Tudorel Toader anunta in sfarsit ce are de gand cu Inspectia Judiciara. Va infiinta un nou organism
Ministrul Justitiei, Tudorel Toader, a anuntat vineri, in cadrul sedintei CSM, ce planuri are privind Inspectia Judiciara. El are de gand sa infiinteze un nou organism sub controlul caruia sa ii plaseze pe inspectori.
„In proiectul de lege caruia ii voi da drumul zilele viitoare veti vedea, la finalul proiectului, o dispozitie, propunere tranzitorie prin care voi spune ca in sase luni de la intrarea in vigoare a prezentei legi IJ se organizeaza ca entitate, autoritate distincta, autonoma. Sigur ca vor fi multe dezbateri — cine numeste? cine controleaza? cine ii face regulamentul? Cert este ca actuala reglementare are incompatibilitate de principiu, normativa si, in acelasi timp, una functionala.
Nu voi decide eu, eu doar propun, dar cel mai curand probabil eu voi propune ca Inspectia Judiciara sa se afle sub controlul Consiliului de management strategic, consiliu format si coordonat de catre ministrul Justitiei, dar din care face parte procurorul general al republicii, presedintele sau presedinta Inaltei Curti, presedintele sau presedinta CSM. Si atunci, cu vot deliberativ egal, cei patru care sunt acum membri ai Consiliului de management strategic au vot egal, vor decide si Inspectia nu va fi politizata”, a sustinut Tudorel Toader, in cadrul sedintei Sectiei pentru procurori a CSM.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.