Trupele israeliene, surprinse intr-o ambuscada de un grup de teroristi Hamas iesiti din tunelurile din Fasia Gaza

externe

Moody's, Israel, rating, negativ, razboi

Trupele israeliene s-au confruntat cu Hamas pentru prima data de la inceputul ofensivei terestre intr-o ambuscada din reteaua de tuneluri a acestuia in nordul Fasiei Gaza, relateaza cotidianul britanic The Telegraph.

Fortele de Aparare Israeliene (FDI) au ucis mai multi teroristi dupa ce i-au reperat „iesind din putul unui tunel din Fasia Gaza”, in apropiere de punctul de trecere Erez, care a fost luat cu asalt pe 7 octombrie.

Israelul a declarat ulterior ca a crezut ca militantii incercau sa treaca granita in Israel pentru un alt atac surpriza. Hamas a declarat ca militantii sai s-au confruntat cu trupele israeliene la intrarea in nord-vestul Fasiei Gaza, folosind arme de calibru mic si rachete antitanc impotriva convoiului blindat.

Ghidate de trupele de la sol, avioanele israeliene au lovit, de asemenea, doua puncte de pregatire ale Hamas, ucigand mai multi membri Hamas, a afirmat IDF.

Israelul si-a intensificat razboiul cu Gaza in weekend, trimitand trupe si tancuri in noaptea de vineri spre sambata, in cadrul unei operatiuni terestre menite sa distruga Hamas.

Contraamiralul Daniel Hagari, purtatorul de cuvant al armatei israeliene, a declarat duminica ca miscarea in Gaza va fi o „expansiune treptata”.

El a spus: „Vom face tot ce putem din aer, de pe mare si de pe uscat pentru a asigura siguranta fortelor noastre si pentru a atinge obiectivele razboiului”.

Analistii au speculat ca preferinta Israelului pentru o ofensiva terestra de intensitate scazuta tradeaza preocuparile legate de ostaticii detinuti in Gaza si de amenintarile din partea reprezentantilor statelor arabe care au legaturi cu Hamas.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: , , , ,

Comentarii: