Tragedie in India: Premierul Modi promite pedepse drastice pentru cei gasiti vinovati pentru accidentul feroviar
Cei gasiti vinovati pentru accidentul feroviar mortal din estul Indiei vor fi „pedepsiti cu strictete”, a declarat premierul Narendra Modi, potrivit BBC.
Cel putin 288 de persoane au murit si peste 800 au fost ranite in incidentul de vineri din statul Odisha, care a implicat doua trenuri de pasageri si un tren de marfuri.
Eforturile de salvare s-au incheiat, oficialii spunand ca toti pasagerii prinsi si raniti au fost recuperati.
Modi a vizitat scena, etichetand incidentul drept unul „dureros”. De asemenea, el s-a intalnit cu victimele dezastrului in spital si a promis ca guvernul sau „nu va pecupeti niciun efort pentru tratamentul celor raniti”.
Inca nu este clar ce a cauzat coliziunea, care a fost descrisa drept cel mai grav accident feroviar din India din acest secol. O ancheta a fost declansata, desi ministrul Educatiei, Dharmendra Pradhan, a dat vina pe „motive tehnice”.
Se presupune ca aproximativ 2.000 de pasageri se aflau la bordul celor doua trenuri de pasageri implicate.
Succesiunea exacta a evenimentelor a facut obiectul unor relatari contradictorii.
Oficialii spun ca mai multe vagoane ale Coromandel Express, care calatorea intre Kolkata (fosta Calcutta) si Chennai (fosta Madras), au deraiat dupa ce au lovit un tren de marfuri stationat. Nu se stie cum a ajuns expresul pe aceeasi linie cu trenul de marfuri.
Cateva dintre vagoanele lui Coromandel Express au ajuns apoi pe linia opusa. Un alt tren care circula in sens opus – Howrah Superfast Express care calatoreste de la Yesvantpur la Howrah – s-a ciocnit cu vagoane deraiate.
„Forta cu care s-au ciocnit trenurile a dus la zdrobirea si distrugerea mai multor vagoane”, a explicat Atul Karwal, seful Fortei Nationale de Raspuns la Dezastre (NDRF), agentiei de presa ANI.
Supravietuitorii si martorii oculari au descris scene haotice si eforturile eroice ale oamenilor din satele din apropiere pentru a salva pasagerii prinsi.
Aproape 200 de raniti grav in urma accidentului au ajuns la spitalul SCB din Cuttack, iar cifrele continua sa creasca. Spitalul este cel mai mare din statul Odisha, dar se afla inca la trei ore cu masina de locul accidentului. Sectiile au fost extinse pentru a gestiona numarul in crestere al ranitilor.
Membrii familiilor s-au strans in fata spitalului, insa multi inca ii cauta pe cei dragi, nestiind unde se afla.
A fost amenajat un punct de informatii pentru a ajuta persoanele care nu isi pot gasi membrii familiei. Este aglomerat, iar listele sunt lungi.
Anuntand incheierea eforturilor de salvare, Ministerul Cailor Ferate a declarat ca au inceput lucrarile de refacere la locul accidentului.
India are una dintre cele mai mari retele feroviare din lume, cu milioane de pasageri care o folosesc zilnic, dar o mare parte din infrastructura feroviara trebuie imbunatatita. Trenurile sunt pline in aceasta perioada a anului, cu un numar tot mai mare de persoane care calatoresc in timpul vacantelor scolare.
Cele mai grave accidente feroviare din India:
Iunie 1981: Aproximativ 800 de oameni mor dupa ce sapte dintre cele noua vagoane ale unui tren supraaglomerat cad intr-un rau in timpul unui ciclon in statul Bihar;
August 1995: Cel putin 350 de persoane au murit in urma ciocnirii a doua trenuri la 200 km de Delhi;
August 1999: Doua trenuri se ciocnesc langa Kolkata, ucigand cel putin 285 de persoane;
Octombrie 2005: 77 de persoane au murit in urma deraierii unui tren in statul sudic Andhra Pradesh;
Noiembrie 2016: Aproape 150 de oameni sunt ucisi si un numar egal sunt raniti cand 14 vagoane ale trenului Indore-Patna Express au deraiat in apropierea orasului Kanpur.