Presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, s-a declarat, miercuri, nemultumit de decizia lui Klaus Iohannis de a organiza un referendum. „Aceasta atitudine este o caracteristica regimurilor totalitare, in care dictatorul discuta direct cu poporul, peste capul institutiilor democratice, peste capul Parlamentului”, a acuzat Tariceanu.
Seful Senatului a precizat ca exista o hotarare a Guvernului referitoare la strategia de combatere a coruptiei pe perioada 2016-2020 si care „stabileste clar care sunt optiunile Romaniei in aceasta privinta”, precum si o hotarare a CSAT care „stabileste si prioritatile si caile de actiune pentru intarirea statului de drept si combaterea coruptiei”.
„Mie mi se pare ca demersul este nepotrivit. Ar fi fost normal ca, in cazul in care ar fi existat o dezbatere publica care sa puna sub semnul intrebarii necesitatea continuarii acestor demersuri, sa se organizeze un referendum si, dupa aceea, pe baza referendumului sa se ia decizia.
Deciziile sunt deja luate. Nu stiu de ce mai organizam referendum, dar in fine… asta este intrebarea la care sigur va trebui sa raspunda Parlamentul in ansamblul sau si presedintele Romaniei”, a declarat Tariceanu, care a anuntat tot miercuri ca Parlamentul are la dispozitie 20 de zile pentru a da un aviz.
Seful Senatului l-a comparat pe presedintele Klaus Iohannis cu un „dictator”, care discuta direct cu poporul, peste capul tuturor.
„Cred ca trebuie sa respectam cu totii ordinea constitutionala democratica. De aceea, am avut alegeri, de aceea, avem un Parlament si aceasta idee pe care presedintele a lansat-o pentru un referendum se circumscrie unui alt tip de atitudine, caracteristica regimurilor totalitare, in care dictatorul discuta direct cu poporul, peste capul institutiilor democratice, peste capul Parlamentului, peste capul partidelor politice si se consulta cu poporul”, a declarat Tariceanu.
„Pare ca presedintele ignora votul pe care romanii l-au dat”, puncteaza seful Senatului, care atrage atentia ca presedintele s-a pus, zilele trecute, „in fruntea coloanelor de manifestanti, la un protest neautorizat”.
„Aceste consultari sunt de foarte multe ori extrem de riscante”, a mai spus Tariceanu, referindu-se la referendumul anuntat de presedinte.
Tot in acelasi context, Tariceanu a dat exemplu Germaniei, care a eliminat din Constitutie, dupa Al Doilea Razboi Mondial, posibilitatea organizarii unui referendum.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
Colosseumul din Roma a fost martorul unor batalii istorice, cu multimi imbracate in togi care…
Numirea de catre presedintele ales Donald Trump a lui Robert F. Kennedy Jr la conducerea…
Jandarmeria a anuntat, sambata dimineata, ce masuri au fost dispuse dupa meciul Romania - Kosovo.…
Petruta Leroy, o femeie care a trecut prin suferinte inimaginabile, este astazi o campioana in…
Si in Brasov sunt in desfasurare pregatirile pentru sarbatorile de iarna, acolo unde si in…
Meciul dintre nationala de fotbal a Romaniei si Kosovo a fost abandonat la scorul de…