigratia masiva pana la neintelegerile pe tema mai multa Europa ori mai putina, au inceput si atacurile unor membri ai Comisiei la unele state din est. Eu cred ca e destul de stravezie intentia de a se arunca raspunderea in spatele acestora state de catre Bruxelles, pentru ca oamenii aceia cu functii atat de inalte au dezamagit popoarele europene si acum, au nevoie disperata de tapi ispasitori. Sunt oameni care au devenit orbi la abuzurile cozilor lor de topor din tarile estice. Si asta, pentru simplul fapt ca au nevoie disperata ca cineva dintr-o tara precum Romania, spre exemplu, sa clameze incontinuu si dincolo de orice limita a exagerarii ca la noi coruptia a devenit flagel national, international, galactic si ca ea risca sa se extinda in Europa precum ciuma in Evul Mediu. E foarte convenabil acest discurs, pentru ca le ofera mai-marilor comisiei argumentarea perfecta pentru impotmolirea Uniunii in propriul proiect. Si o sa vedeti ca atacurile lor se vor inteti pe masura apropierii alegerilor.

Sa ne intelegem: nu e nimic in neregula cu Uniunea Europeana, ci cu conducatorii ei vremelnici care s-au indepartat de viziunea parintilor fondatori ai Uniunii!

Am tot auzit in acesti ani ca modul abuziv in care s-a comportat Justitia s-a intamplat cu stirea si chiar incurajarea unor oficiali europeni. Mult timp nu am crezut asta dar comportamentul oficialilor europeni ma face sa dau crezare acestor zvonuri. Sa zicem ca tot coruptia de la noi ar fi de vina pentru ca a crescut euroscepticismul romanilor pana la sub 50%, in sondaje. Dar tot ea explica, oare, de ce francezii spun in ultimul sondaj de la ei ca nu mai cred in UE decat in proportie de 29%? Coruptia din Romania a impins Marea Britanie in afara uniunii? Coruptia din Romania va duce la rearanjarea dramatica pe coordonate eurosceptice a Parlamentului European dupa alegerile care se apropie? Ori marile erori comise de liderii europeni? Eu cred ca e corect sa ne asumam fiecare neajunsurile, nu sa ne straduim sa punem in carca altora cat nu pot sa duca”, a declarat Tariceanu.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: