„I-am trimis lui Dragnea trei lingai azi, sa-i fie de bine, sa si-i ia acasa” – prima reactie a lui Basescu, dupa ce seful PSD i-a furat oamenii

politica

Presedintele PMP Traian Basescu a declarat marti ca, prin plecarea celor trei parlamentari din formatiunea sa la PSD, PMP reuseste sa il „intareasca” pe Liviu Dragnea. El a spus ca cei trei parlamentari „dezertori”, pe care i-a numit „lingai”, provin din UNPR. „Ramanem un partid mai sarac in parlamentari, dar mai curat”, a declarat Basescu, scrie News.ro.

„Primul lucru pe care o sa-l discutam este ca reusim sa-l intarim pe Dragnea prin dezertarile de astazi. Vad ca domnul Steriu, care nu mai dadea pe la partid de vreo sase-sapte luni dintr-odata a devenit si epistolar. Domnul Ganea – si domnia sa s-a dus catre unde il indeamna inima. Talpos, spre surpinderea mea, a fost duminica cu mine pe scena la Baia Mare si astazi vad ca si-a gasit valentele PSD-iste. Tabugan (Ion Tabugan- n.r.) nu stim unde s-a dus inca, dar cert este ca am pierdut trei parlamentari proveniti din UNPR in urma fuziunii. I-am pus pe listele PMP-ului si astazi am pierdut trei dintre ei. Ce sa le spunem, drum bun, se pare ca liderii UNPR nu se dezmint in abordarile traditionale”, a declarat liderul PMP inaintea sedintei Colegiului National al PMP.

El a mai spus ca prin plecarea celor trei PMP ramane un partid mai sarac in parlamentari, dar mai curat si mai puternic decat a fost la momentul alegerilor.

„Nu e niciun secret pentru nimeni, noi numele Ganea, Steriu, Tabugan le stim demult in negocieri. Ne-au asigurat tot timpul ca mai cinstiti ca ei nu exista, dar in realitate s-a dovedid ca ceea ce li s-a spus si in fata era adevarat, desi au negat. Imi pare rau, macar sa se fi dus la liberali sau la USR, dar nu la PSD. Asta e, o luam ca atare si ne vedem de obiectivele noastre, de pregatirea Congresului”, a afirmat liderul PMP.

Basescu s-a referit la o declaratie a unui deputat PSD de Maramures, pe care nu l-a nominalizat „pentru a nu-i face reclama” si care ar fi spus: „Avem nevoie de cat mai multi lingai si sclavi in partid”. „Deci i-am trimis lui Dragnea trei lingai azi, sa-i fie de bine, sa si-i ia acasa”, a adaugat Traian Basescu.

Marti, deputatul Valeriu Steriu, fostul lider UNPR, a anuntat ca pleaca din PMP si revine in PSD, partid pe care l-a parasit in anul 2009 pentru UNPR. De asemenea, marti si-au anuntat plecarea din PMP la PSD senatorii Iustin Talpos si Ion Ganea. In urma cu o saptamana, a plecat din PMP si deputatul Ion Tabugan.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: