Traian Basescu a marturisit ca are un candidat favorit la prezidentiale – Elena Lasconi: „Puneti-o langa demagogul ala de premier si vedeti care dintre ei capteaza publicul”

politica

Traian Basescu, Elena Lasconi, preferata, presedintie

Invitat la emisiunea „In fata ta” de la Digi24, fostul presedinte Traian Basescu a facut o analiza a felului in care arata situatia politica inainte de alegeri, declarand ca are si un candidat favorit pentru Palatul Cotroceni: pe Elena Lasconi.

Totodata, Basescu spune ca mai mult ca sigur PSD-ul isi va baga candidatul in turul doi, iar Mircea Geoana nu are sanse sa castige daca nu are un partid in spate. In plus, fostul sef al statului a tinut sa precizeze ca tema centrala a alegerilor pezidentiale din acest an este securitatea, iar politici romani folosesc amenintarea generata de razboiul din Ucraina pentru a induce in electorat aceasta idee „ca suntem in pericol”.

„Cred ca-s cele mai necinstite alegeri. Mai necinstite decat cele comasate de la europarlamentare si locale. Si sunt necinstite pentru ca au intercalat alegerile legislative. De fapt, in acel moment vor fi doi oameni calificati in turul doi si tu chemi electoratul sa voteze pentru Parlament. Pai electoratul se va indrepta catre cei doi candidati si va neglija orice speranta legata de celelalte partide. Ori, nu e o solutie. E un joc necinstit”, spune Traian Basescu.

Intrebat daca o vede pe lidera USR, Elena Lasconi, ca avand forta politica sa intre in turul doi al alegerilor prezidentiale, Traian Basescu spune ca incearca sa o compare cu ceilalti care sunt pe piata in momentul de fata. „In afara de Ciolacu, care are in spate un mastodont politic, nu vad un alt candidat care poate intra in turul doi”, spune Basescu, care nu ii da nicio sansa liderului PNL, Nicolae Ciuca.

Traian Basescu a fost chestionat si ce parere are de fostul sau contracandidat pe care l-a invins in alegerile prezidentiale din 2009, Mircea Geoana, care cum este actualul secretar general adjunct al NATO, iar acesta a spus ca nu crede ca Geoana se va aventura intr-o competitie electorala daca nu va avea un partid in spate.

Fostul locatar al Palatului Cotroceni a marturisit ca are si un candidat preferat pentru Palatul Cotroceni, iar acesta este presedinta USR, Elena Lasconi. „In modul cel mai cinstit, va spun ca am un candidat pe care il simpatizez, dar nu l-as face public, pentru ca am vazut ca daca am spus de doamna Lasconi au sarit imediat toti desteptii pamantului. Eu n-am voie sa am un punct de vedere, dupa parerea multora din presa, doar ei pot sa spuna „Ciolacu trebuie sa fie presedinte” ca-s slugi platite. Dar, categoric, ramane doamna Lasconi favorita mea pentru alegerile prezidentiale”, a spus Basescu.

„Puneti-o langa Ciuca si hai sa vorbeasca amandoi. Vedeti care capteaza din ei doi publicul. Sau puneti-o langa demagogul asta care e premier si vedeti care capteaza publicul, Ciolacu sau doamna Lasconi? Deci, eu analizez lucrurile din punct de vedere pragmatic si ma uit la cine ar avea sanse. Va pot spune ca n-am intalnit-o niciodata pe doamna Lasconi, daca am vazut-o, am vazut-o la televizor cand era om de televiziune, dar in niciun caz nu m-am intalnit vreodata cu dansa. Insa cred ca poate face fata unei dezbateri prezidentiale”, a mai tinut sa precizeze fostul presedinte al Romaniei.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: