Tot mai multe marturii: „Nu mi-e frica de Marius Pieleanu. Mi-e scarba”. Pieleanu: „Am muncit peste 35 de ani sa fac un exit poll de care sa fiu mandru”

Tot mai multe victime ale lui Marius Pieleanu incep sa vorbeasca. Nu este vorba numai despre foste studente, ci si despre tinere carora le-a promis ca le angajeaza. O astfel de marturie, in care este implicat si un parlamentar, a publicat jurnalista Carmen Dumitrescu pe site-ul Investigatoria.

„L-am cunoscut pe Marius Pieleanu in miezul lui 2004 (august – septembrie), cand el isi cauta o asistenta si o colega de serviciu m-a recomandat pe mine. Aveam 27 de ani. Ne-am intalnit pentru un interviu in jurul pranzului, in curtea pustie a unui restaurant cu terasa de pe Eminescu. Era fostul profesor al colegei mele, de la facultatea Romano-Americana, profesor universitar si la SNSPA, unde chiar imi doream sa urmez un master.

Rasfoindu-mi CV-ul si observand ca sunt absolventa de Psihologie a apelat doua contacte din agenda telefonului pe care le-a pus pe difuzor, cu voci inconfundabile pentru mine, doi dintre fostii mei profesori din facultate (unul de psihanaliza – Vasile Zamfirescu, iar celalalt de mai multe tipuri de „psihologii” – Mihai Anitei).

Formula de inceput a fost ceva de genul “Stiti cu cine sunt eu acum la masa?”

M-a surprins placut sa constat ca numele meu le era cunoscut, probabil pentru ca terminasem abia de 2 ani facultatea si poate pentru ca, desi nu am fost sefa de promotie, eram printre „tocilarii” activi, mai mereu asezati in primele banci. Dupa o discutie despre CV-ul meu si experienta practica, Marius Pieleanu mi-a povestit ca, desi cauta asistenta, el are o firma de recrutare pentru Centrala de la Cernavoda in colaborare cu fostii mei profesori pe care ii sunase si, pentru ca ii place foarte mult de mine ca-s desteapta, se gandeste sa imi ofere un alt post – nu cel de asistenta – dar pastram legatura, pentru ca trebuie sa vada unde m-as putea incadra.

Am facut schimb de carti de vizita, toate se aratau bune si frumoase. Dar omul mi se parea foarte libidinos. Poate si pentru ca, in timpul discutiei noastre la un moment dat, mi-a cerut brusc sa ma ridic in picioare – iar eu m-am ridicat in picioare, mi-a spus sa fac o pirueta, iar eu m-am invartit o data, el concluzionand cu voce tare: “Mmm, frumos!”

Aceasta remarca a lui mi-a chircit stomacul si dupa ce m-am asezat pe scaun nu-mi dadea pace intrebarea: De ce m-am ridicat si, mai ales, de ce m-am invartit? Pentru ca nu sunt deloc genul care sa execute irational comenzi. Chiar imi era ciuda ca o facusem. Ma certam, mi se parea nepotrivit ca imi ceruse asa ceva. Iar remarca lui imi provocase scarba.

Acum ma gandesc ca a jucat bine in fata unei tocilare cartea cu fostii profesori.

In cele cateva luni ramase pana la finalul anului 2004, Marius Pieleanu ma tot suna regulat, insistent daca nu raspundeam, chiar si de cateva ori pe luna, nu pentru job, ci ca sa ma invite la niste petreceri “cu lume buna” (cum le numea el). Ba sa-mi prezinte medici, ba avocati, ba profesori universitari. Oricum il refuzam de fiecare data, ii spuneam ca nu ma intereseaza nici petrecerile, nici sa cunosc „lumea buna”. Chiar nu intelegeam de ce mai insista.

Asta pana in 3 ianuarie 2005. Era luni, cand dupa serviciu, in jur de 18.00 / 18.30, m-am intalnit cu cea mai buna prietena a mea la Piata Romana, pentru “ieseala” noastra traditionala de inceput de an. Si in timp ce ne plimbam povestindu-ne vietile din ultimile cateva zile de cand nu ne mai auziseram la telefon, ma suna Marius Pieleanu, sa ma invite de data asta la sediul facultatii SNSPA, la ceea ce el a numit “petrecerea de inceput de an a profesorilor universitari”.

