Tensiuni majore in Kosovo, sute de sarbi au blocat circulatia. S-au auzit si focuri de arme, un politist kosovar a fost ranit
Sute de sarbi kosovari au ridicat sambata baricade pe un drum din nordul Kosovo, blocand traficul spre doua importante puncte de trecere a frontierei cu Serbia, a anuntat politia, informeaza AFP, citata de Agerpres.
Camioane, ambulante si utilaje agricole au fost aduse pentru a bloca circulatia, intr-un context de tensiuni marcate in ultimele zile de explozii, focuri de arme si un atac care a vizat o patrula a politiei. Un politist kosovar a fost ranit in acest atac.
All of the northern Kosovo is now under control of masked gangs. Bombs have been thrown and a Kosovo policeman was injured at last night. It’s clear Serbia is using the situation to aggravate crisis. We’re one major incident away from a real armed conflict. pic.twitter.com/w8lU1XoRdP
— Petrit Selimi (@Petrit) December 9, 2022
Potrivit media locale, protestatarii minoritatii sarbe din Kosovo sunt revoltati de arestarea unui fost politist etnic sarb, suspectat ca a fost implicat in atacuri impotriva unor politisti kosovari.
Alarme au rasunat in mai multe orase populate majoritar de sarbi in nordul Kosovo, pentru a da semnalul de incepere a protestului de sambata. Manifestanti au explicat pentru AFP ca ei vor sa impiedice „transferul la Pristina” a fostului politist arestat.
Ministrul kosovar de interne Xhelal Svecla a declarat ca fostul politist este unul dintre cei doi suspecti arestati dupa atacurile impotriva unor patrule de politie in timpul ultimelor doua zile.
Noile tensiuni au izbucnit dupa decizia autoritatilor kosovare de a organiza pe 18 decembrie in municipalitatile cu majoritate sarba alegeri locale, pe care principalele partide sarbe au anuntat ca le vor boicota.
La scurt timp dupa ridicarea baricadelor, presedinta Kosovo, Vjosa Osmani, a anuntat ca a decis amanarea alegerilor locale pentru 23 aprilie.
Lovim „drept la tinta” si pe Telegram. Abonati-va si la canalul AK24 de Telegram.