externe

Trupul fiicei lui Lynch a fost recuperat din epava iahtului scufundat in Sicilia. Epava ar putea fi scoasa la suprafata

Scafandrii italieni au recuperat cadavrul fiicei in varsta de 18 ani a magnatului britanic Mike Lynch, Hannah, care a fost ultima persoana disparuta dupa ce iahtul de lux al familiei s-a scufundat in aceasta saptamana in largul Siciliei, transmite Reuters.

Sapte persoane, inclusiv Lynch, au murit cand iahtul cu vele de 56 de metri lungime s-a rasturnat, luni, in timpul unei furtuni puternice, in largul Porticello, langa Palermo. Cincisprezece oameni au supravietuit, inclusiv sotia lui Lynch si capitanul iahtului.

Familia lui Lynch este devastata si in stare de soc, a declarat vineri un purtator de cuvant al familiei, in primele comentarii publice de la scufundarea iahtului.

„Gandurile lor sunt la toti cei afectati de tragedie. Ar dori sa multumeasca sincer pazei de coasta italiene, serviciilor de urgenta si tuturor celor care au ajutat la salvare. Singura lor cerere acum este ca intimitatea lor sa fie respectata in acest moment de nespusa durere”, se arata in comunicat.

Procurorii din orasul Termini Imerese analizeaza o posibila eroare umana care ar fi putut duce la dezastru. Pana in prezent, nicio persoana nu este investigata oficial si niciunul dintre supravietuitori nu a comentat public.

Cadavrul lui Hannah Lynch a fost descoperit vineri de scafandri specialisti care au verificat nava scufundata in ultimele cinci zile, a declarat un inalt oficial.

Ceilalti cinci pasageri morti au fost recuperati miercuri si joi. Corpul singurului membru al echipajului care a murit, bucatarul Recaldo Thomas, a fost gasit luni langa epava.

Identificarea oficiala a cadavrelor si autopsiile vor avea loc la Palermo.

Scufundarea i-a nedumerit pe experti, care spun ca o ambarcatiune precum Bayesian, construita de producatorul italian de iahturi de ultima generatie Perini, ar fi trebuit sa reziste furtunii si, in niciun caz, nu ar fi trebuit sa se scufunde atat de repede cum a facut-o.

Capitanul iahtului, James Cutfield, cei opt membri ai echipajului si pasagerii supravietuitori, au fost audiati de paza de coasta in numele procurorilor. Anchetatorii urmeaza sa tina o conferinta de presa sambata.

Giovanni Costantino, CEO al The Italian Sea Group, care detine Perini, a declarat pentru Reuters ca scufundarea navei a fost rezultatul unui sir de „erori de nedescris, nerezonabile” facute de echipaj si a exclus orice defectiune de proiect sau de constructie.

Bayesian sta intins pe o parte, aparent intact la o adancime de 50 de metri. Aducerea acestuia la suprafata poate ajuta anchetatorii sa stabileasca ce s-a intamplat, dar operatiunea este probabil sa fie complexa si costisitoare.

Nick Sloane, un inginer sud-african care a condus operatiunea de recuperare a navei de croaziera Costa Concordia care s-a scufundat in 2012, a declarat vineri in interviurile presei italiene ca operatiunea ar putea costa pana la 15 milioane de euro.

El a declarat pentru cotidianul La Repubblica ca recuperarea iahtului va dura sase pana la opt saptamani, inclusiv lucrarile de pregatire, si ar trebui sa fie finalizata pana la jumatatea lunii octombrie.

Aducerea iahtului la suprafata va trebui sa se faca „foarte, foarte incet” si ar putea dura cateva zile, a spus el.
Lynch, in varsta de 59 de ani, era unul dintre cei mai cunoscuti antreprenori in domeniul tehnologiei din Marea Britanie si si-a invitat prieteni sa i se alature pe iaht pentru a sarbatori achitarea lui in iunie intr-un proces pentru frauda.

Printre cei care au murit se numara avocatul lui Lynch, Chris Morvillo, si Jonathan Bloomer, un bancher de la Morgan Stanley, care fusese martor in acest caz.

Sotia lui Lynch, Angela Bacares, conduce compania care detinea barca.

Urmareste-ne si pe:
Camelia Stanciu

Share
Published by
Camelia Stanciu

Recent Posts

Zelenski spune ca vrea ca razboiul sa se incheie in 2025, prin „mijloace diplomatice”

Presedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, sambata, ca Kievul ar dori sa puna capat razboiului…

9 ore ago

La 1.000 de zile de razboi, liderii G7 accentueaza sanctiunile la adresa Moscovei: „Rusia ramane singurul obstacol in calea pacii”

Liderii marilor democratii ale Grupului celor Sapte (G7) au reiterat sambata, printr-un comunicat, angajamentul de…

9 ore ago

Infractiuni contra minorilor: O retea internationala desfiintata in Franta, peste 10.000 de suspecti identificati

Peste 10.000 de persoane au fost identificate in cadrul unei anchete privind o vasta retea…

8 ore ago

Cum a devenit traficul de droguri o „cauza nationala” in Franta

Franta se confrunta cu o crestere alarmanta a violentei legate de droguri, de la crime…

8 ore ago

Un avion al companiei americane Southwest, lovit de un glont cand se pregatea sa decoleze pe aeroportul din Dallas, Texas

Un avion Boeing 737-800 Max al Southwest Airlines, cu pasageri la bord, a fost lovit…

9 ore ago