Nici nu stiam unde este facultatea, asa ca i-am cerut adresa. Eram aproape de Povernei, era facultatea la care inca imi doream sa urmez un master, asa ca am avut un moment de ezitare inainte de a refuza vehement ca de fiecare data. A ramas ca revin cu telefon. Nu stiam ce sa fac, dar parca nu, prietena mea mi-a zis: “Du-te si tu macar putin ca si-asa nu iesi nicaieri niciodata si, daca nu-ti place, pleci. Poate afli ceva de vreun job…”

Ideea este ca desi Pieleanu imi parea in continuare la fel de libidinos, sa merg la ora 19.00 la sediul unei facultati din buricul Bucurestiului, la o reuniune de profesori cu studii superioare nu mi s-a parut o decizie iresponsabila asa cum ar fi unii tentati sa creada despre unele femei care merg in locuri rau famate si cu barbati dubiosi si de-aia! Totusi, am stabilit cu prietena mea sa ii trimit sms-uri si daca vreau sa “evadez” sa ma sune pentru “ceva urgent” si sa plec.

Ajunsa la SNSPA ii comunic portarului ca am o invitatie de la d-nul Marius Pieleanu la evenimentul facultatii, iar acesta m-a insotit pana la destinatie. Toate ferestrele SNSPA-ului erau in bezna. Intuneric si liniste era si pe culoare, iar asta mi-a racit sangele in vene mai tare decat frigul de-afara. Nici nu mai stiu la ce etaj am urcat. In orice caz, 1 sau 2.

N-am retinut nimic din traseul pana la singura lumina ce venea dintr-un birou, care s-a dovedit a fi locul “petrecerii”. Portarul s-a retras imediat, iar Marius Pieleanu m-a luat in primire din usa. M-a prezentat ca fiind “domnisoara psiholog”, insa eu nu am fost prea atenta la numele intreg al celorlalti pentru ca in mintea mea se derula intrebarea unde as putea sa ma asez asa incat sa fiu “la distanta” fata de toti.

Camera era lunga si destul de ingusta, cu ferestre mari pe peretele opus usii. In stanga mea, chiar la intrare, era un birou mic in spatele caruia era asezat un barbat mai in varsta – parlamentar si profesor universitar la Universitatea Politehnica din Iasi, asa cum mi-a fost prezentat. Nu mai stiu daca nu cumva s-a specificat ca are ceva functie de conducere. Oricum nu i-am retinut nici macar prenumele.

Mai in fata, pe dreapta, pe un scaun era Andreea, o fata tanara, cu parul lung si vopsit roscat, imbracata cu o bluza cu decolteu in V si fusta mini, care i se rdicase putin lasand sa se vada de-o palma dantela ciorapilor cu banda adeziva. In fata Andreei, la un birou in forma de L era o fata miniona, tunsa scrurt, imbracata sport. Statea de vorba cu Bogdan, un barbat tanar, cu par cret si ochi albastri, asistent universitar la ASE si angajat la Bursa de Valori. Puteau sa fie numele lor, puteau sa fie fictive. Nu stiu nici azi. M-am ascuns in L-ul biroului pe un scaun, langa fata tunsa scurt, care am inteles ca era fiica unui angajat al facultatii.

De altfel si Andreea spunea ca era masteranda de 10 a lui Pieleanu.

“Ce-ti dau sa bei?” – iar intrebarea a fost urmata de etalarea a numeroase sticle cu alcool. De la sampanie pana la vinuri sau tarii. Doar ca eu nu beau alcool deloc. Niciodata. Si n-am vrut sa beau nici apa. Imi doream sa plec deja. Aveam un sentiment permanent de neliniste. Nu intelegeam daca aia era petrecerea sau eram doar printre primii sositi. Nici nu mai stiu care erau discutiile. Filosofice, politice. Habar n-am. Oricum eu mai mult taceam si observam lucruri.

Desi nu il priveam deloc, simteam privirea lui Bogdan care ma fixa.

“Trebuie sa bei ceva, nu se poate!”

Marius Pieleanu din cinci in cinci minute imi oferea alcool. La un moment dat fata tunsa scurt a plecat acasa. Bogdan i-a luat locul, dar si-a tras scaunul langa mine, aproape lipindu-mi-se de umar. Simteam ca ma sufoc, desi eram doar 5 oameni. Cand imi vorbea, cuvintele lui miroseau a alcool iar asta imi provoca greata. Prietena mea mi-a scris un sms sa ma intrebe cum e. I-am raspuns doar “Suna-ma!” si am iesit pe hol sa vorbim. I-am spus ca vreau sa plec, dar ca nu stiu cum sa fac pentru ca habar n-am pe unde am venit, iar participantii sunt cam luati de bautura.

Era deja trecut de 22.30. I-am zis sa ma mai sune din nou peste 20 – 25 de min. Am ramas in hol gandindu-ma la o solutie.

“Am inteles ca esti psiholog… ” – m-am trezit cu Andreea langa mine. Confirm. “Stii ca psihanaliza spune ca noi toti avem o latura homosexuala. Si tu, de exemplu”

O asigur ca latura asta a mea, daca o fi, e atat de ascunsa, ca practic nu exista. Imi spune apoi ca ea ma place foarte mult, ii multumesc pentru apreciere. O simt incurcata. E adevarat ca nici eu nu-i usurez munca pentru ca sunt destul de distanta cu necunoscutii. Par chiar infumurata. Nu inteleg ce vrea de la mine, dar o asigur ca nu sunt lesbiana.

Cu vocea stinsa imi marturiseste ca vrea sa ma roage ceva: sa mergem impreuna cu “Marius” (Marius Pieleanu) in biroul lui – altul decat cel cu “petrecerea” – si sa facem sex in trei.

Sa facem ce? Simteam ca nu mai am sange in buricele degetelor. I-am garantat ca eu nu am venit pentru sex cu nimeni, ca am fost invitata la o petrecere universitara si chiar vreau sa plec acasa. Andreea a inceput sa planga cu sughituri si sa ma implore sa accept. Pentru ca ea ma place foarte mult, ca sunt foarte frumoasa si culta si, daca eu nu accept, Pieleanu o va chema pe una care e vulgara si oribila. In vremuri mai evoluate tehnologic m-as fi uitat dupa vreo camera ascunsa.

Am incercat sa o linistesc spunandu-i ca nu trebuie sa faca nimic din ceea ce nu vrea (eu mama “ranitilor”) si ne-am intors impreuna in birou, eu cu scopul de a-mi cere paltonul sa plec. Imi era mila de ea.

Marius Pieleanu imi ocupase locul in L-ul “sigurantei”, socializand cu Bogdan. Mi-a oferit iar de baut. Am zis ca vreau doar sa plec. “Ati vorbit? I-ai spus?” – a intrebat-o Pieleanu pe Andreea care isi reluase locul ei pe scaun.

“Da! Nu vrea!”

Ramasesem in picioare langa ea. Marius Pieleanu s-a ridicat si mi-a adus un scaun pe care mi l-a asezat langa Andreea spunandu-mi sa ma asez si sa mai vorbim ca fetele. Am dat sa plec in fostul meu loc mai izolat care se eliberase, insa Pieleanu m-a oprit tragandu-ma de brat.

“Stai aici!”

M-am asezat acolo unde ma voia Marius Pieleanu si i-am fixat pe fiecare-n parte cu privirea. Ma straduiam sa le retin trasaturile si in acelasi timp ma gandeam cum as putea sa plec fara gesturi brutale, asa incat sa nu ii starnesc. Sa nu ma pun in pericol si mai tare. Stiam din facultate de la Psihologia adictiei ca exista un grad al alcoolemiei la care forta fizica a omului creste. Practic coboara inhibitiile si ai curaj cu carul. Simteam ca Marius Pieleanu era in punctul acela.

S-a ghemuit pe genunchi in fata mea. Eram imbracata office, cu o helanca lila pe sub costumul cu fusta peste genunchi si aveam o pereche de cizme lungi cu toc, care dispareau sub tivul fustei. Pieleanu mi-a pus mana pe tibia piciorului drept si mi-a ridicat fusta deasupra genunchiului. L-am privit in ochi cu toata furia de care sunt capabila – si sunt! I-am impins mana, mi-am reasezat fusta la loc si i-am spus “Inceteaza!”

Simteam ca vreau sa ii crap capul. A doua oara, acelasi gest. Mi-am asezat din nou fusta peste genunchi. “Am spus inceteaza!”

A dat sa incerce si a treia oara si i-am apucat strans articulatia mainii. “Uitati-va, ma, si voi la ea cat e de demna!” – a bolborosit Pieleanu evitandu-mi privirea. S-a clatinat incercand sa se ridice in picioare si a iesit pe hol sa vorbeasca la telefon. Doi barbati si o femeie asistasera la scena asta fara sa spuna absolut nimic. Am profitat de ocazie si m-am intors in “L”-ul biroului.

“Hai sa mergem la mine la Snagov. Facem un gratar…” – a articulat parlamentarul. “Eu nu merg nicaieri, vreau sa merg acasa!” – am spus eu. Parea ca nimeni nu ma aude. Barbatii negociau Snagovul.

“Hai sa mergem la un hotel!” – a propus Marius Pieleanu care se intorsese.

“Eu nu merg la niciun hotel. Vreau sa plec acasa si am nevoie de ajutor sa ies din cladire!”- am spus din nou.

Pieleanu il suna pe portar si il trimite cu masina sa gaseasca o camera de hotel. Se bea in continuare. Era deja aproape miezul noptii. Scriu sms-uri cu prietena mea spunandu-i ca incerc sa plec. Marius Pieleanu anunta ca va veni o doctorita radiolog pe care a cunoscut-o pe trecerea de pietoni. El in masina, ea pieton, a claxonat-o si ea, plina de tupeu, i-a dat cartea de vizita. La un moment dat zice ceva si de sotia lui care e plecata din Bucuresti. Andreea are lacrimi in ochi.

Cand “doctorita radiolog” si-a facut aparitia, aparenta ei nu avea nicio legatura cu medicina. Purta o fusta foarte scurta si stramta de scai negru, cizme peste genunchi cu platforme, din acelasi material scartaitor si o bluza foarte decoltata. Era miniona, slabuta si avea o raguseala tabagica. Cere ceva de baut.

Portarul institutiei SNSPA suna si ii comunica lui Marius Pieleanu ca a gasit o camera la hotel Ibis care costa 30 de dolari.

“Cati suntem? 1,2,3,4,5” – numara Pieleanu.

“Eu nu merg la niciun hotel, te rog sa nu ma iei in calcul!” – zic eu.

“Daca ea nu merge, eu nu mai am de ce sa mai merg” – zice Bogdan nervos si nu intelegeam de ce el isi conditiona plecarea la hotel de prezenta mea.

Marius Pieleanu isi baga p…a si ii spune portarului ramas pe telefon sa se intoarca ca el nu da 30 de dolari ca prostu’, doar sa stea la hotel. Parlamentarul zice iar de Snagov. Marius Pieleanu le face un semn Andreei si “doctoritei” si parasesc impreuna incaperea luandu-si la revedere, mergand la el in birou. S-a lasat o liniste de mormant. Am simtit cum sangele imi revine in degete.

Parlamentarul bea in coltul lui si se uita in gol. Bogdan rupe tacerea intrebandu-ma tafnos de ce am mai venit daca am refuzat toate propunerile. I-am spus ca am fost invitata la o petrecere universitara – cuvinte exacte – si avand in vedere ca este sediul unei facultati mi-am imaginat ca este vorba despre o reuniune cu atmosfera intelectuala si discutii pe masura. M-a privit socat. Isi cere scuze si spune ca a fost o neintelegere. Am zis din nou ca vreau sa plec si il rog sa imi aduca paltonul si sa imi indice drumul spre iesire.

