Teapa pentru mii de pesedisti angajati la Guvern. Valcov anunta ca vor fi dati afara pentru ca nu mai sunt bani
Guvernul va taia pana la finalul anului posturile vacante din ministere pentru ca nu mai are bani de salarii, anunta Digi24. Ministrii au fost anuntati de Darius Valcov, consilier al premierului, ca urmeaza masuri dure.
Darius Valcov le-a mai spus ministrilor ca vrea eliminarea din ministere a tuturor angajatilor veniti cu delegatie. Cea mai grea lovitura ar urma sa fie aplicata consilierilor ministrilor – numarul acestora ar urma sa fie redus.
Urmeaza sa-si pastreze posturile, pe de alta parte, cei care le-au obtinut prin concurs.
In momentul de fata, in administratia publica centrala sunt multe posturi vacante, la nivelul ministerelor si agentiilor, care vor fi desfiintate de anul viitor. Aceasta inseamna ca in bugetul pe 2019 ele nu vor mai figura, astfel ca se face economie la nivelul Executivului.
Ideea ii apartine ministrului de Finante, Eugen Teodorovici, care a spus in repetate randuri ca e nevoie de un aparat guvernamental mult mai suplu.
Teodorovici motiva ca sunt foarte multe posturi si sunt multi angajati care stau degeaba. Ministrul vorbea si despre evaluari ale angajatilor de la stat, dar, pana cand vor fi facute acestea, posturile vacante for fi blocate.
Este vorba despre mii de posturi, inclusiv functii de conducere, foarte bine platite. Numarul exact al acestora nu este deocamdata cunoscut.
Guvernul a fost avertizat chiar ieri ca ramane fara bani. Prognozele specialistilor de la Bruxelles arata ca veniturile statului vor fi tot mai mici in raport cu cheltuielile in urmatorii doi ani, cel putin. In fata acestei situatii, Guvernul cauta bani: compania Romgaz a fost obligata sa vireze, la buget 500 de milioane de lei, iar Nuclearelectrica a primit o cerere similara.