externe

Termocentrala Mintia a fost vanduta unei companii din Irak pentru 91 milioane de euro. Compania promite investii de peste un miliard de euro

Centrala termoelectrica Mintia a fost cumparata cu 91 milioane de euro de Mass Global Energy Rom, parte a grupului Mass Group Holding, in cadrul unei licitatiei publice, a anuntat, vineri, administratorul judiciar al societatii Complexul Energetic Hunedoara S.A., intr-un comunicat de presa. Mass Group Holding este o companie cu sediul in Irak, conform site-ului oficial.

„Expert Insolventa SRL, in calitate de administrator judiciar al societatii Complexul Energetic Hunedoara SA, anunta vanzarea prin licitatie publica a Termocentralei Mintia detinuta de Complexului Energetic Hunedoara SA catre Mass Global Energy Rom, parte a Mass Group Holding, un important producator global de energie care detine capacitati de peste 8.500 MW.

Tranzactia in valoare de 91.236.832 euro, exclusiv TVA este una dintre cele mai importante pentru sectorul energetic romanesc si totodata una dintre cele mai mari tranzactii din insolventa din ultimii ani din Romania”, se arata in comunicat.

Potrivit sursei citate, avand in vedere specificul activului, Ministerul Energiei, in calitate de actionar, a impus anumite conditii investitorului cu scopul de a relansa productia de energie in Mintia. Astfel, cumparatorul, Mass Global Energy Rom, are obligatia ca, pana la 31 decembrie 2026, sa finalizeze investitia de realizare a unei capacitati energetice noi cu o putere instalata de minimum 1.290 MWH, din care minimum 800 MWH in banda pe gaz si energie regenerabila. Demararea investitiilor va fi posibila dupa acordarea de catre autoritati a avizelor si autorizatiilor necesare.

„Este prima investitie a grupului Mass in Romania si cu siguranta una dintre cele mai importante pentru dezvoltarea grupului nostru, care are misiunea de a deveni un exemplu la nivel global de generare de energie pentru oameni.

Investitiile in modernizarea si dezvoltarea centralei Mintia in urmatorii ani se vor ridica la peste 1 miliard de euro si vor include dezvoltarea capacitatii de productie si in acelasi timp adaptarea la noile standarde europene pentru trecerea la productia de energie electrica din surse regenerabile si care sa conduca la neutralitate climatica pana in anul 2050”, a declarat Ahmad Ismail Saleh, chairman al Grupului Mass Group Holding.

Termocentrala Mintia este compusa din terenuri pe o suprafata de 3.297.807 mp, constructii, precum si bunurile mobile si echipamentele aferente.

Licitatia publica a avut loc vineri, 26 august 2022, la sediul administratorului judiciar, la care s-a prezentat un singur ofertant, respectiv reprezentantul Mass Global Energy Rom, companie infiintata special pentru aceasta achizitie. Este cea de-a patra licitatie de valorificare a centralei termoelectrice Mintia.

Centrala termoelectrica Mintia este situata in sud-vestul Transilvaniei, pe malul raului Mures, la 9 km distanta de orasul Deva. In prezent, centrala dispune de cinci grupuri energetice destinate productiei de energie electrica si termica, alimentate cu cazane de abur de 660 t/h, 13,72 MPa, 550 grade Celsius.

Punerea in functiune a centralei a a avut loc in trei etape: 1969 – 1971 (etapa 4×210 MW), 1977 – grupul 5, respectiv in 1980 – grupul 6 de cate 210 MW, fiecare.

De la punerea in functiune si pana la finele anului 2011, termocentrala Mintia a livrat 204 TWh din energia electrica necesara Romaniei si a consumat 117 milioane tone de carbune.

Termocentrala Mintia a intrat in procedura de insolventa la data de 14 noiembrie 2019 si este in conservare din vara anului 2021, in lipsa investitiilor necesare pentru a putea respecta prevederile Uniunii Europene de mediu.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Zelenski spune ca vrea ca razboiul sa se incheie in 2025, prin „mijloace diplomatice”

Presedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, sambata, ca Kievul ar dori sa puna capat razboiului…

6 ore ago

La 1.000 de zile de razboi, liderii G7 accentueaza sanctiunile la adresa Moscovei: „Rusia ramane singurul obstacol in calea pacii”

Liderii marilor democratii ale Grupului celor Sapte (G7) au reiterat sambata, printr-un comunicat, angajamentul de…

7 ore ago

Infractiuni contra minorilor: O retea internationala desfiintata in Franta, peste 10.000 de suspecti identificati

Peste 10.000 de persoane au fost identificate in cadrul unei anchete privind o vasta retea…

6 ore ago

Cum a devenit traficul de droguri o „cauza nationala” in Franta

Franta se confrunta cu o crestere alarmanta a violentei legate de droguri, de la crime…

6 ore ago

Un avion al companiei americane Southwest, lovit de un glont cand se pregatea sa decoleze pe aeroportul din Dallas, Texas

Un avion Boeing 737-800 Max al Southwest Airlines, cu pasageri la bord, a fost lovit…

7 ore ago