Imi spune ca Pieleanu i-a transmis sa fiu condusa acasa de catre portar cu masina. Am refuzat si l-am rugat sa imi comande un taxi. Numai gandul ca Pieleanu ar fi stiut unde stau ma ingrozea. M-a condus la poarta facultatii si a stat cu mine pana a venit taxiul, A vrut sa imi plateasca cursa si mi-a spus ca ar vrea sa ne mai vedem, pentru ca el ma place foarte mult. L-am refuzat si am plecat acasa pe banii mei. In 2005 nu aveam internet pe telefon, nu aveam numere de taxi in agenda, pentru ca nu aveam niciodata nevoie – intorcandu-ma acasa la ore rezonabile. Aveam doar un telefon cu clapeta.

A doua zi, Marius Pieleanu m-a sunat de pe un numar necunoscut cu o voce pe care nu i-o mai auzisem niciodata. Eram in timpul programului la serviciu. Infumurarea si siguranta lui disparusera. Parea smerit. Si-a cerut iertare pentru ceea ce se intamplase. L-am asigurat ca nu am cum sa-l iert vreodata pentru ceea ce am trait si i-am spus ca daca ma mai suna fac plangere la politie.

Marius Pieleanu este de ani de zile persoana publica, “formator de opinie” la Antena 3 si inca profesor universitar pe site-ul SNSPA. De cate ori il vad la tv – si nu rezist mai mult de cateva secunde – imi vine in cap cum statea ghemuit la picioarele mele spunand “Uitati-va ma, la ea cat este de demna!”

Sunt momente in care imi doresc sa ne aflam in acelasi studio tv si cand deschide gura sa vorbeasca sa ii spun doar “Taci! Ca eu stiu ce mizerie esti! Si nu meriti sa fii exemplu. Ori valoare.”

In urma cu cativa ani l-am vazut brusc in fata ochilor intr-un Mega Image din capatul Soselei Chitila. Impingea un carut de cumparaturi cu ochii la produse. Stomacul mi s-a chircit, iar inima o simteam in gat. M-am grabit sa ma ascund printre alte randuri de rafturi si am vrut sa parasesc magazinul fara cumparaturi. Insa, in drumul spre iesire, cu toata panica din corp, am avut cateva secunde in care mi-am spus “Ce faci? De ce te ascunzi? De ce te ascunzi tu? De ce nu se ascunde el? De ce nu dispare intr-o gaura de sarpe pentru ceea ce a facut?”

Costumul pe care l-am purtat in seara aceea este singurul meu martor. Il am si acum si l-am pastrat nu pentru ca as uita vreodata vreun amanunt. L-am pastrat pentru momentul in care grozavia pe care eu am trait-o in seara zilei de 3 ianuarie 2005 isi va gasi momentul sa fie spusa.

Aceasta poveste scrisa de mult, dar tacuta public 20 de ani, a iesit prima data in lume pe pagina mea de social media, pentru a fi sprijin femeilor care considera sau sunt acuzate ca au facut ele ceva de-au fost abuzate, violate, pipaite, batute, umilite, calcate in picioare ori amenintate.

Mamei mele nu i-am putut spune nimic in seara aceea. Ea stia doar ca sunt la SNSPA la o petrecere. Am ajuns acasa dupa miezul noptii. Ea nu dormea, dar nu am putut sa spun nimic. Nici a doua zi. Nici a treia. Nu i-am putut povesti nimic nici prietenei mele. Pur si simplu nu puteam accepta ca am trait asa ceva in sediul unei facultati din Bucuresti.

Cand am publicat postarea, folosind doar initialele lui Marius Pieleanu, mama mi-a spus ca nu il poate citi. Ca nu rezista.

