politica

Testamentul politic al lui Corneliu Coposu a fost dat publicitatii. In care oameni si-a pus sperantele fostul lider taranist. Niciunul nu mai este in politica

Testamentul politic al lui Corneliu Coposu a fost prezentat public, duminica, dupa 23 de ani de la moartea Seniorului. Documentul a fost gasit de reprezentantii Fundatiei „Corneliu Coposu”, in arhiva acesteia.

Testamentul este structurat in trei parti: prima contine date testamentare private, cea de-a doua contine schita calitatilor de care are nevoie un om politic „adevarat”, iar a treia parte este construita ca un cod etic politic.

Testamentul politic al liderului PNTCD, Corneliu Coposu, indeamna generatia tanara sa se implice in apararea valorilor democratiei si sa nu cedeze presiunilor de orice fel, pentru ca doar in acest mod Romania va reusi sa depaseasca traumele lasate de perioada comunista. Alte idei care transpar sunt credinta in Dumnezeu, in familie si faptul ca restaurarea monarhiei ar fi singura masura care sa asigure salvarea Romaniei. Printre principiile enuntate de Coposu se numara patriotismul dovedit prin fapte, nu prin vorbe, si puterea exemplului personal care sa educe tinerii in spiritul valorilor universale.

Testamentul a fost scris in noaptea de 24 spre 25 iulie 1994, de pe patul de spital, mentioneaza news.ro. Corneliu Coposu urma ca in dimineata zilei de 25 iulie sa fie supus unei interventii chirurgicale pe care, cu cate ceasuri inainte, o simtea ca fiind sfarsitul: „S-ar putea ca interventia chirurgicala sa-mi fie fatala”.

In acest context, Corneliu Coposu nota in acea noapte ca „in momentele de rascurce, care invedereaza scadentele inevitabile si rigoarea fara exceptii a legilor firii, oamenii au deprinderea de a schita intentii sau dorinte care sa supravietuiasca disparitiei lor. Neavand nici o avere sunt scutit de obligatia de a da destinatie unor bunuri (….) Recunostiinta mea fara margini pentru scumpii mei parinti, care m-au invatat sa deosebesc binele de rau, sa fiu cinstit, sa urasc minciuna si fatarnicia, sa lupt cu onestitate pentru idealul ce mi-am propus, sa infrunt toate vicisitudinile pentru idealul pe care-l servesc”.

Una dintre dorintele private ale Seniorului a fost sa fie „inmormantat fara pompa, fara cuvantari in cimitirul din Bucuresti”, iar conducerea Partidului National Taranesc sa treaca „sub jurisdictia lui Ion Diaconescu”.

„Nadajduiesc sincer ca toti prietenii politici sa-i dea concursul, sa-l sprijineasca si sa contribuie la consolidarea Partidului. Blestemul lui Iuliu Maniu si al lui Ion Mihalache se va abate asupra celor care, profitand de provizorat, vor incerca, prin mijloace neloiale, sa-si valorifice veleitatile”.

O alta dorinta a Seniorului a fost ca „generatia veche sa predea stafeta generatiilor viitoare”. In acest sens, Coposu nota: „Imi pare rau ca nu am ajuns eu sa conduc aceasta operatiune fireasca. Sper ca se va realiza fara convulsiuni (….) Leg mari sperante de activitatea politica viitoare de tinerii mei prieteni, de a caror cariera viitoare am incercat sa fiu preocupat: Costin Borc, Ionut Muntean, Ionut Gherasim. Le prevad un viitor bun”.

El a indemnat tinerele generatii sa tina cont de framantarile trecutului: „Trebuie sa ne serveasca drept invatamant. Au fost multi orgoliosi care au experimentat desprinderea din Partid, in ideea ca vor realiza infaptuirile visate (Vaida, Stere, Iunian, Lupu, Calinescu). I-a inghitit pe toti istoria, iar partidul a ramas. Soarta dizidentilor si a fripturistilor e pecetluita. Din pacate, oamenii nu tin seama de experientele din trecut”.

Increzator in viitorul tinerilor si al democratiei Romaniei, Corneliu Coposu scria in noapte de 24 iulie 1994: „…era comunista, impusa tarii noastre dupa Al Doilea Razboi Mondial a fost cea mai mare catastrofa din istoria romaneasca (….) Aceasta catastrofa a ultimilor decenii, comunismul, s-a prabusit iremediabil. Cred ca in Romania se vor instaura institutiile democratice. Cred ca restaurarea monarhiei este salvarea noastra”.

Totodata, ca aparator al principiilor politice oneste, Corneliu Coposu mai spune in Testament: „…politica este o activitate morala si nu poate fi delimitata de etica si de onestitate. Am pretuit intotdeauna oamenii cinstiti si leali si am avut strangere de inima atunci cand prin forta imprejurarilor am fost obligat sa lucrez sau sa fiu in preajma lichelelor si a oamenilor fara caracter. Am detestat pe cei care negociaza principiile, deoarece cred ca nu este ingaduit sa faci compromisuri care schimba esenta obiectivelor pentru care militezi”.

Mai mult, Corneliu Coposu facea in urma cu 24 de ani un apel la ceea ce trebuie sa fie politicienii romani si la ceea ce nu trebuie sa fie: „politica nu poate fi acceptata ca mijloc de promovare a intereselor proprii. Serviciile pe care le aduce, dezinteresat, trebuie sa serveasca poporul, comunitatea, interesele generale. Am cunoscut si detestat, din prima tinerete, materialismul istoric si dialectic, conceptiile marxiste, tezele lui Engels, ispravile lui Lenin”.

Referindu-se la activitatea sa politica, Seniorul s-a declarat impacat cu „datoria” fata de tara, si fata de constiinta sa: „Nu cred ca am sa-mi reprosez vinovatii majore. Am cautat sa-mi respect principiile, angajamentul ideologic si toate actiunile nascute din dragoste de Patrie si de neamul romanesc. Daca ar fi sa o iau de la capat, as proceda la fel, chiar tinand seama de perspectiva anilor de puscarie, de suferintele indurate”.

„Daca as fi intrebat in ziua judecatii despre urmele pe care le lasa straduintele mele de o viata, as raspunde fara ezitare ca ma socot cel putin co-ostenitor la supravietuirea Partidului National Taranesc, peste cele aproape cinci decenii de teroare; ca ma felicit pentru integrarea (cu cate riscuri) Partidului in Internationala Crestin-Democrata (1987) intr-o epoca de cumplita persecutie si supraveghere politieneasca; in noaptea Revolutiei din decembrie am relegalizat Partidul, scriptic desfiintat in iulie 1947 (in realitate functionand clandestin chiar si in puscarii); am redeschis, cu dificultate, ajutat de un manunchi de oameni vrednici pe care suferintele nu i-au descurajat, drumul lui Maniu si Mihalache, peste un hau de patruzeci si cinci de ani, plin cu osemintele martirilor care au infruntat cumplita viitura rusa-comunista; (Partidul National Taranesc, cu definitia pe care i-am adaugat-o „Crestin-Democrat” a fost inscris primul, cu nr. 1 la Tribunalul Bucuresti, in registrul formatiunilor politice); prin eforturi sustinute si osteneli necantarite, prin deplasari obositoare si demersuri repetate, am reusit sa integrez Partidul in conclavul formatiunilor politice respectate si respectabile ale Occidentului, marcand o prezenta europeana cu doi ani inaintea incercarilor oficiale de adeziune la civilizatia continentala; am stabilit legaturi de colaborare cu cele mai importante personalitati de decizie din apus si am obtinut pretuirea si ajutorul moral si material al acestora”.

Cat ii priveste pe cei care au contribuit la consolidarea comunismului, Corneliu Coposu nota: „Daca pana candva se va face procesul comunismului (inteleg procesul celor care au contribuit, in concret, la dezastrul tarii), randurile de fata ar putea servi ca argument in instanta, in favorul celor incriminati. Anume: oamenii (sau sub-oamenii) care s-au pretat la actiunile degradante ce li se vor pune in sarcina (teroare, asasinate, tortionari, persecutii criminale) nu trebuie sa fie pedepsiti, ci internati in ospicii. Din partea-mi i-am iertat pe toti, inclusiv pe cei care m-au chinuit prin toate metodele asiatice de teroare fizica si morala, de toate crimele si pacatele pe care le-au facut. I-am iertat si pe cei care s-au intrecut intr-o condamnabila competitie a calomniei si defaimarii. Sunt oameni cu sufletele corupte, care nu mai pot fi recuperati de societatea onesta a Romaniei viitoare. Ispasirea actiunii lor mercenare se va solda candva prin remuscari tardive”.

In finalul Testamentului, liderul opozitiei din Romania post-comunista conchide: „Cred ca am facut tot ce mi-a stat omeneste in putere sa indeplinesc legatul testamentar primit in celula nr. 2 de la Malmaison, in octombrie 1947, de la Iuliu Maniu. („Eu nu voi supravietui. Voi, care veti scapa de iadul comunist, aveti datoria sa duceti mai departe drapelul glorios al Partidului nostru, in interesul Romaniei viitoare!”). Cu sentimentul ca am cautat sa duc la indeplinire acest legat, chiar si in conditii deosebit de dificile, il trec in sarcina generatiei tinere a Partidului National Taranesc Crestin Democrat. Cu credinta in Dumnezeu si in viitorul neamului romanesc, inainte! Corneliu Coposu”.

Continutul Testamentului a fost prezentat integral intr-un eveniment special dedicat acestui moment de Ion Gherasim, presedintele Fundatiei Corneliu Coposu, alaturi de Costin Borc, Ana Blandiana, Ion Caramitru, Dan Grigore, Doru Maries, Tudor Dunca si in prezenta a sute de simpatizanti si cunoscuti ai Seniorului.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Guvernul Ciolacu a facut public documentul trimis de Ucraina in legatura cu Simion: „Actiuni contra intereselor nationale ale Ucrainei”

Guvernul Ciolacu a dat publicitatii, vineri seara, dcumentul primit din partea Kievului in legatura cu…

9 ore ago

Polonia, a doua tara occidentala dupa Suedia care urmareste sa restabileasca prezenta diplomatica permanenta in Coreea de Nord

Oficiali polonezi se afla in vizita la Phenian pentru a restabili prezenta diplomatica permanenta a…

9 ore ago

Noul director al British Museum este in favoarea unui „parteneriat mai degraba decat o discutie privind proprietatea” in legatura cu sculpturile Partenonului

Intr-un interviu pentru Financial Times, noul director al British Museum, Nicholas Cullinan, a vorbit despre…

9 ore ago

Rares Bogdan acuza: „Ciolacu minte in legatura cu documentul ‘declasificat’ din Ucraina”. Miscarea ar fi fost premedita din luna februarie si este in favoarea lui Simion

Rares Bogdan, prim-vicepresedinte PNL, sustine ca premierul Ciolacu minte in legatura documentul primit de la…

6 ore ago

Guvernul grec ia in considerare stimulente pentru proprietarii care ofera spre inchiriere locuinte pe termen lung

Pentru a atenua criza locuintelor, guvernul grec ia in considerare acordarea de stimulente suplimentare proprietarilor…

9 ore ago

Scholz l-a informat pe Iohannis despre discutia cu Putin. Iohannis: „Germania este un aliat de incredere al tarii noastre”

Presedintele Klaus Iohannis a avut, vineri, consultari bilaterale cu cancelarul Republicii Federale Germania, Olaf Scholz,…

7 ore ago