Teleorman: Accident cu noua victime dupa ce un microbuz de transport persoane s-a ciocnit cu un autoturism
Un microbuz de transport persoane a fost implicat intr-un accident care s-a produs, luni, pe DN 6, la iesirea din Alexandria spre Bucuresti. Autoritatile au activat Planul Rosu de Interventie, scrie Agerpres.
Conform Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Politiei Romane, evenimentul s-a produs intre Alexandria si Vitanesti, fiind implicate un microbuz de transport persoane, in care se aflau opt pasageri, si un autoturism.
Toate cele noua persoane implicate in accident se afla in investigatii medicale la locul accidentului.
Circulatia rutiera in zona este blocata pe ambele sensuri, valorile de trafic fiind ridicate, arata sursa citata.
„Avand in vedere numarul persoanelor implicate, pentru gestionarea optima a misiunii de raspuns, la nivelul judetului a fost activat Planul Rosu de Interventie. La fata locului, echipajele operative intervin cu o autospeciala de descarcerare, o autospeciala de stingere, o autospeciala de transport personal si victime multiple, sapte ambulante SMURD si patru ambulante SAJ. In sprijinul fortelor din teren, a fost solicitat si un elicopter SMURD”, au transmis si reprezentantii Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta (IGSU).