„Traseistii au fost dati afara din partidul DREPT”, anunta fostul europarlamentar Vlad Gheorghe, care se intituleaza „baiatul care i-a tepuit pe pesedisti”

politica

motiune de cenzura, guvernul Ciolacu, platforma DREPT, Vlad Gheorghe

Criticat ca o creatie artificiala, cu deputati care au trecut prin mai multe formatiuni politice, partidul DREPT tine sa demonstreze ca nu este nici pe departe astfel. Intr-o postare facuta pe pagina sa de Facebook, unul dintre liderii acestui partid, fostul europarlamentar Vlad Gheorghe, anunta excluderea „traseistilor”:

„Imi place sa fiu clar si asumat. De fiecare data cand vad ca exista inca neclaritati imi place sa le…clarific. Asa cum v-am promis, DREPT NU (mai) are niciun deputat afiliat care sa fi trecut pe la partidele clasice.

Actele sunt facute inca de lunea trecuta, decizia de ‘despartire’ este comunicata. V-am spus ca nu vor exista oameni de la partidele mari pe listele de candidati, cel putin nu acolo unde pot fi si eu.

Nu vreau sa jignesc pe nimeni, doar ca eu am niste crezuri in politica peste care nu trec. Acum ca am lamurit asta, zic eu definitiv, sa trecem mai departe.

Oricat se chinuie unii sa ma scoata traseist si mincinos, realitatea e una singura: partidul DREPT este SINGURA entitate juridica de la Revolutie incoace ce a reusit sa sparga monopolul partidelor clasice!

In doar o zi a devenit partid parlamentar, obtinand oameni in sectiile de vot care sa PAZEASCA VOTURILE voastre. E un succes urias, o lovitura fulger care a ingenunchiat sistemul !

Peste noapte, PSD PNL si amicii au avut un soc sa vada ca nu mai au monopol pe sectiile de vot. Tot soc a fost ca i-am batut cu propriile arme, cu proprii oameni si cu propriile legi. Da, i-am batut, asta este adevarul si de-asta ii ustura atat de tare. Sa imi spuneti voi ultima data cand NOI am pacalit PSD PNL & Co. Prea ne-am obisnuit sa ne pacaleasca ei pe noi…

Si de final, un aviz amatorilor: pe mine amenintarile ma stimuleaza. Dati cat puteti ! Semnat: Vlad, un baiat care i-a tepuit pe pesedisti”, se incheie postarea fostului europarlamentar.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: