Tariceanu le-a dat cu FLIT ambasadorilor: „Statul de drept nu inseamna intarirea institutiilor represive”
Sefii celor doua camere ale Parlamentului, Calin Popescu Tariceanu si Valeriu Zgonea, au fost convocati, miercuri, la discutii cu oficiali ai ambasadelor Statele Unite, Angliei si Germaniei. Acestia era ingrijorati de modificarile la Codul Penal si Codul de Procedura Penala.
Calin Popescu Tariceanu a declarat, dupa intrevederea cu diplomatii europeni, ca acestia au cerut lamuriri legate de legislatia pe justitie, informeaza B1 TV.
”Am avut o discutie informala cu insarcinatul cu afaceri al SUA, ambasadorul Marii Britanii, adjunctul de misiune germane. Am discutat chestiuni de interes bilateral, mediul de afaceri, au fost curiosi sa afle chestiuni legate de modificarile legislative care sunt in curs. Prin urmare, am avut aceasta discutie intr-o maniera foarte deschisa si amicala.
In aceasta privinta am facut cateva precizari: statul de drept nu inseamna intarirea institutiilor represive ale statului, ci institutii puternice care sa apere. Am vorbit despre faptul ca am sesizat preocupari in modul in care functioneaza diferitele faze ale cercetarii penale.
Vedem acest spectacol deplorabil al catuselor, un show cu oameni purtati de colo pana colo, apare senzatia de transfer a justitiei din sala de judecata in strada. Ei se duc de foarte multe ori gata acuzati. Punctul de vedere al domnului Zgonea o sa vi-l spuna el, dar in esenta v-am explicat ca aceste preocupari trebuie sa le avem in vedere si trebuie aduse acele corectii necesare, astfel incat justitia sa nu se indeparteze de la rolul ei esential.
Vedem o interferenta si o presiune care functioneaza intr-o maniera subtila. Lucrurile acestea nu trebuie sa ramana neobservate. Eu v-am spus ca din punctul meu de vedere si cei patru diplomati au fost foarte grijulii sa nu depaseaca o anumita frontiera care in mod uzual nu se depaseste”, a declarat seful Senatului.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook