Tariceanu, tot mai mizerabil. Recunoaste ca nu l-a intalnit pe fiul disidentului Gheorghe Ursu, insa lanseaza noi dezinformari

Presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, recunoaste ca nu l-a cunoscut pe fiul disidentului Gheorghe Ursu, Andrei Ursu, si da vina pe „o regretabila confuzie”. El nu se poate abtine insa sa il atace pe Andrei Ursu, sustinand ca „am citit cu surprindere si amaraciune scrisoarea dumneavoastra”. 

Joi seara, la Digi24, presedintele ALDE declarase ca Andrei Ursu i-a fost student si ca ii impartasise „cu mare frica” tragedia prin care trecea familia sa. „Stiam de tragedia lui Gheorghe Ursu. Intamplarea face, de exemplu, ca baiatul disidentului Gheorghe Ursu care a murit in inchisoare – stiti toata istoria – mi-a fost chiar student si la vremea respectiva, subiectul acesta a venit sa ni-l impartaseasca, mie si inca unui coleg de-al meu, cu mare frica, pentru ca era… se temea ca acest lucru ar putea sa aiba consecinte asupra lui, urma sa-si pregateasca examenul de diploma…”, a spus Calin Popescu Tariceanu.

Andrei Ursu a transmis apoi, joi noapte, un mesaj in care a negat ca il cunoaste pe Tariceanu, afimand ca declaratiile acestuia sunt o „manevra dezagreabila de a obtine capital politic”.

Vineri, Tariceanu revine cu precizari si recunoaste ca a fost „o regretabila confuzie” si sustine ca si Andrei Ursu ar trebui sa fie revoltat de „cazul” lui Augustin Lazar.

„Si eu, ca si dvs., impartasim aceleasi principii, cred, macar in atitudinea fata de comunism si suntem la fel de revoltati fata de cazul domnului Augustin Lazar. Pacat, as spune, ca nu aceeasi opinie fata de prigonitorul de disidenti o au si alti membri ai Fundatiei „Gheorghe Ursu”, pe care ati infiintat-o cu multi ani in urma, ori alti intelectuali care si-au manifestat, candva, revolta fata de musamalizarea dosarului Ursu de catre conjuratia procurori-servicii-politie-judecatori, dar azi se intrec a-l preamari si premia pe Augustin Lazar, „tatal” detinutilor de la Aiud. Ori, pur si simplu, tac din gura, dar cine tace, se stie, consimte!”, scrie Tariceanu.

Scrisoarea integrala a lui Calin Popescu Tariceanu:

Domnule Andrei Ursu,

Am citit cu surprindere si amaraciune scrisoarea dumneavoastra. Vreau, inainte de toate, sa imi prezint cele mai oneste scuze, pentru ca aveti dreptate, nu am avut onoarea de a ne cunoaste vreodata.

Pierderea mea, as spune.

Nu am avut nicio clipa, asa cum ma acuzati, intentia de a ma „asocia in mod abject” cu drama tatalui dumneavostra ori sa exploatez politic sau in orice alt fel aceasta situatie. Pur si simplu, am facut o regretabila confuzie, de care m-am convins nu dupa scrisoarea dvs, ci doar dupa ce l-am sunat pe Gheorghe Rusu, colegul meu de catedra de la aceea vreme – sef de lucrari, dr. ing., invocat in emisiunea de la Digi 24. Abia el mi-a explicat, avand, poate, o memorie mai buna, ca e vorba de un alt student, un baiat inalt, mi-a spus, subtirel si brunet care traia si el o drama oarecum similara. Ca el, ca dvs, au mai fost, poate, destui in acele vremuri.

In orice caz, e probabil ca aceasta nedorita suprapunere de situatii s-a produs in mintea mea si din cauza faptului ca in facultatea de constructii, unde eram asistent in acea perioada, cazul tatalui dvs. era intens comentat, in surdina, desigur, pentru ca inginerul Gheorghe Ursu era un inginer „de-al nostru” si mai erau inca profesori care il cunoscusera ca student.

Un psiholog ar spune, poate, ca pe fondul scuturarii de comunism, am vrut sa cred asta, mai mult decat am crezut in fapt. Am trait cateva decenii, deci, ferm convins ca l-am avut student pe fiul lui Gheorghe Ursu cand, de fapt, fusese vorba de altcineva.

Inca o data, imi prezint scuzele cele mai sincere pentru aceasta eroare umana. O eroare care nu merita, cred eu, reprosuri atat de taioase din partea dvs. Va reamintesc ca am fost printre primii care au cerut demisia procurorului Augustin Lazar tocmai pentru ca am considerat ca un om angrenat in prigonirea opozantilor regimului comunist, precum a fost si tatal dvs., nu isi are locul intr-o functie publica de asemenea nivel. Am refuzat, din acelasi motiv, sa merg la discutiile cu presedintele Romaniei de la Cotroceni.

Atat timp cat mi-am asumat cu fermitate aceasta batalie, nu vad ce capital politic as fi putut obtine doar relatand o discutie de acum aproape 40 de ani cu fiul unui mare disident. A ma acuza de „manevre insalubre” inseamna a crede ca eu as fi mizat total si nejustificat pe complicitatea dvs. in perpetuarea a ceea ce numiti o minciuna abjecta, ca nu as fi luat in calcul nicio clipa o reactie a dvs. mai mult decat fireasca de dezmintire, ceea ce s-a si produs, de fapt. Chiar credeti ca as fi putut fi atat de naiv?

Spuneti ca am facut asta urmarind „interese de moment”. In realitate, privind in jur cu uimire si tristete, incep sa cred exact contrariul: ca lupta in care m-am angrenat pentru demiterea fostului procuror de la Aiud seamana cu a lui Don Quijote cu morile de vant si ca mi-am pus in cap mai multi decat mi-am adus aproape.

In orice caz, marii „anticomunisti” ai patriei, cu a lor tacere complice, sunt o cauza sigur pierduta pentru mine.

Dle. Ursu, inchei prin a va da, inca o data, asigurarile mele cele mai sincere ca nu am urmarit nicio clipa vreun demers politicianist care sa se bazeze pe suferintele unui om, mai ales ale unuia precum tatal dvs. Nu vad cum ar fi servit asta cauzei mele, lupta mea cu sistemul paralel si nelegal de putere in care actualul Procuror General, cel pe care chiar dvs. l-ati criticat aspru in aceste zile pentru modul jenant in care a instrumentat dosarul Revolutiei, este mai mult decat o simpla rotita.

Si eu, ca si dvs., impartasim aceleasi principii, cred, macar in atitudinea fata de comunism si suntem la fel de revoltati fata de cazul domnului Augustin Lazar. Pacat, as spune, ca nu aceeasi opinie fata de prigonitorul de disidenti o au si alti membri ai Fundatiei „Gheorghe Ursu”, pe care ati infiintat-o cu multi ani in urma, ori alti intelectuali care si-au manifestat, candva, revolta fata de musamalizarea dosarului Ursu de catre conjuratia procurori-servicii-politie-judecatori, dar azi se intrec a-l preamari si premia pe Augustin Lazar, „tatal” detinutilor de la Aiud. Ori, pur si simplu, tac din gura, dar cine tace, se stie, consimte!

Cu deosebita consideratie, al dvs Calin Popescu-Tariceanu

Bucuresti, 12 aprilie, 2019