Tradeaza Tariceanu din nou? Iordache, nas in nas cu seful ALDE: „Motiunea NU trece, vor avea 220 de voturi”
Deputatul PSD Florin Iordache a fost surprins de televiziunile de stiri discutand intre patru ochi cu Calin Popescu Tariceanu chiar inainte de dezbaterile privind motiunea de cenzura. El a anuntat ca Opozitia va avea doar 220 de voturi.
Intrebat de jurnalisti daca tradeaza vreun parlamentar din PSD, Iordache a raspuns: „Nu conteaza, 220 – motiunea nu trece. (Cei care au semnat motiunea, n.red.) S-au intors singuri. Si-au dat seama ca au semnat gresit. S-au intors pentru ca au constatat ca au semnat gresit! N-au stiu ce-au semnat!”.
Dialogul cu jurnalistii:
Reporter: O sa aveti tradatori?
Florin Iordache: Nu conteaza, nu trece motiunea!
Reporter: De ce sunteti asa de sigur?
Florin Iordache: O sa vezi!
Reporter: Daca trece motiunea aveti un plan B?
Florin Iordache: Cristi, stai linistit ca nu trece.
Presedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat joi ca din cei 237 de semnatari ai motiunii de cenzura vor lipsi trei, dar ca minimum inca zece parlamentari care nu au semnat motiunea de cenzura vor vota acest document.
„Toate dezinformarile, toate intoxicarile lansate de PSD pe surse in ultima vreme, in media, sunt niste minciuni gogonate. Chiar daca parlamentarii care au semnat motiunea de cenzura si care intentioneaza sa voteze motiunea de cenzura au fost supusi unei presiuni uriase, unui bombardament de oferte care mai de care mai oneroase, unor presiuni si amenintari cum nu au existat vreodata in ultimii 30 de ani, sunt convins ca acest Guvern va cadea si sunt convins ca majoritatea parlamentarilor romani vor actiona pentru binele romanilor. (…) In cea mai pesimista evaluare pe care o avem numarul voturilor pro motiune este 241, cea mai optimista peste 254”, a spus Orban, la finalul sedintei grupurilor parlamentare reunite ale PNL.
El a sustinut ca voturile in plus vor veni de peste tot – minoritati, independenti si PSD.