Categories: politica

Tariceanu, reactie smechereasca dupa ce DNA a solicitat urmarirea penala a unui ministru ALDE

Reprezentantii ALDE spun ca nu se vor pronunta cu privire la demersul DNA in cazul ministrului pentru Relatia cu Parlamentul, Viorel Ilie, pana cand procedura parlamentara nu va fi incheiata, iar Comisia juridica nu isi va exprima punctul de vedere.

„Am aflat despre solicitarea DNA de urmarire penala a ministrului pentru Relatia cu Parlamentul, Viorel Ilie, prin intermediul mass-mediei. Sesizarea DNA va trebui sa parcurga mai intai procedura parlamentara prevazuta in regulamentele interne ale Legislativului. In acest sens, nu ne vom pronunta cu privire la demersul DNA pana cand procedura parlamentara nu va fi incheiata, iar Comisia juridica nu isi va exprima punctul de vedere. In functie de avizul primit de la Comisia juridica, ALDE isi va exprima punctul de vedere”, se arata intr-un comunicat de presa.

Procurorul sef al Directiei Nationale Anticoruptie, Laura Codruta Kovesi, a cerut vineri sesizarea Senatului, pentru formularea cererii de efectuare a urmaririi penale fata de Viorel Ilie, ministrul pentru Relatia cu Parlamentul, pentru instigare la folosire, in orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii, in perioada exercitarii functiei ministeriale.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Federatia de fotbal din Kosovo: Jucatorii „au ales in mod corect”, in conformitate cu „regulile anti-rasiste ale UEFA”

Federatia de fotbal din Kosovo (FFK) a denuntat sambata "atmosfera inacceptabila si nesigura" in care…

33 de minute ago

Ucraina a distrus inca un sistem rusesc “Buk” in valoare de 10 milioane de dolari. Rusia a pierdut in razboi 1000 de lansatoare antiaeriene

O unitate de drone din cadrul Brigazii 27 Pechersk a Garzii Nationale a distrus inca …

2 ore ago

China a inaugurat un megaport in Peru. America de Sud, urmatorul continent dupa Africa in care China isi extinde interesele

La marginea desertului de coasta din Peru, un oras pescaresc izolat, in care o treime…

4 ore ago

COP29, Azerbaidjan: „Fara reduceri rapide ale emisiilor, nicio economie din G20 nu va fi scutita de macelul economic determinat de clima”

Secretarul executiv al Conventiei-cadru a ONU privind schimbarile climatice, Simon Stiell a transmis sambata un…

7 ore ago

Gazprom spune ca, in pofida opririi livrarilor catre Austria, exporturile de gaze rusesti catre Europa sunt stabile

Producatorul rus de gaze Gazprom a anuntat ca livreaza, sambata, 42,4 milioane de metri cubi…

7 ore ago

Nava-spion a Rusiei, „condusa” fortat afara din zona de „cabluri esentiale” din Marea Irlandei. Securitatea traficului global de internet, amenintata de Moscova

Nava de spionaj Yantar a fost observata operand drone intr-o zona care contine infrastructura submarina…

7 ore ago