Tom Sora, primele declaratii despre mostenirea lui Mihai Sora: „Probabil ca exista un testament/ Fratele meu a finantat casa”

Tom Sora, fiul lui Mihai Sora, a facut primele declaratii  in legatura cu incidentul de la Biserica Alba, de la ceremonia de inmormantare, si cum s-a ajuns la conflictul public cu sotia lui Mihai Sora, Luiza Palanciuc.

Intr-un interviu pentru Gandul, Tom Sora a declarat ca nu a fost invitat nici macar la parastas. „Nimic, nimic. A blocat orice comunicare si doar n-o sa ma duc sa imi impun acolo prezenta”, a spus Sora despre Luiza Palanciuc.

„Adoua zi, cand a fost slujba principala, inaintea inmormantarii, la ora pranzului, eu eram in cumpana daca sa spun ceva sau nu. Repet si subliniez ca am citit in ziare: ‘scandal’. Unu, eu nu sunt scandalagiu si doi, nici n-am vrut sa fac scandal si nici acum nu vreau sa fac scandal.

Oricum eram revoltat. Preotul principal, in cuvintele lui, in care ii prezenta pe cei care sunt indoliati, a spus familia, adica vaduva si atat. Dar mai erau trei copii, iar un copil era acolo, nu a fost pomenit nici de preot. Nu a fost pomenit ca au fost copii, dar noi eram acolo, in biserica, si nepoti.

In momentul acela, mi-am dat seama ca ma enervez si, atunci, am hotarat clar ca dupa ultimul vorbitor oficial – au fost doi domni care au vorbit foarte frumos despre tatal meu, apoi a vorbit preotul principal si, in principiu, trebuia sa decurga serviciul religios mai departe, in mod normal sau cum este uzual -, atunci, am spus ca eu mai am de spus ceva. Deci aceasta luare de cuvant a fost realmente spontana.

Pai cum se poate asa ceva? Chiar pot sa spun, cu tot calmul, ca atunci mi-au sarit capacele, pe buna dreptate. Deci nici macar n-am fost pus pe lista celor care sunt in doliu. Mi se pare cam mult, totusi, si eram in biserica”, a subliniat Tom Sora.

El a relatat si cum a reusit sa se intalneasca cu tatal sau in Piata Victoriei, dupa ce Luiza Sora ar fi blocat caile de comunicare cu acesta.

„M-am dus, a fost o actiune de comanda, cum s-ar spune – stiam ca la data de atat august, la ora atat, eu sunt la girafa, din Germania. Am facut asta si atunci l-am vazut, m-am dus la el si am spus: «Da, uite, sunt aici». In primele 30-40-50 de secunde, sa zicem, nu stiu ce a gandit, a fost imobil. Dupa aceea, a intervenit sotia lui si eu m-am indepartat.

Ulterior, acest prieten al meu, care m-a sustinut foarte mult, jurnalistul Petre Iancu, a insistat sa ma duc din nou si sa incerc sa ne intalnim. Si, intr-adevar, am reusit sa ii fac sa accepte, ea si el, sa ne intalnim a doua a zi, sa le dau un telefon. Ne-am intalnit a doua si a treia zi, in cate un restaurant.

Nu m-a invitat acasa. Ne-am intalnit la o terasa, era vara, si a doua zi la alta terasa. Am stat cateva ore, de fiecare data, si am discutat, si discutiile au fost bune. Eu am vorbit si cu el, dar eram intotdeauna in trei, nu se putea altfel, decat in trei. (…) Nu puteam fi singuri, nimeni nu putea fi singur cu el, nimeni. Dar tata era absolut lucid si foarte dragut.

Am discutat diverse chestii de fond si am convenit dupa aceste doua zile de intalniri intense – care m-au bucurat foarte mult, pentru ca a fost o exceptie – sa pastram comunicarea. Si cand am ajuns in Germania, a functionat chestia asta vreo saptamana – doua, dupa care iarasi n-am mai putut da telefon”, a explicat Tom Sora.

Referitor la mosternire, Tom Sora a vorbit despre „drepturile de autor asupra cartilor tatalui meu” si despre apartamentul in care locuia acesta.

„As vrea sa mai adaug niste chestii concrete in legatura cu locuinta tatalui meu. Locuinta noastra, in care am crescut si in care am trait toti, si mama, era un spatiu special, asa-numita casa pe care o stiu multi, multi oameni. Noi eram foarte legati de aceasta casa.

In anii ‘90, cand chiriasii aveau prioritate pentru achizitionarea caselor si sute de mii de oameni si-au cumparat casa in care locuiau, cred ca era in 1993 si tata locuia acolo. Noi veneam, plecam, el era chirias, dar n-avea bani. Adica, avea bani sa manance, dar n-avea sa-si cumpere o casa, desi pe vremea aia nu erau foarte scumpe, dar 20-30.000 de marci tot costa.

Fratele meu a finantat casa. Deci, el a cumparat casa, cu banii lui, pe numele tatalui. Proprietar era tata, chestia a fost in familie. Ca in familie, ce e al tatalui, e si al fiilor. Dar, de fapt, casa e a lui Andrei, el a platit-o. Daca tata nu era chirias, Andrei nu putea sa plateasca, sa zicem, nu stiu, 20.000 de marci o casa care valoreaza mai mult, dar nu valoreaza mult mai mult. E un apartament intr-un-bloc, un apartament frumos intr-un-bloc, atat.

In momentul in care Andrei a avut, cum sa spun, a fost persona non grata absoluta, ostracizat absolut. La un moment dat, s-a vazut deposedat si de dreptul de a intra in casa pe care a cumparat-o, iar dupa aceea, si noi toti.

Pentru el, aceasta comportare a fost foarte dura. Fratele meu a fost un om cu mare vointa si care nu se lamenta sau asa ceva, dar eu stiu ca pentru el a fost groaznic si a rupt relatiile definitiv, si din cauza asta”, a precizat Tom Sora.

„Aveti cunostinta? Exista vreun testament?”, a fost intrebat acesta.

„Nu. Nu stiu. Sigur exista unul, dar eu nu stiu de el si de continutul lui. Oricum, noi nu stim nimic. Deci probabil ca exista un testament”, a raspuns Tom Sora.