Tatal lui Dragos Savulescu a murit in masina, cadavrul a zacut apoi pe trotuar peste 2 ore in asteptarea INML

news

Situatie revoltatoare in Bucuresti, vineri seara. Un barbat a murit in masina, insa dupa ce medicii de pe ambulanta au constatat decesul, cadrul acestuia a zacut pe trotuar timp de doua ore si jumatate, pana la sosirea reprezentantilor INML.

Evenimentele au avut loc langa Pipera Plaza.

Cei de la Ambulanta au declarat decesul si au plecat. Doi politisti au ramas apoi acolo timp de doua ore pentru a pazi cadavrul, pe trotuar.

Surse judiciare au declarat pentru aktual24.ro ca barbatul decedat este tatal lui Dragos Savulescu.

Dragos Savulescu face parte din lotul de fugari condamnati in Romania pe care statul roman se chinuie de mai multi ani sa ii aduca inapoi pentru a-si executa sentintele. Sorin Oprescu, Alina Bica, Mario Iorgulescu, Paul de Romania, Ionel Arsene, sunt alti fugari care inca nu au fost readusi in tara.

Dragos Savulescu a fugit in Romania inainte de a fi condamnat definitiv, el stabilindu-se in Italia, unde Curtea de Apel din Napoli i-a comutat pedeapsa intr-una cu suspendare.

Decizia instantei din Napoli se aplica insa doar pe teritoriul acestei tari. Omul de afaceri figura in continuare pe site-ul Politiei Romane la rubrica „persoane urmarite”, pe numele lui fiind emis un mandat european de arestare de catre Curtea de Apel Bucuresti.

Pe 8 februarie 2021, Dragos Savulescu, fost finantator al clubului Dinamo, a fost condamnat la 5 ani si 6 luni inchisoare cu executare intr-un dosar privind retrocedari ilegale de terenuri si plaje, in care fostul primar Radu Mazare a primit 9 ani inchisoare.

Un alt fost finantator al clubului Dinamo, Cristian Borcea, a primit 5 ani cu executare, insa el a fost eliberat conditionat doar dupa 9 luni de detentie.

Dragos Savulescu a fugit din Romania inainte ca instanta sa il condamne definitiv si s-a stabilit in Italia, unde Curtea de Apel din Napoli a respins cererea Romaniei de extradare. Mai mult, judecatorii italieni i-au transformat cei cinci ani si jumatate inchisoare cu executare in doi ani si cinci luni, dar cu suspendare.

In motivarea deciziei Curtii de Apel din Napoli, judecatorii italieni spun ca Dragos Savulescu are afaceri in Italia, vorbeste limba italiana si nu se impune ispasirea pedepsei in Romania.

Italia si Grecia sunt tarile preferate de fugarii condamnati.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: