Tensiunile dintre Germania si Turcia ating punctul culminant. Berlinul a luat o decizie RADICALA in legatura cu baza Incirlik din Turcia

actualitate

Armata germana se pregateste pentru posibila retragere a sase avioane militare de recunoastere Tornado de la baza aeriana Incirlik, din Turcia, pentru ca Ankara nu le permite parlamentarilor germani sa viziteze centrul, scrie joi Der Spiegel, citat de Reuters si News.ro.

Potrivit publicatiei, Budeswehr analizeaza in prezent daca poate muta in Iordania sau Cipru muta avioanele, inclusiv pe cele de realimentare, ce sustin raidurile aeriene ale coalitiei conduse de Statele Unite vizand tinte ale organizatiei teroriste Stat Islamic.

Surse militare citate sub acoperirea anonimatului afirma ca o astfel de masura ar intrerupe zborurile de recunoastere timp ce cel putin doua luni. Ministerul german al Apararii a refuzat sa ofere detalii despre plan.

„Ne-ar placea sa continuam misiunile din Turcia, dar exista alternative la baza de la Incirlik”, a spus un purtator de cuvant al ministerului. Social-democratii, parteneri minoritar ai cancelarului Angela Merkel in Guvernul de coalitie, insista in prezent pentru retragere.

„Guvernul german trebuie sa gaseasca imediat alte baze pentru soldatii germani”, a declarat purtatorul de cuvant al social-democratilor pe probleme de aparare, Rainer Arnold.

Turcia, nemultumita de o rezolutie adoptata de Parlamentul german in luna iunie, care a calificat masacrarea armenilor de catre fortele otomane, in 1915, drept genocid, le-a refuzat accesul alesilor germani in baza de la Incirlik.

Tensiunile dintre cei doi aliati NATO au luat amploare dupa tentativa dejucata de lovitura de stat din 15 iulie, pentru ca Turcia a fost dezamagita de raspunsul Germaniei, pe care l-a descris drept slab, in condamnarea puciului.

Inalti oficiali de la Berlin au incercat sa linisteasca Ankara, dar si-au exprimat ingrijorarea in legatura cu masurile dure de epurare a gulenistilor din structurile statului.

Arnold a avertizat ca extinderea mandatului oferit de Parlament pentru misiunea militara din Turcia este imposibila in situatia actuala. Fara aprobarea SPD, Guvernul nu poate prelungi misiunea, care expira in decembrie.

Oficialii turci au blocat o vizita la Incirlik a mai multor parlamentari germani, la inceputul acestei veri.

Mai mult, saptamana trecuta, Ankara a anuntat ca nu va aproba o vizita pe care intentioneaza sa o faca membrii Comisiei pentru buget a Parlamentului german in luna octombrie.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: