Tariceanu s-a sucit, infige cutitul in spatele PSD: „Adoptarea OUG 13 a fost principalul pas gresit al Guvernului Grindeanu”

politica

Presedintele Senatului, Calin Popescu-Tariceanu, a declarat marti ca spera ca Executivul sa-si duca la indeplinire programul de guvernare si a vorbit despre momentul adoptarii OUG 13.

„Ii privesc pe colegii mei si pe cei de la PSD cu speranta ca vor putea duce la bun sfarsit programul de guvernare. Nu ma fac ca nu vad lucrurile proaste si principalul pas gresit care s-a facut a fost reprezentat de momentul adoptarii Ordonantei 13, unde lucrurile pe fond erau corecte. (…) Modalitatea prin care ordonanta a fost adoptata a declansat un val de proteste, care era de evitat. A fost o uriasa manipulare, careia i-au cazut prada foarte multi oameni. (…) Facand bilantul celor 100 de zile de guvernare, startul nu a fost cel mai potrivit, dar premierul si ministrii isi vad de programul stabilit”, a afirmat Calin Popescu-Tariceanu la Antena 3, citat de Agerpres.

Presedintele Senatului a remarcat ca exista in Romania o temere ca dorinta celor aflati la guvernare de a face bine ar putea crea anumite dezechilibre si a mentionat ca unii fac acest lucru justificat, unii cu rea-credinta.

Tariceanu a precizat ca sunt persoane doritoare numai sa critice, fara sa astepte rezultate ale guvernarii si ca masurile guvernamentale sa-si faca efectul.

Calin Popescu-Tariceanu a mai declarat ca va propune eliminarea venitului minim garantat, deoarece pe piata fortei de munca este o criza cu care angajatorii se confrunta, iar acordarea acestui venit este „o invitatie la nemunca”.

Tariceanu a dat, totodata, asigurari ca Guvernul va trata in mod egal firmele romanesti si cele straine si nu va repeta greseala pe care a facut-o Guvernul Ciolos, care „a favorizat firmele straine”.

Cu referire la recentele declaratii ale presedintelui Klaus Iohannis, prin care acesta si-a manifestat ingrijorarea fata de anumite masuri luate de Guvern, Tariceanu a spus ca seful statului ar fi trebuit sa atraga atentia si Guvernului Ciolos.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: