Trei militari din cadrul Centrului 13 Comunicatii si Informatica „Colonel Gheorghe Visata”, din Bucuresti, au fost raniti pe timpul executarii unei sedinte de aprindere pe cale pirotehnica a unei incarcaturi de exploziv (TNT), miercuri, in Poligonul Catelu.
Unul dintre ei a suferit politraumatisme la membrele superioare si in zona capului si este supus unor interventii chirurgicale si proceduri medicale complexe. Starea sa este stabila, neexistand, la acest moment, din evaluarea medicilor, pericol vital, transmite MApN.
Ceilalti doi militari sunt in afara oricarui pericol, fiind in evaluarea echipelor medicale. Ofiterul prezinta escoriatii, plagi la membre si tulburari de vedere, iar celalalt, care a solicitat evacuarea catre spital dupa aproximativ doua ore de la producerea incidentului, prezinta escoriatii la nivelul membrelor.
Potrivit sursei citate, dupa incident au fost aplicate imediat procedurile standard in astfel de situatii, fiind acordat primul ajutor la fata locului de catre personalul medical prezent pe timpul desfasurarii sedintei de instruire.
Doi dintre militari, un soldat si un capitan, au fost transportati de urgenta la Spitalul Universitar de Urgenta Militar Central „Carol Davila” pentru efectuarea investigatiilor medicale, unitate medicala la care a fost transportat, ulterior, si un al treilea militar, cu gradul de soldat.
Conducerea unitatii a informat Parchetul Militar Bucuresti si a stabilit o comisie de cercetare in vederea stabilirii imprejurarilor in care s-a produs evenimentul.
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat joi ca a fost la Monaco, in 2022, la…
Presedintele ales al SUA Donald Trump a anuntat joi ca l-a numit in functia de…
Elena Lasconi, candidat USR la alegerile prezidentiale, sugereaza ca fostul ambasador SUA in Romania in…
Autoritatile spaniole au confirmat faptul ca alti doi cetateni romani au fost identificati ca fiind…
Muncitorii de pe un santier de langa Directia pentru Protectia Copilului Timis, au alertat, joi…
Un barbat s-a urcat, joi seara, pe cladirea garii din municipiul Braila, de unde ameninta…