Un copil de doi ani din Botosani a murit, duminica noapte, si fratele sau cu un an mai mare se afla la spital in stare critica dupa ce mama lor i-a aruncat de la geamul unui hotel din oras, potrivit Monitorul de Botosani.
Baiatul cel mic a murit la spital iar fratele lui este in coma profunda. Prognosticul medicilor este rezervat. Medicii au hotarat trasferul copilului la un spital din Iasi.
Femeia in varsta de 23 de ani a amenintat si ea ca se sinucide.
Femeia este din Albesti, judetul Botosani. Duminica a adus copii in oras sa se joace in parcul Mihai Eminescu si a ratat ultimul microbuz spre casa. A mers cu copiii la un hotel din oras. Femeia nu avea cartea de identitate asupra ei insa personalul a fost de acord sa o cazeze.
La scurt timp, potrivit propriei declaratii, a luat copiii adormiti in brate si ar fi sarit pe geam. Insa in fata ferestrei se afla un acoperis. Femeia a cazut acolo dar copiii i-a scapat pe beton.
Paznicul hotelului a auzit zgomot si a iesit afara unde a vazut grozavia si pe femeie pe marginea acoperisului.
La scurt timp la fata locului au ajuns mai multe ambulante, echipaje de pompieri si de politie.
Cei doi copii au fost dusi la spital iar o echipa de negociere a vorbit cu femeia timp de doua ore pentru a o convinge sa nu sara. In timp ce negociatorul discuta cu ea, politistii au intrat in camera si au imobilizat-o.
Femeia a fost dusa la sectia de Psihiatrie a Spitalului Judetean.
Tatal copiilor, aflat la Bucuresti, nu isi poate explica gestul acesteia, declarand ca spre seara femeia i-a trimis un mesaj „urat” si ca la final i-a scris „Adio”. Speriat, barbatul a incercat sa ia legatura cu femeia, insa aceasta nu i-a mai raspuns. Ulterior, ar fi incercat sa ia legatura cu rudele insa nici acestea nu ar fi raspuns.
Senatorul PNL Daniel Fenechiu a declarat, joi, despre solicitarea presedintelui PNL Nicolae Ciuca, catre premierul…
In statul mexican Sinaloa, autoritatile le-au transmis locuitorilor sa nu se costumeze joi seara de…
Ingropata cu un lacat la picior si cu o secera de fier la gat, „Zosia”…
Numarul mortilor in urma inundatiilor devastatoare din estul Spaniei a urcat joi la 158. Echipele…
Avocata din Bucuresti suspectata ca a ordonat lichidarea a trei romani stabiliti in Marea Britanie,…
Timp de trei zile, pe perioada Halloween-ului, Aeroportul International Brasov Ghimbav va fi rebotezat, informeaza…