Tariceanu, primul pas spre puscarie, langa Dragnea. Comisia Juridica a Senatului i-a ridicat imunitatea parlamentara

politica

Comisia juridica a Senatului a votat, miercuri, pentru ridicarea imunitatii lui Calin Popescu Tariceanu. Decizia a fost luata cu 3 voturi ”pentru”, 2 voturi ”impotriva” si unul nul. Tariceanu este acuzat de DNA de luare de mita pe vremea cand era prim-ministru. 

Raportul comisiei juridice va fi trimis plenului Senatului, cel care are ultimul cuvant in acest caz. De mentionat ca PSD are singur majoritatea in plenul Senatului.

Senatorii juristi au amanat de sase ori dezbaterea privind ridicarea imunitatii lui Calin Popescu Tariceanu. Doar senatorii Opozitiei au venit la ultima dezbatere, de pe 9 aprilie, unde urma sa fie discutata cererea DNA pentru inceperea urmarii penale in cazul presedintelui Senatului.

DNA a transmis Senatului, in 7 noiembrie 2018, cererea de avizare a inceperii urmaririi penale in cazul lui Tariceanu, acesta apreciind ca este un demers politic si exprimandu-si convingerea ca in dosar e vorba de „multa maculatura”.

Calin Popescu Tariceanu este acuzat ca a primit, in perioada in care era premier, „foloase materiale” de aproape 800.000 de dolari de o firma austriaca pentru a interveni pentru inchierea unor acte aditionale la un contract derulat de companie. Suma primita de Tariceanu reprezenta un comision de 10 la suta din valoarea acestor acte aditionale si ar fi fost folosita in beneficiul demnitarului, fiind transferata in baza unor contracte fictive incheiate cu mai multe companii offshore

Dosarul lui Calin Popescu Tariceanu are peste 70 de volume si cuprinde peste 17.000 de pagini.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: