Dupa ce Dragnea s-a plans la Antena 3 ca Tariceanu nu este de acord cu suspendarea lui Klaus Iohannis, ALDE a transmis miercuri un comunicat de presa alunecos in care afirma ca aceasta decizie „presupune o evaluare atenta a posibilelor riscuri si consecinte”.
„Suspendarea presedintelui Klaus Iohannis – tot mai depasit de cerintele si demnitatea functia pe care o ocupa – este o decizie de maxima responsabilitate, care presupune o evaluare atenta a posibilelor riscuri si consecinte. Declansarea procedurii de suspendare, intr-o societate profund divizata, instigata la fanatism si violenta de lideri politici lipsiti de scrupule, poate avea urmari imprevizibile. Cu alte cuvinte, decizia de extirpare a unei parti bolnave din trupul statului roman trebuie facuta numai in conditiile in care suntem convinsi ca respectiva operatie nu va perturba functionarea statului, precautie cu atat mai mare cu cat, in prima jumatate a anului viitor, Romania va detine presedintia Consiliului Uniunii Europene.
Doar in urma unei astfel de evaluari si a asumarii concluziilor sale putem sa exprimam, in deplina cunostinta de cauza, o optiune sau alta in privinta declansarii procedurii de suspendare”, arata ALDE intr-un comunicat de presa.
Presedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat ca isi doreste suspendarea sefului statului, Klaus Iohannis, spre deosebire de Calin Popescu-Tariceanu, care are o alta opinie si a precizat ca o sustine in continuare pe Viorica Dancila ca premier.
Intrebat marti seara la Antena 3 daca vrea suspendarea lui Iohannis, Dragnea a spus: „Eu as vrea. Sa vedem daca domnul Tariceanu si-a schimbat opinia. Eu in continuare o sustin fara niciun fel de ezitare pe Viorica Dancila si o sustin din toate punctele de vedere. Si ea a inceput sa fie tinta. Dar acest guvern, pe care astia vor sa-l dea jos prin violenta – ca nu se vor opri, dar nici noi nu stam cu mainile in san. Si asta vreau sa-i asigur pe toti membrii de partid”.
El a infirmat varianta vehiculata in spatiul public potrivit careia PSD va propune numirea unui nou premier, Iohannis va respinge propunerea si PSD va declansa suspendarea sefului statului. „Daca vrem sa-l suspendam, il suspendam, pur si simplu”, a spus Dragnea.
Presedintele PSD a precizat insa ca o sustine in continuare „politic si moral” pe Viorica Dancila ca premier.
„Eu sunt foarte multumit de Viorica Dancila, pe care o sprijin nu numai politic, ci si moral. Si vorbim foarte, foarte des. (…) Oricine are nevoie de sprijin moral. Si i-am spus-o si i-o spun acum – si politic si moral. Pentru ca trebuie sa reziste si va rezista. Nu este o femeie slaba. Este o femeie decenta, dar nu slaba”, a adaugat Dragnea.
Cancelarul german Olaf Scholz l-a indemnat vineri, in cadrul unei conversatii directe, pe presedintele rus…
Presedintele AUR, George Simion, candidat la alegerile prezidentiale, a afirmat vineri ca omul de afaceri…
Primarul Capitalei, Nicusor Dan, a declarat vineri ca, in situatia in care referendumul pe Bucuresti…
Reteaua sociala americana Bluesky, care se doreste a fi o alternativa la X, a anuntat…
China a pregatit contramasuri impotriva companiilor americane daca presedintele ales Donald Trump reaprinde razboiul comercial…
Presedintele PNL, Nicolae Ciuca, i-a cerut vineri lui Marcel Ciolacu sa prezinte dovada ca nu…