„Trecutul nu se uita”. Kelemen Hunor, mesaj amenintator adresat lui Iohannis. Hunor a uitat insa ca a votat cot la cot cu Dragnea maltratarea Justitiei
Presedintele UDMR, vicepremierul Kelemen Hunor, a declarat ca ”nimeni nu vrea sa vanda Ardealul, nimeni nu vrea sa rupa Transilvania”, astfel ca i-a rugat pe competitori sa gaseasca alte teme politice ”interesante si importante”. Liderul UDMR s-a referit si la mesajul ”Jo napot”, rostit anul trecut de presedintele Klaus Iohannis, si a precizat ca a fost ”parte a luptei politice”.
”In 30 de ani, de fiecare data, cand in dezbaterea politica, in lupta politica interna, au fost introduse astfel de teme, noi am spus ca e o greseala uriasa fiindca nimeni nu vrea sa vanda Ardealul, nimeni nu vrea sa rupa Transilvania si de fiecare data i-am rugat si eu si colegii mei pe competitorii politici, gasiti alte subiecte fiindca sunt multe teme interesante si importante pentru fiecare om si nu ne mai bagati in lupta voastra interna. Anul trecut s-a intamplat iarasi, s-a repetat istoria. Vreau sa cred ca nu se va mai repeta, cel putin la acest nivel niciodata, fiindca nu merita nimeni, niciun om, sa fie speriat cu astfel de chestiuni si oricum, batalia politica trebuie sa ramana in anumite limite normale si acceptabile”, a declarat Kelemen Hunor la Prima TV, citat de news.ro.
Kelemen Hunor a precizat ca important, in acest moment, este viitorul, dar ca trecutul nu se uita.
”Nu a existat nicio alianta oculta cu nimeni, asta stia si presedintele Iohannis. Am discutat cu presedintele Iohannis si in acest moment noi ne-am intors spre viitor. Asta nu inseamna ca trecutul se uita, ca nu s-a intamplat nimic. Dar acum, in acest moment, important este sa vedem ce putem sa facem in aceasta coalitie, impreuna, pentru aceasta tara. Eu am avut o dilema anul trecut, daca acea interventie a presedintelui Iohannis facea parte din lupta politica intre PNL-PSD sau era o schimbare de paradigma. Eu cred ca astazi putem spune ca a fost parte a luptei politice si nu mai mult”, a declarat vicepremierul.
Intrebat daca in aceasta legislatura parlamentara UDMR va depune un nou proiect pentru autonomia Tinutului Secuiesc, Kelemen Hunor a declarat ca in programul de guvernare este prevazuta o lege a minoritatilor nationale.
”In programul de guvernare exista un capitol pentru minoritati si multe prevederi in alte capitole: invatamant, cultura si asa mai departe. Si se spune acolo un lucru, se va adopta Legea minoritatilor nationale asa cum prevede Constitutia Romaniei, ceea ce nu s-a intamplat pana azi. Acest proiect a fost asumat de coalitie, ca vom face acest lucru. Despre continut nu am discutat, despre cum va arata, ce contine, nu am discutat si vom discuta la momentul potrivit, nu inainte si nu prin televiziune”, a declarat liderul UDMR.
Intrebat, de asemenea, daca va tine la scaderea procentului de populatie minoritara pentru folosirea limbii maghiare, Kelemen Hunor a subliniat ca ar trebui sa se ajunga la un procent mai mic, fata de cel din prezent.
”Exista o recomandare mai veche, in care Romaniei i se recomanda sa reduca acest prag, pragul de 20 la suta este mult prea mare in relatia cu autoritatile. Ne dorim sa ajunga la 10-15 la suta”, a mai declarat liderul UDMR.