Presedintele Klaus Iohannis a avut o intalnire cu premierul armean Nikol Pasinian, in marja Adunarii Generale a ONU

politica

intalnire, Klaus Iohannis, Nikol Pasinian, triumf diplomatic, New York

Presedintele roman Klaus Iohannis a avut miercuri, la New York, o intalnire cu premierul armean Nikol Pasinian, pe marginea Adunarii Generale a ONU, cu care a discutat, printre altele, despre stabilitatea regionala si securitate.

„Astazi, pe marginea #UNGA 79 de la New York, am avut o intalnire foarte buna cu premierul armean Nikol Pasinian, cu care am discutat chestiuni importante de pe agenda internationala, dar si despre stabilitatea regionala si securitate, precum si despre dezvoltarea relatiilor bilaterale si cooperare”, a postat Klaus Iohannis pe contul sau de X.

Klaus Iohannis a sustinut miercuri un discurs in cadrul Adunarii Generale a ONU in care a pledat pentru sustinerea atata timp cat va fi nevoie a Ucrainei in razboiul ei cu Rusia si pentru incetarea ostilitatilor in Fasia Gaza, prin incheierea unui acord de pace care sa permita eliberarea ostaticilor Hamas si transportul de ajutor umanitar pentru civilii din Gaza.

In acelasi timp, el a pledat pentru mai multa cooperare si mai multa solidaritate, despre care a spus ca vor reprezenta intotdeauna raspunsul la problemele lumii.

„Principala noastra provocare este gasirea solutiilor atat de necesare pentru restabilirea si protejarea pacii. In caz contrar, ordinea internationala si dreptul international sunt irosite. Atunci cand diplomatia este cel mai dificil instrument de folosit, exact atunci este momentul in care trebuie sa o utilizam cel mai mult”, a spus seful statului roman in discursul sustinut la ONU.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: