„Teritoriul rusesc se afla sub ocupatie pentru prima data din 1944”. Analiza IISS privind impactul operatiunii Ucrainei asupra Kremlinului

O analiza a International Institute for Strategic Studies (IISS) arata ca incursiunea Ucrainei in Kursk pune regimul lui Putin intr-o situatie foarte delicata, in contextul in care Kremlinul incearca din rasputeri sa minimalizeze impactul invadarii teritoriului rus.

Teritoriul rusesc se afla sub ocupatie pentru prima data din 1944. De la lansarea unei incursiuni majore in Kursk la 6 august, Ucraina a ocupat aproximativ aceeasi cantitate de teritoriu rusesc (aproximativ 1.000 de kilometri patrati) pe care fortele ruse au luat-o, cu costuri uriase, din Ucraina incepand cu octombrie 2023.

Aceasta este o evolutie majora. Modul in care va evolua va depinde de obiectivele Ucrainei pentru operatiune si de deciziile Rusiei cu privire la modul in care isi va aduna fortele pentru a se opune acesteia. Dar este deja semnificativa pentru ceea ce ne spune despre razboi si despre Rusia, precum si pentru impactul sau asupra diplomatiei mai largi a conflictului.

Incursiunea Ucrainei demonstreaza impredictibilitatea continua a razboiului. O teorie des vehiculata – in acest caz, ca Ucraina se straduieste sa impiedice un avans constant al Rusiei in Donbas si are putine perspective de a obtine noi castiguri proprii – a fost inca o data distrusa. In timp ce pozitiile ucrainene din Donbas raman amenintate, fortele ucrainene au preluat initiativa printr-o operatiune indrazneata si bine executata cu arme combinate in Rusia. Printr-o combinatie de disimulare, inselaciune si autosatisfactie din partea Rusiei, Ucraina a obtinut o surpriza strategica si operationala completa – infirmand opinia conform careia dronele au facut campul de lupta prea transparent pentru a realiza acest lucru.

Capacitatea Ucrainei de a face miscari ingenioase si neasteptate – efectuand pe uscat ceea ce demonstreaza in mod regulat in Marea Neagra – ramane intacta. Acest lucru infirma, de asemenea, speculatiile conform carora Oleksandr Sirskii, comandantul fortelor armate ucrainene din februarie, s-ar dovedi mai conservator si mai „sovietic” decat predecesorul sau, Valerii Zalujni. Ucraina a depasit in mod constant Rusia in razboi. In schimb, acolo unde Rusia a castigat, acest lucru se datoreaza masei superioare, nu abilitatii. Concursul de inteligenta, in ambele sensuri, favorizeaza Ucraina. Acest lucru inverseaza dictonul, atribuit lui Vladimir Lenin, conform caruia cantitatea are o calitate proprie.

Kremlinul pare zdruncinat in timp ce improvizeaza un raspuns politic si militar. Trei caracteristici ies in evidenta.

In primul rand, in loc sa mobilizeze populatia impotriva unei amenintari la adresa patriei, Kremlinul este preocupat sa minimalizeze incursiunea. Seful Statului Major General, Valeri Gerasimov, a raportat initial ca au fost implicate mai putin de 1.000 de soldati ucraineni – o zecime din numarul probabil. Parlamentarilor li s-ar fi spus sa nu mentioneze public incursiunea. Aceasta reticenta de a invoca limbajul mobilizator al apararii impotriva Ucrainei contrasteaza izbitor cu retorica isterica a „demilitarizarii si denazificarii” care a fost utilizata pentru a justifica invazia din februarie 2022.

Presa rusa, in ciuda constrangerilor severe de informare, si-a exprimat respectul pentru indrazneala Ucrainei. De asemenea, acestea relateaza furia locala a persoanelor evacuate (peste 15% din populatia regiunii Kursk, plus o parte din Belgorod) fata de Kremlin. Incursiunea nu a alimentat un val de fervoare patriotica.

In al doilea rand, Kremlinul a declarat o „operatiune antiterorista” in regiunile de frontiera Belgorod, Briansk si Kursk. Puterile pe care le acorda autoritatilor – cum ar fi dreptul de a intra in case, de a confisca vehicule si de a intensifica supravegherea – sunt concepute pentru a face fata amenintarilor interne, nu unui atac militar major – pentru care legea martiala este raspunsul logic. Chiar si atunci cand se confrunta cu o incursiune si o ocupatie, presedintele rus Vladimir Putin ramane hotarat sa prezinte conflictul drept o „operatiune militara speciala”, si nu drept razboi. El a folosit un limbaj vag, nemilitar – „situatie”, „evenimente” – pentru a descrie incursiunea Ucrainei.

In al treilea rand, in mobilizarea fortelor pentru a face fata incursiunii Ucrainei, Rusia face tot posibilul pentru a evita sa atraga unitati din propria ofensiva din Donbas. In schimb, forteaza recrutii din Kursk sa semneze contracte militare si ii trimite sa lupte. De asemenea, aduce recruti din Murmansk, in nordul indepartat, forte din Kaliningrad si alte resurse. In prezent, Rusia considera ca poate limita amenintarea pe propriul sau teritoriu fara a-si compromite cel mai important obiectiv din Ucraina.

Incursiunea Ucrainei si raspunsul Rusiei pot influenta perceptia Occidentului asupra ambelor tari si, prin urmare, modul in care acesta gestioneaza conflictul dintre ele.

Succesul de pana acum al operatiunii ucrainene nu a alimentat doar moralul societatii si al armatei sale. De asemenea, a aratat sustinatorilor internationali ai Ucrainei ca aceasta este departe de a fi epuizata, ca inca mai poate realiza progrese indraznete si ca nu este dispusa sa fie presata sa accepte o solutie de pace care sa o slabeasca permanent.

In plus, Ucraina a facut acest lucru prin desfasurarea unor operatiuni de lupta majore cu sisteme de arme occidentale pe teritoriul Rusiei. Rusia a sustinut ca Occidentul se afla in spatele incursiunii, dar nu a escaladat nici in cuvinte, nici in fapte. Acest lucru slabeste argumentul conform caruia Occidentul trebuie sa respecte „liniile rosii” rusesti in sprijinul sau pentru Ucraina – inclusiv prin impunerea de constrangeri privind utilizarea armelor pe care le furnizeaza. Pe scurt, Occidentul poate deveni mai putin sceptic cu privire la rezistenta Ucrainei si mai putin temator de escaladarea rusa.

Ce urmeaza?

Incursiunea creeaza o noua dinamica in razboi. Ambele parti fac alegeri care implica riscuri ridicate. Ucraina considera ca poate dedica unele dintre cele mai bune forte ale sale acestei ocupatii fara a permite fortelor ruse sa patrunda in Donbas. Rusia considera ca poate stapani incursiunea fara a deturna forte semnificative de la ofensiva sa. Ambele nu pot avea dreptate. Rezultatul atarna in balanta.

Pentru Rusia, aceste evenimente dezvaluie o ironie si un paradox. Ironia este ca Putin a venit la putere dupa ce a lansat un razboi in Cecenia pentru a restabili suveranitatea asupra teritoriului rus. Dupa ce a facut din restaurarea unui stat puternic cuvantul de ordine al presedintiei sale, el conduce acum o tara care a pierdut inca o data controlul asupra teritoriului.

Paradoxul este ca Putin, care a folosit in mod repetat un limbaj amenintator si escalator in legatura cu razboiul din Ucraina, nu a facut acelasi lucru ca raspuns la incursiunea in Rusia. In timp ce el crede ca Ucraina incearca sa „distruga unitatea, coeziunea societatii ruse”, esecul sau de a mobiliza opinia publica ca raspuns sugereaza ca poate nu are incredere in aceasta coeziune.

Aceasta nu este o criza de amploarea marsului Grupului Wagner asupra Moscovei in iunie 2023 – cand apelul public panicat al lui Putin a facut aluzie la prabusirea totala din 1917. Dar, mai mult decat orice altceva pana acum, cu exceptia scurtei perioade de recrutare obligatorie din septembrie 2022, miscarea indrazneata a Ucrainei aduce razboiul acasa la rusi. Acesta este un lucru pe care Kremlinul a incercat sa il evite.