In studiourile Antena 3 sunt barbati si, mai ales, femei care, jurnalisti fiind, cu siguranta cunosc abuzurile sexuale ale lui Marius Pieleanu. Am aflat si eu despre ele din presa, cu mai bine de 10 ani in urma, cu ocazia dezvaluirilor facute de Ana Birchall. Acela a fost un moment in care am simtit prima data un soi de usurare. Mi-am imaginat ca Ana Birchal e “cineva”. Si mai ales ea, spre deosebire de mine, are dovezi. Si ca n-are cum sa mai ramana Pieleanu neclintit. In SNSPA sunt multe femei si multi barbati in cancelarie. Daca portarul institutiei stia despre orgii, eu zic ca toti stiau. Si daca inca e profesor, nimeni nu a facut nimic.

Carmen, tu ai citit aceasta marturisire scrisa de mine cu cateva luni in urma pe pagina mea de socializare si, ca multe dintre femeile care au comentat atunci, desi nu oferea decat doua initiale – MP – ai stiut despre cine scriu. Eu te aveam in lista de prieteni nu pentru ca ne cunosteam personal, ci pentru ca imi placea cum scrii. Pe mine m-a uimit sa constat cate femei il recunosteau dupa apucaturi nefiind nevoie decat de doua initiale: MP.

Mi-ai scris atunci in privat si mi-ai oferit spatiu pentru a-mi spune povestea. Te-am refuzat, pentru ca nu imi doream expunere publica si mai ales nu imi doream sa starnesc eu vreun scandal mediatic. Nu mi-e frica de Marius Pieleanu. Mi-e scarba. Insa ma gatuie neputinta izvorata din faptul ca am trait ceea ce am trait in 2005, cand nu aveam la indemana niciun instrument de inregistrare. Ma gatuie neputinta ca sunt nevoita sa il vad pe Pieleanu guru in “piata publica” si profesor in aceeasi universitate in care eu am trait socul vietii mele. Eu n-am tacut. Am povestit celor din “bula” mea totul. Costumul pe care eu l-am purtat in seara aceea nu era si nu poate fi vreodata proba in vreo instanta, insa este martorul meu.

De ce am acceptat ca tu sa publici povestea mea acum? Pentru ca am hotarat demult ca, in ciuda lipsei dovezilor palpabile, eu o voi spune atunci cand va veni momentul sa ii fie cuiva de ajutor. Momentul acela a venit acum, cand am citit marturia unei foste studente la SNSPA pe pagina doamnei Miroiu in care rememora ce a patimit ea de pe urma lui Pieleanu, si mai ales ca doamna Miroiu stia. M-am prabusit in cele cateva cuvinte ale acelei femei. Si mi-am spus ca sub nicio forma eu nu o voi lasa sa fie singura voce. Nu o voi lasa si eu singura, asa cum a fost lasata de facultatea in care ar fi trebuit sa fie doar studenta, nu vanat sexual.

I-am spus si mamei ca ma bate gandul sa las povestea mea sa paraseasca bula personala, ca as vrea ca vocea acelei fete sa nu fie singura, insa nu imi doresc balamuc ori expunere. Sunt un om echilibrat, am o viata tihnita si lipsita de stridente. Si mama m-a intrebat: “Daca tu nu o faci, altul nu o face…ne mai miram ca astia ca Pieleanu ne rad in nas tuturor de la umbra functiilor si a privilegiilor?”.

Pieleanu: „Am muncit peste 35 de ani sa faca un exit poll de care sa fiu mandru”

Intrebat, joi, de hotnews.ro daca ii va actiona in instanta pe cei care l-au acuzat de hartuire sau abuz sexual, Pieleanu a spus ca doar in cazul in care „lucrurile continua in sensul asta”.

„Sa ne intelegem, nu sunt un procesoman, nu am fost in viata mea, pentru ca mie imi creeaza prejudicii nu numai de imagine, care conteaza foarte mult. Am muncit peste 35 de ani ca sa construiesc ceva, da? Sa fac un exit-poll de care sa fiu eu in primul rand mandru, chiar daca unii ma contesta (…). Nu pot sa stau asa doar sa ma uit cum cineva arunca cu piatra”, a mai spus Pieleanu.

Urmareste-ne si pe: