Tariceanu anunta ca a racolat inca un traseist din PNL: „PNL este un sustinator al actiunilor represive”
Presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, afirma ca PNL s-a indepartat nu numai de valorile sale liberalie, ci si de cele democratice si anunta ca, in cursul saptamanii viitoare, un alt parlamentar PNL isi va anunta trecerea la ALDE. El a mai spus ca PNL „a devenit partidul sistemului si al binomului”.
“Ei (cei care au plecat din PNL – Nn.r.) se raporteaza la esenta unui partid. Esenta unui partid este definita de modul cum te raportezi la valorile pe care le promoveaza. Partidul acesta (PNL – n.r.), si nu vreau sa reiau acest lucru, s-a departat de la valorile nu numai liberale, ci si ale democratiei. Saptamana aceasta (saptamana viitoare – n.r.), va spun, dar nu vreau sa va dau stirea de acum, va mai fi un parlamentar liberal care isi va anunta trecerea la ALDE”, a anuntat Calin Popescu Tariceanu intr-o conferinta de presa comuna cu Daniel Zamfir, citat de news.ro.
Tariceanu a declarat ca PNL a devenit partidul sistemului si al binomului si ca este un partid inert.
“Evolutia PNL, care din 2014 nu a facut decat sa confirme ca a abandonat principiile liberale, se vede in ultima perioada cand PNL a dovedit nu numai ca inchide ochii in fata abuzurilor, dar este si un sustinator al actiunilor represive. A fi liber te definesti cand promovezi valorile liberalismului si PNL nu o mai face. Este mai mult decat o involutie, PNL a devenit partidul sistemului si binomului. Ca sunt persoane la varf care au fost santajate, nu ma intereseaza, partidul e inert”, a mai afirmat acesta.
Senatorii Ioan Popa si Daniel Zamfir au trecut de la PNL la ALDE, ambii acuzand actuala conducere a PNL.