#Team HOSPICE la Semimaratonul Bucuresti – 700 de oameni alearga pentru si alaturi de pacientii care infrunta o boala incurabila
Aproape 700 de alergatori antrenati in fapte bune vor participa pe 12 si 13 mai la Volkswagen Bucharest Half Marathon 2018, in numele pacientilor care infrunta un diagnostic incurabil aflati in grija HOSPICE Casa Sperantei.
Sub sloganul „Contra cronometru, pentru timpul lor!”, #TeamHOSPICE este cea mai mare si mai optimista echipa care sustine o cauza umanitara la cel mai important eveniment sportiv din Bucuresti in aceasta primavara. Fie ca vorbim de cursa populara, de cea individuala de 10 km, de stafeta sau de semimaraton,, echipa optimistilor in tricou verde – tricoul sperantei – va fi prezenta la linia de start. Si pentru ca niciodata nu e prea devreme sa le aratam celor mici cat de important e sa ne implicam si sa ajutam atunci cand e nevoie, la start vor fi si copii si chiar bebelusi in tricoul #TeamHOSPICE.
O premiera in acest an o reprezinta faptul ca alergatorii #TeamHOSPICE vor face pasi mari pentru speranta pentru pacientii HOSPICE, dar si alaturi de acestia. Pacientii sunt cei care stiu cel mai bine realitatea unui diagnostic greu si nevoia de ingrijire paliativa. Pentru a da un exemplu si pentru a le multumi celor care ii sprijina, mai multi copii si adulti beneficiari ai serviciilor HOSPICE vor fi la linia de start pe 12 si 13 mai.
Doru Todorut de la Deepcentral va participa la cursa populara intr-o maniera inedita, deoarece va alerga alaturi de Ciprian, unul dintre beneficiarii HOSPICE Casa Sperantei. Si Ana Baniciu va participa la cursa alaturi de Anuta, mica sa prietena de la HOSPICE. Claudiu, Alex, Stefi si Robert – de asemenea copii pacienti – au fost cei mai mari fani ai baietilor de la Atlantic4, i-au incurajat si au urmarit cu sufletul la gura aventura acestora peste Ocean. La semimaraton, vor face echipa cu Andrei Rosu, Marius Alexe, Vasile Osean si Ionut Olteanu. Toti cei sase copii se afla in scaune rulante si isi doresc sa arate lumii ca, daca ai prieteni aproape, nicio linie de finis nu e imposibil de trecut.
La randul lor, 25 de paciente HOSPICE – femei curajoase care au privit boala direct in fata, i-au transmis ca nu le defineste un diagnostic oncologic si au continuat sa lupte – vor participa la semimaraton. Intr-o declaratie puternica de curaj si perseverenta, #Eroinele vor imbraca tricoul #TeamHOSPICE si vor parcurge distanta de 3km intr-un mars al sperantei (le puteti citi scrisorile-manifest pe https://www.hospice.ro/eroinele/ ).
Totodata, numeroase personalitati ale vietii publice sustin Team HOSPICE si isi dedica alergarea celor care infrunta un diagnostic greu: Nicolae de Roumanie si Alina de Roumanie, Ana Baniciu, Carmen Bruma, Adina Buzatu, Oana Botezatu, Cristina Cioran, Gianina Corondan,, Florin Grozea, Mihai Radulescu, Analia Selis, Razvan Suma, Shurubel, Doru Todorut, Emma Zeicescu. Alaturi de acestia vor alerga, bineinteles, si ambasadorii oficiali ai fundatiei: Sanda Nicola si Alex Dona.
Din Team HOSPICE fac parte multi din alergatorii care au sustinut si in trecut cauza si au vazut cat de important este pentru copiii si adultii cu boli incurabile sa beneficieze de ingrijire paliativa gratuita, la cele mai inalte standarde. Si pentru ca pacientii HOSPICE ne incarca cu energie in fiecare zi, la linia de start vor fi prezenti si angajati ai HOSPICE, precum si directorul executiv al HOSPICE Casa Sperantei, Mirela Nemtanu.
“Alergarea in #TeamHOSPICE nu este doar despre depasirea propriilor limite si despre lupta cu timpul sau distanta, ci este mai ales despre speranta si despre a face bine celor care trec printr-un moment greu si au nevoie de sprijin. Este minunat sa vezi ca sute de oameni sunt solidari si se asaza la linia de start pentru un scop comun: demnitate si speranta pentru pacientii HOSPICE. Voi alerga si eu in #TeamHOSPICE pe 13 mai, alaturi de Stafeta Optimistilor, pentru a strange fondurile necesare sustinerii serviciilor pe care HOSPICE le ofera gratuit miilor de copii si adulti care infrunta o boala incurabila”, a punctat Mirela Nemtanu, CEO HOSPICE.
Daca nu te-ai putut inscrie anul acesta la Bucharest Half Marathon, te invitam sa sustii alergatorii inscrisi in Team HOSPICE si sa faci o donatie pe paginile lor de galantom – https://hospice.galantom.ro/event-projects/view?id=1226 . Orice suma ajuta HOSPICE sa ofere pacientilor ingrijire si clipe demne alaturi de cei dragi.
Intra pe Team HOSPICE sau urmareste-ne pe Facebook si Instagram si afla cele mai noi informatii despre echipa optimistilor antrenati in fapte bune. Te asteptam si in ziua cursei la cortul HOSPICE din Piata Constitutiei, sa facem impreuna pasi mari pentru speranta!
Fondurile stranse in cadrul evenimentului, dar si cele adunate de alergatorii din Team HOSPICE pe platforma galantom.ro sunt dedicate asigurarii de servicii gratuite copiilor si adultilor care infrunta o boala incurabila. Datorita celor care cred in cauza HOSPICE, ingrijirea paliativa va juca un rol important atat in vietile celor care se confrunta cu o boala incurabila, cat si in ale celor care le sunt alaturi.
Despre HOSPICE Casa Sperantei
HOSPICE Casa Sperantei, organizatie non-profit infiintata in 1992 la Brasov, a introdus conceptul de ingrijire paliativa in Romania. HOSPICE este cea mai mare fundatie din tara care ofera gratuit servicii specializate de acest tip.
Organizatia are doua centre cu servicii integrate, in Brasov si Bucuresti, si echipe mobile in Fagaras si Zarnesti, pentru ingrijirea persoanelor diagnosticate cu boli incurabile. HOSPICE a dezvoltat servicii complete de ingrijire paliativa, care sunt oferite in centre de zi, ambulatorii si unitati proprii pentru internare, la domiciliul pacientilor si in spitalele partenere. In cei 26 de ani de existenta, HOSPICE a adus alinare si speranta pentru peste 22.000 de copii si adulti cu boli incurabile.
HOSPICE Casa Sperantei dezvolta ingrijirea paliativa la nivel national si international prin informare, prin programe educationale dedicate profesionistilor, pacientilor si comunitatii si prin imbunatatirea legislatiei in materie.
Poti sprijini pacientii HOSPICE si cauza ingrijirii paliative cu o donatie ( https://www.hospice.ro/doneaza/ ).
Pentru mai multe informatii, accesati www.hospice.ro. Ne gasiti pe Facebook si pe Instagram , iar pe Youtube puteti afla povestea HOSPICE si istoria ingrijirii paliative in Romania.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.