Tovaras de nadejde. Valer Dorneanu este cel care a blocat si Punctul 8 al Proclamatiei de la Timisoara
Presedintele CCR, Valer Dorneanu, este si principalul responsabil pentru blocarea punerii in practica a Punctului 8 din Proclamatia de la Timisoara. Acesta prevedea ca nici un fost membru al nomenclaturii Partidului Comunist Roman sau al Securitatii sa nu aiba dreptul de a lucra in functii publice pe o perioada de 10 ani sau trei legislaturi consecutive.
Legea Lustratiei, in care se regasea Punctul 8 al Proclamatiei de la Timisoara, a propusa de PNT-CD in 1999, insa a primit aviz negativ de la Consiliul Legislativ. Acesta era condus de nimeni altul decat Valer Dorneanu.
Dorneanu a respins proiectul sustinand ca „la zece ani de la Revolutie, proiectul poate apare ca tardiv, iar in acest an premergator celui electoral poate fi apreciat ca prematur. In perioada la care se refera proiectul, mai multe generatii de romani nu au avut, nu din vina lor, un alt reper moral si socio-politic decat cel oferit de stat, de societate si de lege avand, in consecinta, o singura optiune, astfel incat «vina» lor principala pare a fi, in viziunea propunerii legislative, aceea de a se fi nascut dupa 6 martie 1945”.
In 2010, Punctul 8 a fost din nou blocat de acelasi Valer Dorneanu in calitatea de judecator la Curtea Constitutionala.
Fost procuror si activist de nadejde al PCR, Valer Dorneanu este autor al unor brosuri elogioase care glorificau politica lui Ceausescu, aminteste Europa Libera. Un exemplu – „Partidul nostru a acordat si acorda o atentie deosebita dezvoltarii democratiei socialiste, considerand-o ca o latura esentiala a constructiei socialiste. In acest sens, tovarasul Nicolae Ceausescu sublinia ca «democratia socialista constituie nu numai o parte inseparabila a socialismului, ci si o necesitate obiectiva pentru faurirea cu succes a noii oranduiri sociale»”.
Textul a fost scris in 1981 de actualul presedinte al Curtii Constitutionale, fost deputat PSD si presedinte al Camerei Deputatilor, fost ministru, fost Avocat al Poporului.
Valer Dorneanu are la 76 de ani toate privilegiile pe care un sistem politic inechitabil si corupt le-a creat dupa 1990: cumuleaza doua pensii speciale, indemnizatie de presedinte al CCR, salarii de la universitate plus masina la scara, protectie SPP, sume de protocol, deplasari platite de stat etc.
Declaratia sa de avere din 2018, la fel cu cea din 2019, contine urmatoarele sume: 302.000 lei indemnizatie de la CCR incluzand si ceva restante, apoape 75.000 lei pensie speciala de la Camera Deputatilor, 322.000 lei pensie speciala ca Avocat al poporului, aprox.51.000 de la Universitatea „Titu Maiorescu”, in total aproape 750.000 lei, adica vreo 14.000 euro pe luna, stimulent eficace pentru a se stradui sa serveasca PSD, sa blocheze initiative politice, cat si legi care ar aduce echilibru in castigurile fabuloase ale privilegiatilor, cum ar fi anularea pensiilor speciale.
Proclamatia de la Timisoara este un document programatic adoptat la Timisoara in data de 12 martie 1990. A fost redactat in urma manifestatiei populare din Piata Operei.
Cea mai bine cunoscuta cerere a documentului este punctul 8, care cerea ca nici un fost membru al nomenclaturii Partidului Comunist Roman sau al Securitatii sa nu aiba dreptul de a ocupa functii publice pe o perioada de 10 ani sau trei legislaturi consecutive.