news

Timis: Tanar batut de supraveghetori la Centrul Educativ din Buzias. Imaginile au ajuns in spatiul public

Intreaga conducere a Centrului de Reeducare de la Buzias a fost demisa si s-a inaintat un denunt penal, dupa ce, joi, in spatiul public au aparut imagini in care se vede cum doi angajati ai centrului lovesc un baiat aflat la pamant apoi unul dintre supraveghetori mai loveste un tanar, potrivit Opinia Timisoarei.

 

Ministrul Justitiei, Alina Gorghiu, a anuntat ca, in plus fata de aceste masuri, a solicitat Administratiei Nationale a Penitenciarelor sa dispuna interzicerea oricarui contact intre cei doi politisti care apar in filmare cu custodiatii si a trimis Corpul de control al ministrului la Buzias.

In plus a anuntat organizarea unor cursuri de specializare pentru personal, dar si sedinte de consiliere pentru minori.

Gorghiu spune ca nu are niciun fel de toleranta fata de astfel de comportamente, cu atat mai mult cu cat incidentul a avut loc intr-un centru in care copiii si tinerii ar trebui ajutati sa se reintegreze din punct de vedere social. Conform ministrului, reprezentantii Centrului nu au raportat incidentul catre Administratia Natioanala a Penitenciarelor, asa cum prevede procedura.

Urmareste-ne si pe:
Camelia Stanciu

Share
Published by
Camelia Stanciu

Recent Posts

Disperare in PSD? Ciolacu devine tot mai populist: „O sa va raspund cat se poate de sincer, mai ales ca vin de la Biserica”

Premierul Marcel Ciolacu a lansat luni mai multe mesaje populiste in contextul campaniei electorale pentru…

59 de minute ago

Ministrul Caciu confirma planul PSD de a sparge PNL: „Hai cu Bolojan. Bolojan si o echipa de oameni ‘smart’ din PNL sa fie partenerii PSD in viitoarea guvernare”

Ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene, Adrian Caciu, a confirmat luni seara planul PSD de a…

40 de minute ago

Cauza ploilor catastrofale din Spania, anuntata de oamenii de stiinta: „Tinde sa devina noua normalitate”

Potrivit unei analize rapide, dar partiale, efectuate joi de World Weather Attribution, un grup international…

2 ore ago

„Schimb de focuri”. Armata ucraineana a intrat pentru prima oara in lupte directe cu trupe nord-coreene, pe frontul din Kursk

Pentru prima data, armata ucraineana s-a angajat in lupte directe cu trupele Nordului pe front,…

7 ore ago

Screening gratuit pentru displazia de sold la Spitalul „Grigore Alexandrescu”. O oportunitate pentru parinti sa verifice sanatatea bebelusilor lor

Pe data de 16 noiembrie 2024, Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din…

3 ore ago

Procurorii germani renunta la ancheta impotriva miliardarului Usmanov, unul dintre „oligarhii lui Putin”, acuzat de spalare de bani in favoarea Kremlinului

Procurorii germani din Frankfurt au renuntat la o ancheta de spalare de bani impotriva miliardarului…

4 ore ago