Tigaile lui Ghita, „prietenul premierului”, fac Romania de ras in toata lumea. Ce spune New York Times
Presa internationala scrie despre urmarirea penala a deputatului Sebastian Ghita, un aliat al premierului Victor Ponta, acuzat de deturnare de fonduri europene si tentativa de corupere a alegatorilor, carora le-ar fi oferit inclusiv tigai.
Un aliat al premierului Victor Ponta este acuzat de coruptie, inclusiv de complicitate la deturnare de fonduri de la Uniunea Europeana si tentativa de corupere a alegatorilor, scrie cotidianul american New York Times, care titreaza „Romania: De la tigaie la focul justitiei”.
Cotidianul adauga, in stirea preluata de la Associated Press, ca procurorii l-au acuzat pe Ghita ca a platit 392.000 de dolari moldovenilor cu cetatenie romana pentru a-l vota pe Ponta la alegerile prezidentiale din noiembrie 2014, pe care acesta le-a pierdut.
Procurorii mai spun ca Ghita le-a oferit alegatorilor stimulente ilegale, precum tigai, la scrutinul parlamentar din 2012, in urma caruia a fost ales deputat, precizeaza Associated Press. Agentia de stiri americana adauga ca Sebastian Ghita a primit interdictie de a vorbi cu premierul Victor Ponta, de a parasi orasul de domiciliu si de a-si indeplini atributiile de parlamentar.
Subiectul este abordat si de site-ul de stiri in limba franceza Boursorama.com, care titreaza „Romania – Tigai pentru voturi”. Site-ul, care preia o stire Reuters, noteaza ca Ghita, un apropiat al premierului Ponta, este suspectat ca le-a propus alegatorilor tigai in schimbul voturilor la alegerile legislative din 2012. Ghita este suspectat, de asemenea, ca a incercat sa mituiasca alegatorii din Republica Moldova sa voteze in favoarea lui Ponta la prezidentialele din noiembrie 2014. „Degeaba, ca premierul a fost nevoit sa se incline in fata candidatului de centru Klaus Iohannis”, scrie sursa citata.
Agentia de stiri Reuters precizeaza ca procurorii il acuza pe Ghita ca a strans ilegal bani si a cumparat tigai de pe piata neagra pentru a le oferi unui „numar important de alegatori” in 2012, mentioneaza Mediafax.
Reuters mentioneaza, de asemenea, ca Ponta insusi este investigat intr-un dosar separat pentru fals in inscrisuri sub semnatura privata, complicitate la evaziune fiscala in forma continuata si spalare de bani. Premierul se recupereaza, in prezent, la o clinica din Istanbul, dupa o operatie la genunchi.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook