Tariceanu reactioneaza tafnos dupa anuntul Comisiei Europene. Seful Senatului se lauda penibil cum i-ar fi certat pe Juncker si Timmermans

politica

Presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, a declarat miercuri ca relatia Romaniei cu Comisia Europeana (CE) nu trebuie pusa intr-un raport de subordonare, iar pana in prezent Uniunea Europeana nu a acuzat oficial tara noastra de incalcarea statului de drept.

„Romania nu este acuzata in mod oficial de UE ca nu respecta normele statului de drept si probabil ca ceea ce apare astazi la suprafata ii face pe multi dintre oficialii europeni sa-si puna intrebarea cat de bine a functionat MCV daca aceste lucruri au existat si au fost tolerate. Sigur ca CE ar putea foarte bine sa spuna ‘noi n-am stiut de aceste abateri si abuzuri’ care insa ele sunt o realitate si nu mai pot fi negate. Nu mai sunt simple afirmatii facute de un om politic sau de un alt om politic. Deci, daca este sa ne referim la lucrurile formale, Romania nu are o problema cu statul de drept. Noi constatam ca de fapt, pe langa aceasta monitorizare care a fost atat de eficienta, s-a dezvoltat o cangrena uriasa in sistemul de justitie datorita conventei intre servicii si o serie de institutii care sunt nelegale, nesanatoase si care trebuiesc rezolvate”, a afirmat Tariceanu la Parlament, citat de Mediafax.

Intrebat daca si Romania ar putea fi conditionata in a primi fonduri de la Comisia Europeana in functie de respectarea statului de drept, nu doar Bulgaria si Polonia, seful Senatului a spus ca tara noastra nu are o relatie de subordonare cu CE si ca este o tendinta in Romania ca tot ce sustine forul european ar fi un „adevar absolut”.

„Exista de foarte multe ori tentatia si tendinta in Romania de a considera o afirmatie facuta de Comisia Europeana ca adevarul absolut. Sa stiti ca la Comisia Europeana lucreaza functionari, unii de foarte buna calitate, fara doar si poate, si care au si ei dreptul sa greseasca si sa se insele. Problema este daca ca cei care lucreaza la UE fac aceste analize in mod corect, obiectiv, cu buna credinta sau nu. In trecut, am vazut de foarte multe ori rapoarte pe care le stiti, ma refer la rapoartele MCV, care dovedeau o slaba informare.

Am spus-o si presedintelui Juncker (presedintele CE, Jean-Claude Juncker, – n.r.) si Timmermans (prim-vicepresedintele CE, Frans Timmermans – n.r.), le-am spus tuturor ca nu sunt corect facute raportele, nu sunt obiective, nu sunt bazate pe informatii. Sunt propagate diverse afirmatii din spatiul public care nu au niciun fel de suport drept adevarul si acest lucru cred ca Romania poate sa-l spuna foarte transant si am si discutat in acest sens cu reprezentatii Comisiei, presedintele si vicepresedintele Comisiei si le-am spus aceste lucruri foarte direct. Cred ca relatia nu trebuie pusa intr-un raport de subordonare, Romania este una dintre tarile membre ale UE care contribuie la constructia europeana. Comisia Europeana este un instrument care ne ajuta ca sa ne armonizam punctele de vedere dar nu este cel de la care trebuie sa luam obligatoriu lumina in orice privinta. Trebuie sa ne spunem punctul de vedere, bineinteles argumentat, obiectiv si trebuie sa se tina cont de el”, a completat Tariceanu.

Intrebat ce le va transmite pe viitor, in discutiile cu oficialii europeni, despre statul de drept din Romania, liderul ALDE a replicat: „Pana cand in Romania nu vor fi rezolvate aceste probleme si nu vom intra in legalitate, in limitele Constitutiei, sa nu cumva sa credeti ca o sa am vreun moment tentantia sa nu vorbesc despre aceste lucruri. Daca nu vorbim, atunci ma fac vinovat, ma fac complice la ceea ce s-a intamplat in Romania si acest lucru eu nu-l voi face niciodata. V-am spus ca pentru mine ca liberal nu exista valoare mai importanta decat aparare drepturilor si libertatilor, in pofida celor care au spus ‘ah, Tariceanu sau ALDE vor sa slabeasca lupta impotriva coruptiei’, acestea fiind motive invocate ca sa nu atacam fondul problemei. Iata ca am avut dreptate si tuturor celor care au indraznit sa tina acest discurs acuzator la adresa formatiunii pe care o reprezint si a mea in calitate de presedinte al Senatului, probele care sunt astazi pe masa cred ca sunt indubitabile. Nimeni nu-si mai poate pune semne de intrebare in legatura cu ceea ce s-a intamplat in Romania. Datoria noastra este sa mergem pana la capat si aceste lucruri sa le remediem.”

Comisia Europeana (CE) propune un buget UE pentru perioada 2021-2027 care prevede posibilitatea suspendarii, reducerii sau restrictionarii accesului la finantarea din partea UE in mod proportional cu natura, gravitatea si amploarea deficientelor care afecteaza statul de drept. In ansamblu, Comisia propune un buget pe termen lung de 1 135 de miliarde de euro in credite de angajament (exprimate in preturile din 2018) pentru perioada 2021-2027, echivalentul a 1,11 % din venitul national brut al UE27 (VNB).

Potrivit Comisiei, „o inovatie majora in cadrul bugetului propus este consolidarea legaturii dintre finantarea UE si statul de drept. Respectarea statului de drept reprezinta o conditie prealabila esentiala pentru buna gestiune financiara si pentru eficacitatea finantarii din partea UE.” Institutia mai explica faptul ca o decizie privind suspendarea, reducerea sau restrictionarea finantarii UE ar urma sa fie propusa de Comisie Europeana si adoptata de Consiliu European prin vot cu majoritate calificata inversa.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: